Lupta împotriva coruptiei: continuitatea unui esec (II)
La numai câteva saptamâni de la destituirea procurorului-sef de la Timisoara, Constanta Cârstea, despre care am scris saptamâna trecuta, iata ca este scos din functie si Ovidiu Grecea, seful Departamentului de Control al Guvernului.
Ma numar printre cei care cred ca masura destituirii d-lui Grecea este cel putin discutabila. Desigur, daca cineva vrea sa-i faca debordantului politist reprosuri, nu-i va fi foarte greu. Seful Departamentului de Control putea sa evite, de pilda, situatiile în care afirmatiile sale publice, bazate uneori doar pe scrisori anonime ori pe verificari nefinalizate înca, au putut fi usor contestate din cauza inconsistentei lor. De evitat erau – ca sa ma opresc aici – si unele dintre interventiile sale de natura strict politica, în dezacord cu statutul pe care el îl avea (îmi aduc aminte de comentariile televizate, cu privire la persoanele "cele mai potrivite" sa ocupe primele demnitati în stat). S-a afirmat, fara sa se produca si probele necesare, ca Ovidiu Grecea ar fi facut controale "la ordin". Daca lucrul acesta s-ar fi confirmat, am fi fost într-adevar în prezenta unei situatii foarte grave. Pâna acum însa asta nu s-a întâmplat. Ceea ce ma face, repet, sa nu fiu foarte sigur ca înlocuirea din functie a lui Ovidiu Grecea e o decizie infailibila.
Mai mult, însa – si mai grav – este efectiv imposibil de înteles de ce a fost nevoie de practic desfiintarea Departamentului de Control (pentru ca în ultima instanta chiar asta înseamna recenta restrângere drastica a competentelor si a personalului DCG). Verificarile Departamentului, se stie, au deranjat de-a lungul timpului nume sonore ale politicii românesti. Unele dintre ele, la guvernare astazi, au cerut, indignate, înca din vara anului 1997, desfiintarea DCG. Motivul – altul decât cel real – el însusi foarte departe de realitate, era ca asemenea structuri "de sorginte comunista", nu mai exista nicaieri în lume. (Cititorul a înteles, sper, ca avocatii "decomunizarii" anticoruptiei din România [mai ales ministrul PD Bogdan Niculescu Duvaz] nu erau niscaiva anticomunisti fanatici.)
Protestele presei, mai ales ele, i-au determinat pe politicienii respectivi sa renunte, atunci, la intentia lor. Iata însa ca astazi ei si-au vazut visul cu ochii. Anihilarea DCG, se produce, acum, în numele "austeritatii bugetare" si al "eradicarii birocratiei din administratie". Al carei artizan, aplaudat la scena deschisa de multa lume, este d-l Isarescu însusi. Un om care stie mai bine decât oricine, vezi bine, cât de important este sa chivernisesti cu maxima parcimonie fiecare centima din banul public. Si, în plus, un "tehnocrat apolitic", nu-i asa, în afara oricarei banuieli ca ar avea vreun interes sa desfiinteze o institutie dintre cele mai antipatice politicienilor post-revolutionari. (Prin înjumatatirea personalului DCG se economisesc lunar circa 250 de milioane de lei. Presa a scris, fara ca pâna acum cineva sa dezminta, ca leafa de bugetar, de la Banca Nationala, a d-lui Isarescu ar fi în jur de 200 de milioane pe luna).
Am, deci, suficiente motive sa cred ca prin ceea ce a facut, d-l Isarescu a dat satisfactie politicienilor care au cerut, în anii din urma, desfiintarea DCG (din motive de flota, de vile de protocol s.a.m.d.). Si nu numai lor, dar si lui Radu Sârbu si colegilor sai taranisti, suparati si ei – mai recent, e adevarat – pe Departamentul de Control. În anii în care a fost guvernator al Bancii Nationale, d-l Isarescu a fost el însusi subiect al verificarilor DCG (locuinta dobândita în mod ilegal, anchetele penale care l-au vizat în legatura cu jaful pe care l-a patronat în Sistemul bancar etc).
Asadar, cine pe cine va putea sa convinga ca restrângerea drastica organizatorica si de competente a Departamentului de Control al Guvernului era într-adevar masura cea mai necesara, acum, într-o tara aflata în topul mondial al coruptiei? (Cotidianul, 6 martie 2000)
Lupta împotriva coruptiei: continuitatea unui esec (II), articol publicat in anul 2000
