În 2019, la “Humanitas”,
Liiceanu i-a publicat lui Cărtărescu și ultimul volum, "Melancolia" -
volum „adăugit” în 2021. Chintesența? Cam tot pe-acolo, cu ideea, recurentă
cacofonic deja, că oricine și orice se poate metamorfoza complet iară și iară;
și din nou obsesia autorelui - neinteligibilă multora - pentru sexualitate (de
această dată imaginația scriitorului se joacă cu fetele neajunse la
maturitate).
În țară, cu
excepția mai cunoscută și vădit interesată a lui Liiceanu, Cărtărescu are parte
de o critică eminamente negativă. De exemplu, în 2020 Nicolae Manolescu însuși
scriind despre un alt roman al său nici mai mult nici mai puțin decât că este
“inegal şi dezarticulat, cu pagini absolut de prisos, înecat într-un
talmeş-balmeş de simboluri”. Nimic mai descurajant, ar putea spune cineva. Nu
însă și Institutul Cultural Român. Care - pe bani publici, cel mai probabil pe
foarte mulți bani publici - îl
promovează de mai mulți ani pe scriitorul de la “Humanitas” cu o perseverență
care sugerează că diriguitorii Institutului sunt siguri că, în cazul dat, cheia
succesului e nimic altceva decât perseverența.
Și cum ai
putea crede altfel privind la mobilizarea frenetică de care ICR s-a lăsat
cuprins de câteva luni în țara lui Alfred Nobel? Câteva pasaje dintr-un
comunicat din urmă cu o săptămână a Institutului, preluat parcă prin consemn
mai peste tot la București, merită reproduse: “Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa la Stockholm, pe 15 și 16
februarie 2023, la două evenimente de lansare a volumului <Melancolia>, publicat
de prestigioasa (sic!) editură Albert Bonniers Förlag. Miercuri, 15 februarie
2023, autorul va fi prezent la librăria Söderbokhandeln Hansson & Bruce,
situată în zona centrală (sic!) a capitalei suedeze. Autorul și scriitoarea
suedeză Martina Lowden vor lectura din <Melancolia>, în limba română și,
respectiv, în limba suedeză. Librăria Söderbokhandeln Hansson & Bruce are
tradiție în organizarea unor evenimente literare de cel mai înalt nivel (sic!).
Scriitoarea Annie Ernaux, câștigătoarea Premiului Nobel pentru literatură anul
trecut, a acordat, recent, autografe în acest spațiu (sic!). ICR Stockholm va
organiza un al doilea eveniment de lansare a volumului, joi, 16 februarie 2023,
la sediul Institutului, cu participarea lui Inger Johansson, care a tradus în
limba suedeză nouă (sic!) dintre cărțile scrise de Mircea Cărtărescu. Autorul
are zece (sic!) volume publicate în limba suedeză. <Melancolia>,
publicată la începutul acestui an în Suedia, are deja cronici elogioase (sic!)
în cele mai prestigioase (sic!) publicații din Suedia. Cartea se află pe primul
loc (sic!) în topul celor mai bune cărți de literatură ale momentului în
Suedia, conform cotidianului <Svenska Dagbladet>”.
Pesemne că
dacă anul acesta autorul și suporterii săi nu s-ar fi dovedit categoric mai
determinați decât în anii trecuți să-și adjudece Nobelul, cărțile amicului
d-lui Liiceanu s-ar fi tradus în suedeză nu în capitala scandinavă, ci la
București sau poate la Kuala Lumpur. Dar e clar că de data aceasta se joacă
altcumva. Și se prea poate ca acum scriitorul, fost suporter dogmatic al
fostului prezident Petrov - alături de d-l Liiceanu și ceilalți camarazi
coreligionari "intelectuali ai lui
Băsescu" - chiar să-și vadă visul cu ochii (în imagine, d-l Cărtărescu și
consoarta făcând campanie fostului prezident până și la ultimele
euro-parlamentare, din 2019).
Experiența
vremurilor din urmă ne-a arătat, pe ici, pe colo, că, pentru marele pot,
valoarea operei candidaților, mai multă sau mai puțină, se cere dublată de un
suport politic viguros. Iar aici unii s-ar putea întreba de unde un asemenea
suport pentru Cărtărescu. Însă la aceasta pot să răspund și eu întrebând: Dar e
chiar oarece un Sistem care - într-o țară euro-atlantică - a făcut tot ce a
poftit dintr-un securist rudimentar ca Băsescu? Și n-a avut numitul la
picioarele sale toată floarea politicii euro-atlantice care ne-a anulat
referendumul fără cusur din 2012? A dat el înapoi un singur dolar din cele 325
de milioane prejudiciu din afacerea „Flota” cu scandinavii norvegieni?
Și apoi, nu același Sistem
ni l-a impus și pe Ion Iliescu? Care pentru un timp s-a folosit în acest scop,
pe lângă grosul românilor abia ieșiți din noaptea comunistă și perfect
manevrabili, și de o duzină de scriitori “disponibili”. Inclusiv de Mircea Cărtărescu,
în anii 90 encomiastic cu leninist-kaghebistul „emanat de revoluție” și
vitriolant cu cei ce nu-l iubeau - între ei Doina Cornea. Împrejurare ce ne
face să ne întrebăm, azi parcă mai curioși ca nicicând, oare ce accidente
biografice neștiute o fi având suporterul celor doi președinți ai Sistemului
fesenist-securist? Sau d-l Liiceanu însuși, propagandist deplorabil al
agentului șef de la Anvers - și ales pentru a fi cadorisit, pur și simplu fără
acte, de Sistemul în chestiune, imediat ce Iliescu a pus mâna pe putere , cu
gigantica Editură Politică (activenews.ro, 22 februarie 2023).
Un Nobel pentru Băsescu? , articol publicat in anul 2023