*Fiecare zi care trece fără ca Putin să obțină mult speratul ajutor din partea Chinei confirmă că într-adevăr, așa cum reprezentanți chinezi au spus-o din capul locului, liderii de la Beijing n-au știut de planul odios al lui Putin și nici nu l-ar fi susținut.
*Prințul Harry a recunoscut în recentul său volum de memorii ("Spare") că a luat cocaină, ciuperci „magice” și a fumat canabis. Cum care prinț? Cel care de trei ani s-a rupt de Familia regală britanică și pe care de atunci o tot împroașcă cu noroi - încurajat de consoartă și stipendiat generos de binevoitoarele medii zise progresiste. A recunoscut cu gura lui, Familia regală suportându-i cu discreție, tot timpul, toate răutățile.
*„Rugați-vă neîncetat” - ne
învață Sfântul Apostol Pavel. Dar cum aș putea să fac eu aceasta în tumultul
lumii în care trăiesc - și peste rugăciunea de peste zi ori de la Biserică? E
nedrept cineva cu mine și-mi face un rău? „Doamne, iartă-l!” Îmi face cineva un
bine? „Doamne, răsplătește-i!” Văd pe cineva greșind cu ceva? „Doamne,
luminează-l, că azi greșește el iar eu mâine!” Am un moment în care mi-i greu?
„Doamne, nu mă lăsa!” Tocmai m-a scos Dumnezeu dintr-un necaz sau dintr-o
ispită? „Îți mulțumesc, Doamne, slavă Ție!” Mi s-a întâmplat un necaz? „Îți
mulțumesc, Doamne, pentru tot ce mi-ai dat și-mi dai!” Văd pe cineva plângând
pe stradă? „Doamne, ajută-l!” Fac o faptă bună sau îmi fac datoria cum se
cuvine la locul de muncă? Rugăciune sunt și acestea.
*Corupția e o caracteristică atât de definitorie pentru statul român încât ar trebui înscrisă și în Constituție.
*N-am mai auzit demult de vreun raport al "partenerilor noștri euro-atlantici” despre "libertatea presei din România”. Și posibil să nici nu mai auzim vreodată. Cine a fost atent a văzut că așa zisa pandemie a fost folosită inclusiv pentru etatizarea pe față a principalelor instituții de presă. La noi, de exemplu, cu 50 de milioane de euro din buzunarele noastre (din ce știm deocamdată) statul și-a subordonat practic toate televiziunile. „Pandemia” a trecut însă studiourile lor emit în continuare pe o singură voce - Vocea Guvernului. După modelul "partenerilor noștri euro-atlantici”, dimpreună cu care e musai să vorbim din nou pe o singură voce - aceea a "guvernelor noastre”. Că altfel, dacă presa-i de capul ei, e nenorocire cu războiul lui Putin - care, să vezi coincidență, a pornit taman când pandemia se fâsâise iar popoarele euro-atlantice începuseră să iasă în stradă masiv și din cale afară de primejdios pentru „guvernele noastre” globalist-ateiste. Perspectivele? Îngrozitoare. Adică niciun semn că vreodată vom mai avea o presă liberă. Sau în orice caz până când câinele de pază al democrației nu va redeveni ce a fost cândva, iar nu câinele de pază al inamicilor democrației.
*Vreme de 25 de ani, Iliescu, Emil și Băsescu au stat în gură numai cu democrația, statul de drept, anticorupția ș.cl. Sasul măcar - place sau nu - a zis-o la un moment dat pe aia dreaptă: România e un stat eșuat.
*Mai multe instituții
guvernamentale ucrainene, inclusiv parlamentul de la Kiev, au aniversat recent
nașterea lui Stepan Bandera, cel care în Al Doilea Război Mondial a condus o
mișcare naționalistă ucraineană ce a participat la asasinarea în masacrul de la
Volânia a circa 100.000 de civili care nu erau de etnie ucraineană (cei mai
mulți, polonezi). Guvernul de la Varșovia a criticat ieri în termeni severi
acest fapt. Dacă la aceasta mai adăugăm și recenta critică a Guvernului român
că legea privind minoritățile naționale din Ucraina a fost adoptată fără consultarea
Comisiei de la Veneția și a comunității românești locale, rezultă cu evidență
că se cuvine ca liderii ucraineni să trateze asemenea teme cu categoric mai
multă atenție. Chiar dacă din cauza lor personal nu văd pentru moment un motiv
care să pună în vreun fel în discuție solidaritatea cu atât de greu încercat
azi poporul vecin; dar și aflat tot azi de multe ori, în multe privințe, între
ciocan și nicovală. (activenews.ro, 8 ianuarie 2023)
Situațiunea (CCXCV) , articol publicat in anul 2023