*Presa a relatat că la
mijlocul lunii trecute elevii claselor a VII-a și a VIII-a de la Colegiul
Național „Școala Centrală” din București au fost duși să vizioneze filmul
„Close” (ca activitate educativă, desfășurată în parteneriat cu Institutul
Francez). Alianța Părinţilor a adresat un protest conducerii Colegiului,
incriminând inclusiv ceea ce Alianța a numit „mesajul principal” al filmului: “dacă
o persoană de același sex îţi face avansuri, adică manifestă faţă de tine
<interes romantic>, trebuie să răspunzi acelor avansuri, deoarece
altminteri acea persoană se va sinucide, iar tu te vei simţi vinovat”.
Protestul a rămas pentru un timp deja destul de lung, și la această dată, fără
răspuns. Cele petrecute presupun desigur un comentariu categoric mai amplu
decât ce voi scrie eu aici. Adică, pe de o parte, că promotorii ideologiei de
gen stăruie într-un mod deja tracasant și respingător într-un mediu cultural
categoric diferit, mai religios și cu perspective diferite asupra vieţii
sociale şi a obiceiurilor decât în societățile de origine ale acestei
ideologii. Într-un mediu cultural, religios și social ca al nostru ține de
firea lucrurilor să respingi asemenea idei atâta vreme cât, aș da un singur
exemplu, nouă nici prin minte nu ne-ar trece să producem filme cu copii
heterosexuali la care să ducem copii LGBT cărora să le spunem că, dacă nu
acceptă avansurile unei persoane de sex opus, acea persoană se va sinucide, iar
ei se vor simţi vinovați. Și, în sfârșit, cred că autoritățile din Educație ar
trebui să se asigure că genul acesta de evenimente nu sunt puse la cale de
persoane sau organizații rău intenționate și provocatoare, ce vor să acrediteze
imaginea unei societăți românești ostilă alterității etc.
*Vacă bună de muls, Primăria
Capitalei e din nou jinduită febril de pungașii PSD-iști.
*În capitolul 6 al Evangheliei
după Luca găsim și acest verset: “Dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi
să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut
păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai”. La întrebarea dacă prin această
învățătură Mântuintorul ne cere să dăm cu împrumut și să nu mai luăm înapoi,
cred că răspunsul e evident negativ, după cum tâlcuiește și Sfântul Vasile cel
Mare, în Omilie la Psalmul 14: “Atunci când vrem să dăm ceva unui sărac în
numele Domnului, este un dar și un împrumut în același timp. Este un dar pentru
că nu nădăjduim nimic în schimb, dar un împrumut pentru că Domnul plătește în
locul aceluia, căci primind El mărunțișuri prin persoana săracului, va da în
schimb daruri minunate.”
*"România educată"
Educată de
Iohannis,
Țara noastră
E o proastă
Care rabdă o ciubotă
Să îi fie Vodă.
*Greta Thunberg, cea cu
"încălzirea globală", are tot mai des probleme cu poliția de peste
tot din cauza unor forme de protest încălcând legea. Mă tem că globaliștii
prestidigidatori și mintea ei slabă vor conduce această copilă către un
martiraj tragi-comic.
*Repet și aici, cei care tot
caută nod în papură Ucrainei tocmai aflată sub teroarea rușilor sunt ori grei
de cap ori rău intenționați. Pentru că dacă ucrainenii vor fi învinși, în
pofida eroismului lor extraordinar - de un Putin criminal și nebun dar învingător
- vom urma noi.
*Apropo de luna plină
dumnezeiască din nopțile acestea pe cerul Bucureștilor, în popor există destule
superstiții pe maginea ei, sumbre unele din ele. Asemenea prejudecăți existau
chiar și în rândurile poporului ales, și chiar și în vremea Mântuitorului. Ne
amintim de tatăl care s-a dus la El deznădăjduit, căzându-I în genunchi și
zicând: "Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău,
căci adesea cade în foc şi adesea în apă'. Sfinții Părinți ai Bisericii noastre
ne spun însă că nu luna cauza suferințele celui bolnav, ci diavolul. Care,
pândind când era lună plină, intra în fiul „lunatic”, făcându-i astfel pe
oamenii care vedeau cazuri de acest gen să învinovățească și să hulească
lucrurile create de Dumnezeu ca și cum ar fi ele cauzatoare de rău(activenews.ro, 8 martie 2023).
Situațiunea (CCCIV) , articol publicat in anul 2023