Problemele presedintelui
M-am întrebat uneori daca nu cumva cei câtiva comentatori politici care continua sa-l sustina neconditionat pe Emil Constantinescu au dreptate atunci când scriu – tot mai iritat, observ, în ultimul timp – ca presedintele este victima unor critici excesive si nedrepte. Nu, eu nu cred lucrul acesta. Si nu cred din cel putin doua motive. O data, pentru ca într-o societate normala, întemeiata pe rânduieli democratice, a veghea cât mai critic la ceea ce fac cei care si-au asumat responsabilitatea administrarii treburilor publice este un lucru cât se poate de firesc. În al doilea rând, pentru ca, adesea, prestatia presedintelui este efectiv foarte criticabila.
Voi da aici exemplul cel mai recent – aparitia d-lui Constantinescu la Televiziunea publica, dupa înlaturarea lui Radu Vasile. În preziua emisiunii, doua cotidiane prezidentiale anuntau, pe prima pagina, ca presedintele "va face dezvaluiri senzationale si va aduce clarificari foarte importante", ceea ce, stim acum, nu s-a întâmplat. S-a întâmplat, în schimb, altceva. Vadit nelinistit de prognozele electorale din ultimul timp, d-l Constantinescu a venit în emisiune decis sa joace pe cartea sinceritatii (foarte adecvata, desigur, mai ales electoral). Desi a evitat sa-si asume ceva din ceea ce neîndoielnic avea de asumat din spectacolul deplorabil al mazilirii fostului premier – constient însa de pierderile de imagine pe care le-a suferit în urma acestui episod – Emil Constantinescu a facut un lucru foarte inteligent. Solicitat de ziaristii prezenti în studio sa comenteze faptul ca a ajuns sa fie sustinut de numai 17% dintre românii dispusi sa mai voteze astazi (fata de aproape 40% în cazul lui Ion lliescu), el a dat urmatorul raspuns (pe care apoi l-a si argumentat decent si foarte convingator): "Oamenii au dreptate si îi înteleg foarte bine. În acest moment, daca as fi în locul lor, nici eu nu l-as sustine pe presedinte".
Din pacate însa, imediat – abandonînd inexplicabil o strategie cu care este limpede ca venise în emisiune – presedintele a facut lucruri extrem de criticabile. Faptul ca în 1999 nu ne-am prabusit, a spus d-l Constantinescu, mi se datoreaza, iar lucrul acesta se uita. În România putea sa fie haos si lumea sa bântuie disperata pe strazi si sa nu aiba ce mânca. Fara o politica externa pe care eu am condus-o, România putea sa fie acum în razboi (referire la vecinatatea cu conflictul din Iugoslavia). Poate cineva, întreb, altcineva decât un suporter fanatic al presedintelui, sa imagineze un comportament mai lipsit de inteligenta si de moderatie decât acesta? "În mineriada de la începutul anului, am fost lasat singur si, daca nu as fi actionat cu fermitate, România s-ar fi aflat astazi în razboi civil". Asta a afirmat presedintele în fata a milioane de concetateni. Care nu aveau cum sa uite ca importanta a fost si interventia de la Cozia, decisa si curajoasa, a premierului Radu Vasile (cazut acum în dizgratia sefului statului).
Daca astazi Ion Iliescu a ajuns sa fie considerat de români cel mai cinstit om politic, explicatiile (si responsabilitatile) trebuie cautate mai ales în prestatia, lamentabila uneori, a succesorului lui. Ar fi, desigur, excesiv ca d-lui Constantinescu sa i se reproseze ca nu este un om politic onest (si asta chiar daca, se stie, la Cotroceni criteriile etice provoaca uneori indispozitii grave). D-lui Constantinescu îi poate fi reprosata în schimb lipsa de inteligenta si de masura. Dupa zece ani în care oamenii nu au mai fost obligati sa îi aclame ca pe Ceausescu, conducatorii nu mai pot sa le spuna astazi chiar orice: ca ei sunt salvatorii neamului, c[ momentul Cozia nu a existat, sau, ca d-l Roman, de curând, ca este "o nascocire ordinara" ceea ce cu totii am vazut cu ochii nostri, ca domnia sa îi instiga la Alba lulia pe derbedeii care îl huiduiau pe Corneliu Coposu.
Mi se pare efectiv îngrijorator felul în care d-l Constantinescu îsi anuleaza de la o zi la alta sansele unui nou mandat. Perspectiva revenirii la Cotroceni a lui Ion lliescu îmi evoca de la un timp, tot mai sâcâitor, povestea drobului de sare si ma face sa ma întreb daca nu cumva au dreptate cei care au început deja sa caute o alternativa nu doar la Ion lliescu, ci si la Emil Constantinescu. (Cotidianul, 17 ianuarie 2000)
Problemele presedintelui, articol publicat in anul 2000
