Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Situațiunea (CCXCVI)

*Informat (știu eu cum) că dosarul "Flota-Băsescu" (pe care eu l-am inițiat în 1997 - prejudiciu 324 de milioane de dolari) a fost zice-se "clasat" de DNA-Kovesi, prin încălcarea unei Decizii a ICCJ, am solicitat actualei conduceri a DNA (încă procuror șef Crin Nicu Bologa - un magistrat închipuit) informații despre acest dosar. Informațiile solicitate au vizat strict categoria de informații pe care CCR le-a stabilit ca fiind supuse accesului liber la informații prin Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, astfel: “informațiile privind procedura în timpul anchetei penale, care nu periclitează rezultatul anchetei, nu dezvăluie surse confidențiale ori nu pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare, precum și informațiile privind procedurile judiciare, a căror publicitate nu aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces". Din motive pe care oricine le poate bănui, DNA a refuzat să-mi comunice informațiile solicitate - drept pentru care în câteva zile o voi chema în judecată. 

*Interdicția (exprimată sub forma unui "Blestem" din partea ierarhului locului - formulă canonică a Bisericii Ortodoxe) ca monahii de la Frăsinei să slujească exclusiv în Biserica Mănăstirii, și nu și la Biserica situată la câțiva kilometri de ea (ridicată ea însăși prin neascultare), a atras un val de critici pe Facebook din partea unor oameni fără pregătire teologică (dar și a unor preoți). Oameni parțial necunoscând iar parțial ignorând motivarea acestei interdicții, ce ține de rațiunea pentru care în anumite mănăstiri (ca la muntele Athos) nu se permite accesul femeilor, în scopul protejării monahilor de cea mai puternică ispită omenească. Dată fiind amploarea comentariilor pe această temă, Patriarhia a cerut ierarhului locului să expliciteze public interdicția. Așa încât cred că aceia care au și pus deja Biserica la zid ar fi procedat înțelept să amâne până s-ar fi documentat corespunzător. 

*290 de medici ruși îi cer lui Vladimir Putin încetarea ororilor la care este supus în închisoare opozantul său Aleksei Navalnîi. Cei care zâmbesc când le spui că KGB-istul de la Kremlin e un dictator mizerabil ar trebui să nu-și dorească să treacă nici măcar o jumătate de zi prin ce trece Navalnîi - lucruri despre care pot afla mai peste tot pe internet. 

*Cu ceva timp în urmă am scris pe pagina de Facebook a ziaristului Petre M. Iancu că am sentimentul că Putin joacă într-un film iar armata rusă într-altul. Între timp m-am întărit în această părere după ce foarte recent șeful mercenarilor Wagner, oligarhul Evgheni Prigojin, s-a plâns public că „bărbați în uniformă” legați de armata rusă ar lucra la discreditarea sa (dat fiind că gruparea lui ar “eclipsa” trupele ruse pe câmpul de luptă din Ucraina) iar azi Putin a operat o nouă remaniere la comanda trupelor militare din Ucraina - l-a schimbat pe generalul Serghei Surovikin („generalul Armaghedon”), numind ca șef al “Forţelor armate combinate” care luptă în Ucraina pe însuși  şeful Statului Major rus, generalul Valeri Gherasimov. Dacă nu aș ști în numele cui luptă, aș zice că Putin are nevoie de un proroc. 

*La inițiativa conducerii Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache, în jur de 25 de persoane am participat pe 8 ianuarie la depunerea unei coroane de flori la statuia din Piața Revoluției a patriotului martir Iuliu Maniu, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea acestuia. Memoria istorică a lui Maniu este în continuare ingrată. Parcă mai ingrată ca nicicând azi, într-o lume în care a fi patriot și creștin a ajuns aproape un delict. De spus că PNȚ-MM funcționează ca alternativă la PNȚCD-ul sechestrat de circa două decenii de Sistemul răului prin Aurelian Pavelescu. (activenews.ro, 12 ianuarie 2023) 


Situațiunea (CCXCVI) , articol publicat in anul 2023