Surprize cu epoleti
Frustrati, probabil, ca numai politicienii tin prima pagina a ziarelor, militarii au început sa iasa si ei la rampa. Pâna zilele trecute, putina lume stia sa spuna ceva foarte precis despre generalul Gheorghe Balaban. Apasat, se pare, de anonimat, d-l general s-a hotarât sa devina celebru dintr-o data, asemenea lui Erostat, cel care a dat foc, în antichitate, templului Artemisei din Efes. Într-o lucrare pe care a prezentat-o în cadrul unei "sesiuni de comunicari stiintifice", el a gasit ca orientarea politica externa a României "pe o singura axa" este gresita si, în consecinta, a propus ca alternativa la integrarea în NATO alianta "cu o mare putere". Cu China, cu Rusia, cu care "mare putere"? Ofiterul a refuzat sa intre în detalii. Solicitata sa comenteze cele întâmplate, conducerea Ministerului Apararii a raspuns ca afirmatiile au fost opinii personale ale generalului; în dezacord, într-adevar, s-a recunoscut, cu prevederile Strategiei Nationale a României. Apropo de "Strategia Nationala", trebuie spus ca, de fapt, ea nu există decât în comunicatul MApN, România neavînd nici astazi, adoptat de Parlament, asa cum este si firesc si cum si legea o cere, un asemenea document. În vara lui 1998, presedintele României si al Consiliului de Aparare a Tarii, Emil Constantinescu, anunta ca CSAT va inainta "în scurt timp" Parlamentului, spre aprobare, Strategia Nationala, însa lucrul acesta nu s-a întâmplat nici pâna acum.
Indiscutabil, interventia d-lui general a fost nefericita, chiar daca ea apartine unui ofiter fara prerogative decizionale speciale (d-l Balaban este seful Colegiului de Stat Major din Academia Militara). Si totusi, atentia acordata acestui episod a fost excesiva, mai ales comparata cu un caz asemanator, destul de recent si el.
În discursul pe care l-a tinut la ceremonialul instalarii în functie, generalul Mircea Chelaru, seful Statului Major General, a declarat printre altele: "integrare (în NATO) da, dar nu obedienta inutila si nu concesii gratuite! (...) Presedintele României trebuie obligat sa înteleaga ca este comandantul Fortelor Armate si ca armata trebuie ocrotita, ca nu e la cheremul si bâlciul si taraba unor pseudo-formatori de opinie, ca armata nu trebuie sa stea cu mâna întinsa în fata societatii". Asadar, numarul 1 al ierarhiei militare românesti îsi asuma o atitudine dincolo de oricare dintre rosturile unui ofiter. Integrarea, "obedienta" sau nu, cu sau fara concesii, ori pur si simplu neintegrarea în NATO sunt decizii pe care Constitutia si, în general, regulile unei societati democratice, le rezerva cu totul altcuiva decât unuia sau altuia dintre ofiterii armatei. Cât despre pretentia formulata atât de imperativ de a "obliga" seful statului, si chiar, nota bene, societatea însasi, la o anumita conduita fata de armata, este evident ca seful Statului Major General are dificultati serioase de acomodare cu principiile controlului civil asupra fortelor armate.
Evolutia de dupa 1989 a d-lui general avea câteva repere asupra carora cei care i-au încredintat actualele responsabilitati puteau sa se opreasca mai atent. În primele saptamâni de dupa revolutie, d-l Chelaru s-a aflat printre tinerii ofiteri – CADA – promotori ai depolitizarii si modernizarii armatei, de care, însa, la foarte scurt timp, s-a despartit nesteptat pentru a se pune la dispozitia liderilor de atunci ai FSN. În urmatoarele luni el a avut o contributie foarte importanta la organizarea SRI. Revenit în armata, a ocupat, pâna în 1997 – când a fost numit comandantul Corpului de armata de la Iasi – diferite functii, între care si aceea pe care se afla azi generalul Balaban. La Iasi, d-l Chelaru s-a remarcat prin câteva declaratii belicoase la adresa Rusiei, care au creat unele probleme între Bucuresti si Moscova, si prin admiratia exaltata aproape, marturisita public, pentru maresalul Antonescu.
În ultimele saptamâni, de la Bucuresti au fost date câteva semnale destul de contradictorii privind raporturile României cu partenerii ei euroatlantici. Neasteptat este ca unele dintre ele vin, de data aceasta, dinspre unii din generalii armatei. Chiar daca se afla deja în campanie electorala – si sunt semne ca pâna în iarna o vor tine tot asa – oamenii politici ar trebui sa nu piarda din vedere ca evolutia armatei nu este o chestiune care poate fi pusa, chiar si numai pentru câteva luni, între paranteze. (Bursa, 31 martie 2000)
Surprize cu epoleti, articol publicat in anul 2000
