Intelectualii si politica

Se stie, în anii de dupa revolutie, intelectualii nostri, la nivelul elitei lor, si-au asumat într-o masura mai mult decât nesemnificativa proiectele politice propriu-zise (constituirea de partide proprii, participarea directa la competitia electorala etc). Candidatura celor câtiva intelectuali apartinînd Grupului pentru Dialog Social la parlamentarele din mai 1990 si constituirea Partidului Aliantei Civice sunt practic singurele doua exemple de acest gen (amândoua, experiente aproape la fel de nereusite). În rest, intelectualii care au optat pentru un angajament politic au facut-o aproape exclusiv în cadrul parteneriatului organizatiilor lor, civice cel mai adesea, cu partidele politice (exemplul cel mai reprezentativ, Alianta Civica – CDR).

Anii urmatori alegerilor din 1996 si în special perioada actuala, premergatoare confruntarii electorale din toamna, au adus, comparativ cu ceea ce s-a întâmplat anterior, un numar de elemente noi. Din cauze asupra carora nu ma voi opri acum, în ultimii ani încrederea românilor în intelectuali – au aratat-o în mai multe rânduri sondajele de opinie – a crescut spectaculos ("Noi muncim, nu gândim"- îsi mai aduce cineva aminte si, mai cu seama, ar mai scanda cineva azi asa ceva pe bulevardele din Bucuresti?) Foarte atenti la "trendurile" populare de acest gen ("Box populi, box Dei"), politicienii nostri au reactionat pe masura. Dupa ce a pierdut alegerile, Ion Iliescu însusi – destul de retinut, stim bine, când vine vorba de "autocritica" – si-a asumat public eroarea de a nu fi fost capabil, el si partidul sau, sa gândeasca un mesaj si strategii adecvate prin care sa obtina sustinerea intelectualitatii.

Cât priveste evolutiile legate de zona CDR si a presedintelui Constantinescu, aici ar fi mai întâi de amintit ca, la putin mai bine de un an de la victoria în alegeri, Alianta Civica s-a retras din CDR (decizia a avut în vedere mai ales diferentele care aparusera între timp între viziunea liderilor AC si cea a fostilor lor parteneri, ajunsi acum la guvernare). Proiectele politice ale AC vor merge, probabil, si în anii viitori, pe formula parteneriatului – mai putin formal de data aceasta – cu unele din fortele politice. La PNTCD, succesorii lui Corneliu Coposu au continuat o politica ce a exclus aproape cu totul apelul la intelectuali. Ierarhia nationala de decizie a partidului nu include absolut nici unul dintre intelectualii importanti pe care PNTCD îi are: Doina Cornea, Gheorghe Grigurcu, Ion Caramitru, Andrei Marga, Alex Stefanescu si destui altii, despre a caror apartenenta la partid poti sa afli doar daca rasfoiesti registrele, prafuite, de evidenta a membrilor. Dupa erorile pe multiple planuri în primii ani de dupa revolutie, PNL pare sa recupereze în momentul de fata inclusiv în chestiunea raporturilor cu intelectualii. Fara sa insist, voi aminti doar proiectele pline de substanta si foarte profitabile ale PNL, organizate la nivelul Institutului de Studii Liberale (pacat doar ca mediatizarea a ceea ce se întâmpla acolo, datorita în special tot mai activului Valeriu Stoica, este atât de deficitara).

Emil Constantinescu pare ca a înteles si el foarte bine cât este de importanta, mai ales pentru alegerile care vin, sustinerea intelectualitatii. Din pacate, însa, sunt semne ca nici în acest caz consilierii sai nu stralucesc. Recenta lista a "celor 700 de intelectuali care îl sustin pe Emil Constantinescu", desi în principiu o idee excelenta, este pe cale sa produca mai mult rau decât bine. Pentru ca, desi include câteva dintre numele de prestigiu astazi în România, lista exclude – dupa criterii care au si produs nedumerire si nu numai – de cel putin câteva ori mai multe asemenea nume (Nu i-am luat în calcul, desigur, si pe numerosii "intelectuali" care în lista apar de profesie magaziner, dactilografa, sudor, lacatus, sofer samd.) În plus, nu poate trece neobservat faptul ca, în lunile care au urmat lansarii listei, presedintele Constantinescu si o parte dintre sustinatori au început sa-i trateze pe cei care nu au "semnat" ca pe niste inamici veritabili. De aceea, este putin probabil, de exemplu, ca doar întâmplarea face ca unora dintre intelectualii care îl sustin pe presedinte sa le mearga tot mai bine (premii "de excelenta" de ordinul miliardelor, fundatii, edituri si tipografii tot mai prospere, de multe ori la intersectia cu banul public), în vreme ce unii dintre ceilalti – acum îmi vine în minte cazul scriitorului Gheorghe Grigurcu – traiesc într-o saracie lucie. Ca sa nu mai vorbesc de situatiile în care intelectuali precum Gabriel Andreescu si Octavian Paler au fost sau sunt pe cale sa fie dati afara de la ziarele lor (de unde au contribuit la aducerea d-lui Constantinescu la putere) doar pentru ca îsi permit o viziune diferita de cea a presedintelui si suporterilor lui. (Bursa, 17 aprilie 2000)

Intelectualii si politica, articol publicat in anul 2000