Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Confuzii si diversiuni

O experienta pe care am avut-o recent îmi ofera prilejul sa aduc în discutie o chestiune de principiu, în legatura cu care cei neavizati fac adesea confuzii, iar cei foarte avizati, se va vedea, fac uneori veritabile diversiuni.

La câtva timp dupa ce am plecat de la Departamentul de Control al Guvernului am revenit la organizatia de drepturile omului, unde lucrasem câtiva ani si înainte de alegerile din 1996. Aici, alaturi de unii dintre colegii mei, cunoscuti activisti de drepturile omului, particip la un program de monitorizare a conditiilor de detentie din penitenciare si din aresturile politiei. Printre zecile, daca nu chiar sutele de detinuti si arestati pe care în acest rastimp i-am vizitat si cu care am stat de vorba, s-a numarat, în aceasta vara, si Liviu Nita, protagonistul îndelung mediatizatului caz Sunoil Ploiesti – un om acuzat, daca am înteles bine, de înselaciune si de delapidarea unor sume mari de bani. Vizita pe care am facut-o a pornit de la numeroasele semnale aparute în presa, care indicau ca lui Liviu Nita îi erau încalcate unele din drepturile pe care orice persoana arestata le are. Concret, am avut în vedere mai ales asigurarea dreptului la aparare si a asistentei medicale, vizita confirmind o parte din semnalarile presei.

Cazul Sunoil a produs, se stie, o vie emotie în opinia publica. Sumele foarte mari cu care se spune ca Liviu Nita ar fi prejudiciat avutul public sunt prima explicatie. Mai multe cotidiane centrale au scris pe larg despre acest caz. Desi Justitia era, si înca este si acum, departe de a se pronunta, lui Liviu Nita i-au fost atribuite vinovatii certe si extrem de grave, uneori fiind data aproape ca sigura si pedeapsa, 20 de ani de închisoare. Pornind de aici, doi ziaristi ai unuia dintre cotidianele centrale cele mai importante, recunoscut pentru angajamentul sau consecvent în combaterea coruptiei, au titrat asa, într-un text de prima pagina: "Liviu Nita, un inculpat de lux din arestul Politiei Prahova, a fost vizitat de Valerian Stan, fostul sef al Departamentului de Control al Guvernului". Prin titlul pe care l-au pus, si nu numai prin titlu, ziaristii au sugerat ca gestul meu ar fi însemnat o solidarizare, discutabila cel putin din punct de vedere moral, cu inculpatul pe care îl vizitasem. Fostul sef al Departamentului de Control al Guvernului, cunoscut, nu-i asa, pentru intransigenta lui fata de cei corupti, a ajuns dintr-o data, iata, în mod ciudat, sa se îngrijeasca de conditiile în care traieste în arest un "inculpat de lux", "un infractor notoriu", care a facut un mare rau interesului public.

Ne aflam aici în plina confuzie. Si asta pentru ca nu e absolut nimic ciudat în faptul ca l-am vizitat pe Liviu Nita si ca m-am interesat daca îi sunt respectate drepturile pe care prin lege le are fiecare arestat, indiferent, dar absolut indiferent, de faptele pentru care se afla acolo. Vizitindu-l pe Liviu Nita, am facut-o nu ca sef – si, evident, nici macar ca fost sef – al Departamentului de Control al Guvernului. Cât timp am avut acea calitate, am facut ceea ce ma obliga o asemenea pozitie – sa veghez la corectitudinea administratiei publice, la prezervarea avutului public etc. Pe Liviu Nita l-am vizitat si m-am interesat de respectarea drepturilor sale, ca reprezentant al unei organizatii de drepturile omului. Or, si în România, si oriunde într-o lume normala, unul dintre rosturile organizatiilor de drepturile omului chiar acesta este: sa vegheze ca în locurile de detentie, celor aflati acolo sa le fie respectate drepturile pe care le au. De la dreptul de a nu fi supusi tratamentelor inumane si degradante si pâna la cel de a primi si trimite corespondenta sau de a li se asigura, mai ales prin asistarea de catre un aparator, judecarea în mod echitabil a cauzelor lor. Stabilirea vinovatiilor, tragerea la raspundere a celor vinovati, recuperarea prejudiciilor cauzate de ei prin faptele pe care le-au savârsit sunt si ele, desigur, chestiuni foarte importante. Dar care nu au cum sa intereseze în vreun fel pe un reprezentant al unei organizatii de drepturile omului. Rolul acesta revine exclusiv autoritatilor – politiei, parchetului, instantelor de judecata etc. Aici rolurile nu pot fi amestecate. Distribuirea judicioasa si cu rigoare a lor între autoritatile statului si organismele neguvernamentale de aparare a drepturilor omului este garantia ca statul, funciarmente înclinat spre autoritarism si abuzul de putere, se va afla într-un echilibru de interese si de sanse, foarte necesar, cu fiecare dintre cetatenii sai.

Acestea sunt lucruri de principiu, lamurite definitiv oriunde într-o lume normala, si în legatura cu care acolo confuziile sunt practic imposibile. Iar diversiunile, cu atât mai putin. La putine zile de la aparitia articolului despre care am vorbit, câtiva români din exil, de ale caror sentimente generoase am avut dupa revolutie privilegiul sa ma bucur, mi-au semnalat ca de la cunostinte comune din tara au aflat ca as fi într-un soi de complicitate, extrem de tulbure si compromitatoare, cu Liviu Nita. "Cunostintele comune", camarazi politici de-ai mei, din tabara noastra, a celor democrati, m-au încondeiat pornind, evident, de la articolul amintit. Ei au facut-o însa, stiu bine lucrul acesta, ca si în alte dati, din cu totul alte motive decât din confuzie. Dar aceasta este deja o alta tema.

P.S. Se vede treaba ca, din când în când, este nevoie sa mai îndrept din erorile cu care uneori îmi ies de sub tipar textele predate redactiei. În textul de saptamâna trecuta, în loc de Congresul Statelor Unite a aparut Congresul Statelor, iar în urma cu mai multe saptamâni în loc de Petre Roman s-a tiparit, de trei ori, acolo unde aparea acest nume, Petre Român. Errare humanum est? (Cotidianul, 13 septembrie 1999)


Confuzii si diversiuni, articol publicat in anul 1999