O revenire necesara
Desi are doar o luna sau doua de când este în functie, generalul Chelaru a devenit aproape la fel de cunoscut ca oricare din predecesorii sai. Despre d-l Chelaru am scris prima oara în România libera, în ianuarie 1996 (o "pastila" purtînd titlul "Gândirea în permisie"). Citisem, contrariat, un text pe care colonelul pe atunci Mircea Chelaru, profesor la Academia Militara, îl publicase în saptamânalul armatei, Observatorul militar. Am reprodus atunci, si o voi face si acum – revenind, pentru ca mi se pare necesar – un pasaj din articolul respectiv (doar unul din multele care ar fi meritat reproduse): "Mersul firesc al progresului uman a devansat de mult inapetenta si imobilismul gândirii politice, determinînd o «revolta» a constiintelor capabile de schimbari majore controlabile. Caci haosul actual e aparenta. El nu implica dezordinea totala. O anumita forma de ordine este impusa de însasi legea interna a haosului. Ea se modeleaza pe consonanta atributelor centrale de coagulare a relatiilor si focalizare a resurselor care contureaza din ce în ce mai accentuat tendintele viitoare ale starii sistemului restructurat". "Idei" scrise, nota bene, nu vorbite!
De când a preluat sefia Statului Major General – devenind deci ofiterul cu rangul cel mai înalt din armata româna – d-l Chelaru e de-a dreptul debordant si face furori printre ziaristi. Ziarele centrale îl citeaza copios. O voi face si eu pentru cititorii Cotidianului, vaduviti pana acum pe nedrept, mi s-a parut, de o asemenea ocazie: "Exploatarea noului cadru de manifestare a fenomenului militar m-a obligat la un îndelungat proces interogativ. Continutul apocrif al unor enunturi transferate administrativ si nu stiintific, în interiorul defintiilor, a facut ca cercetarea sa fie mai anevoioasa". "Nu mi-e frica de ieri, nu mi-e frica de mâine, în schimb ma îngrozesc de azi, pentru ca este obsedat de raul duh al dezbinarii. Iata de ce nu putem sa proiectam un viitor rapid, pentru ca nu exista sinergia, sau poate chiar invers, exista un minus al sinergiei, care, din pacate, apare dintr-o proasta educatie - ce s-a cuibarit în noi însine si nu avem curajul si taria s-o scuipam afara".
Si totusi, problema cea mare este nu aceea ca frazele d-lui general sunt neinteligibile si lipsite de logica. Problema este ca de multe ori ele trec dincolo de granita abstractiunilor – benigne, ca sa zic asa – pe care si le poate îngadui un ofiter cu responsabilitatile d-lui Chelaru si intra în conflict cu chiar statutul acestuia. "Sunt de acord cu integrarea în NATO, dar nu cu obedienta si cu concesii gratuite" - iata una dintre formularile care nu mai poate fi tratata la fel ca acelea privitoare la nu stiu care "sinergii" sau la angoasele existentiale ale autorului lor. Seful Statului Major General poate sa faca astfel de declaratii doar depasindu-si în modul cel mai evident prerogativele pe care le are. Cu câteva zile în urma, el a ajuns sa ceara public chiar desfiintarea CSAT, trecerea la "razboiul generalizat" si alte lucruri de genul acesta, care tin exclusiv de constructia constitutionala a statului român si de competente de decizie politica ce nu îi apartin în nici un caz.
La începutul anilor `80, comandam un pluton de infanterie într-unul din regimentele mecanizate ale Bucurestiului, când capitanul Mircea Chelaru a fost mutat acolo ca sef al statului major al unitatii. Mi-a fost sef, indirect, deci, câtiva ani de zile. Pentru anii aceia nu am decât amintiri frumoase despre el: competent, echilibrat, exigent dar si foarte corect în relatiile cu subalternii, îi placea sa citeasca si, îmi aduc bine aminte, era si putin cam în raspar cu "partidul".
La scurt timp dupa revolutie, am avut marea bucurie sa-l gasesc alaturi de ofiterii tineri din CADA. Ma bucuram mai ales ca nu ma înselasem în ce-l privea. Din pacate, peste numai câteva saptamâni, s-a despartit de noi, neasteptat si fara vreo explicatie. Mi-a fost greu sa înteleg de ce procedase astfel. Am aflat ulterior ca în lunile urmatoare a fost unul dintre cei care "transformasera" Securitatea în SRl.
Si totusi, cel mai greu îmi este sa-l înteleg astazi pe d-l Chelaru. Spun asta si cu destula tristete. (Cotidianul, 17 aprilie 2000)
O revenire necesara, articol publicat in anul 2000
