Integrarea euroatlantica: campanie electorala

Integrarea în Uniunea Europeana a devenit, iata, înca de pe acum, o miza pentru alegerile din toamna. Este acesta un lucru bun sau, dimpotriva, exista riscul ca, tratata asa cum nu ne este prea greu sa ne imaginam, de-a lungul întregului an electoral, o tema de maxima importanta pentru noi sa intre în derizoriu? Greu de spus. Sigur este doar ca începutul nu se afla sub cele mai bune auspicii.

În România nu exista practic nici o forta politica în al carei discurs sa nu se afirme ca integrarea în UE si NATO este necesara. Stim, este vorba de o optiune cu mai multe nuante (unele din ele de natura sa puna sub semnul întrebarii chiar sinceritatea discursului însusi). Însa, foarte important, o asemenea optiune exista ca atare. Din pacate, mai cu seama din cauza unei competitii electorale irationale, împrejurarea despre care vorbesc nu este folosita, asa cum s-ar cuveni, ca unul dintre putinele atuuri pe care România le are în cursa ei pentru integrare.

Summitul UE de la Helsinki, de la sfârsitul anului trecut, a adus României primele asigurari oficiale privind integrarea. Obisnuiti sa exploateze electoral orice, politicienii nu puteau scapa momentul. Ei stiu bine ca românii s-au pronuntat constant, în proportii foarte mari, în favoarea integrarii (de exemplu, circa 70%, dupa ultimele sondaje CURS si Metro Media, din mai si octombrie anul trecut).

Ceea ce s-a întâmplat la nivelul clasei noastre politice dupa momentul Helsinki nu are cum sa ne faca foarte optimisti pentru viitor. O parte semnificativa a fortelor politice de la guvernare si-a arogat imediat toate meritele pentru decizia luata la Helsinki. În replica, PDSR a protestat, dur si foarte zgomotos, aducînd aminte ca în guvernarea sa, si nu în cea actuala, au fost puse bazele parteneriatului cu UE. Replicînd replicii primite, cei de la guvernare (si presa favorabila lor) au raspuns ca revenirea la putere a Opozitiei – "fortele populiste si extremiste" – va compromite orice sanse ale României de a se integra. "A spus-o", au plusat ei, "Gunter Verheugen însusi". Numai ca, s-a aflat, responsabilul european nu facuse treaba asta. Ca sa-si zdrobeasca inamicii, d-l Iliescu l-a somat pe comisarul de la Bruxelles (asa cum odinioara nu facuse cu nici unul dintre comisarii Moscovei) sa spuna ca nu spusese ce s-a spus ca ar fi spus. Adversarul e la pamânt. Si totusi, dupa câteva zile se ridica si reia tema: "Daca noi pierdem alegerile, totul e pierdut". Zi de zi, ceas de ceas, saptamâni la rândul. Presedintele Constantinescu a facut o singura exceptie de la comportamentul despre care vorbesc – care, altminteri, îi este caracteristic si lui – pe timpul recentei vizite la Londra. "Indiferent cine va veni la putere dupa viitoarele alegeri, reforma în România nu va fi stopata", a declarat seful statului. Asta la Londra, pentru ca în tara tentatia populismului este, iata, atât de irepresibila încât face victime si la nivelul cel mai înalt. Apropo de asta, si de pasiunea pusa în joc. Cu numai câteva zile înainte de vizita la Londra si de declaratia presedintelui – si imediat dupa vizita presedintelui Comisiei Europene, Romano Prodi, la Bucuresti – editorialistul unui saptamânal prezidential, 22, nota cu obida: "Un influent cotidian central s-a muncit pret de trei întrebari ca sa scoata de la d-l Prodi o declaratie – ce va fi mult citata în campania electorala – care sa ateste ca procesul de integrare va continua si în situatia în care presedintele Constantinescu va pierde alegerile". Asadar, asta e problema: de ce sa se mai integreze România în UE cu altcineva decât d-l Constantinescu la Cotroceni? Minunat!

Între timp, însa, cele trei luni în care România trebuia sa prezinte la Bruxelles strategia dezvoltarii sale în urmatorii ani s-au scurs – e drept, ce mai sunt trei luni azi, în secolul vitezei – si strategia nici gând sa fie gata. "Vom cere o prelungire a termenului cu doua luni", spun, de parca nimic nu s-ar fi întâmplat, conducatorii nostri. Cât despre "largul consens politic" în jurul strategiei de integrare, pe care responsabilii europeni ni l-au cerut în modul cel mai raspicat, paruiala e, cum spun, în toi.

Nu sunt multe teme în care lipsa de solidaritate a clasei politice poate sa fie mai pernicioasa decât în cele privind parteneriatul României cu organismele europene si euroatlantice. A face din acest subiect o miza electorala din care sa scoti procente cu orice pret – pâna la urma chiar si cu cel al degradarii credibilitatii actorilor politici însisi – este tot ce poate fi imaginat mai contraproductiv. Pusi în garda din chiar primele momente, când sub ochii lor politicienii declansasera deja batalia pentru propria imagine, oficialii de la Bruxelles au atras atentia ca Uniunea "nu negociaza cu guverne politice, ci cu statele". Un avertisment mai explicit decât acesta nu se putea. Si totusi, iata, nimeni nu pare dispus sa tina seama de el. Dimpotriva chiar.

Probleme ridica nu doar transformarea integrarii într-o simpla tema electorala. Mesajul inegal, discursul contradictoriu si lipsit de coerenta au si ele consecintele lor. De pilda, în vreme ce optiunea programatica oficiala a principalului partid de Opozitie este lipsita de echivoc – favorabila integrarii în structurile europene si euroatlantice – unii dintre liderii acestui partid au adesea interventii de sens contrar. Occidentul amâna integrarea României, spune Adrian Nastase, pentru ca "se are în vedere detonarea problemei Transilvaniei". Sau, pe aceeasi linie, un alt lider important al PDSR, fostul premier Vacaroiu, este de parere ca exista o conspiratie externa care urmareste demolarea industriei si agriculturii românesti. Presedintele Constantinescu are si el uneori probleme de genul acesta. Dupa ce, în urma cu doar câteva luni, ca sa dau un singur exemplu, el asigura, din capitala Frantei, ca România îndeplineste toate criteriile de ordin politic pentru integrare, astazi pune în alerta opinia publica din tara si de afara ca viata politica românesca si seful statului însusi se afla "sub teroarea politiei politice comuniste si a activistilor de partid ai lui Ceausescu".

Ce pot sa înteleaga partenerii occidentali ai României din toate acestea? Câta credibilitate poate sa mai aiba o clasa politica al carei comportament este adesea, la vârf, cel despre care vorbesc? (Bursa, 6 martie 2000)

Integrarea euroatlantica: campanie electorala, articol publicat in anul 2000