Coruptia, o tema minora?

Inspirati, probabil, de dimensiunile coplesitoare, fara precedent, la care se desfasoara în aceste zile la Bucuresti campania electorala, reporterii unui important cotidian central au solicitat câtorva dintre candidatii la postul de primar general informatii despre mijloacele materiale si financiare angajate în batalia electorala. Urmarea? Ocupantii primelor trei locuri din sondajele de opinie (si, în acelasi timp, cei care au, în modul cel mai vizibil, campaniile electorale cele mai bogate) au refuzat categoric, contrar legii, sa dea informatiile cerute. "Nu stiu sa va raspund, nu-i treaba mea, de asta se ocupa sponsorii si staff-ul meu" - au raspuns ei. Dar nedeclararea publica a fondurilor financiare folosite în campania electorala este doar una dintre ilegalitatile de acest gen sub semnul carora se desfasoara alegerile actuale.

La o prima vedere, situatia despre care vorbesc ar putea sa treaca drept o chestiune marunta. Si totusi, în realitate, lucrurile nu stau deloc asa. Faptul ca partidele si oamenii politici – chemati, prin pozitiile pe care le ocupa, sa gestioneze interesul public – fac dovada unui comportament atât de vadit în dispretul legii nu este un lucru oarecare. El spune, în cazul în discutie aici, ca lipsa de transparenta, contrara legii însasi, poate sa ascunda lucruri de o gravitate speciala. Pentru ca este evident pentru oricine ca sumele mai mult decât modeste primite ca subventie de la buget si cotizatiile membrilor sunt departe de cifrele de zeci si sute de miliarde de lei cheltuite în aceste zile (mai ales pe publicitatea prin televiziune, radio, ziare, afise, panouri si bannere uriase, care, în Bucuresti cel putin, coplesesc efectiv prin numarul si dimensiunile lor). "Filiera franceza", scandal aflat în plina desfasurare, culmea, în chiar aceste zile, si ilegalitatile grave si la lumina zilei din actuala campanie electorala arata cât de mult poate sa fie afectat interesul public atunci când cei care ar trebui sa-l prezerve îsi permit un asemenea comportament. Repet un lucru pe care în ultimele luni am mai avut ocazia sa-l spun, anume ca, desi în România fenomenul coruptiei devine tot mai mult o problema, la nivelul deciziei politice si al celor mai importanti responsabili guvernamentali lucrurile sunt tratate cu o superficialitate îngrijoratoare. Este realmente impresionant sa vezi cum într-o tara aflata în topurile mondiale ale coruptiei principalele forte politice sunt de coniventa în a face din coruptie un subiect tabu (de care se mai ocupa doar presa, însa si ea, uneori, prin prisma simpatiilor si intereselor proprii). Desi România continua sa fie o tara a "coruptiei fara corupti" calificata astfel de chiar organisme internationale specializate, despre acest paradox amar tac mai nou deopotriva atât Ion Iliescu cât si Emil Constantinescu, CDR si PDSR.

Mai cu seama dupa experienta "guvernamentala" proprie, m-am întrebat daca viziunea pe care eu o am despre nevoia de corectitudine a actului de administratie publica nu este cumva una inadecvata si daca nu cumva pledoaria mea pentru necesitatea combaterii coruptiei este excesiva. Cu fiecare zi care trece, mai ales în ultimele luni, am tot mai multe argumente sa cred ca nu este asa. Pentru ca, înainte de toate, o administratie publica corecta – în termeni feriti de absolutizari, desigur – nu este un scop în sine. Altfel spus, o administratie publica corecta, un comportament în acord cu legea din partea demnitarului ori functionarului public sunt o rigoare de o cu totul alta natura decât cea strict etica. Ministrul ori functionarul de la garda financiara trebuie sa fie corecti nu pentru ca asa e moral, ci pentru ca statutul lui, care decurge din texte de lege foarte precise si absolut obligatorii, i-o cere. Iar filosofia unei atari constructii legislative opereaza nu cu precepte morale, ci cu unele derivînd din necesitatea eficientei actului de administratie publica.

În urma cu doua luni, BERD si Banca Mondiala au facut public un studiu, intitulat "Zece ani de tranzitie", în care România a fost clasificata, la capitolul coruptie, pe locul al doilea între tarile foste socialiste din Europa si apartinînd URSS. O asemenea evaluare – doar una din foarte multele din ultimii sapte, opt ani – are pentru România consecinte de un cu totul alt gen decât cele pe care o anumita retorica le-a consacrat în abstractiuni precum "imaginea României în lume" ori "moralitatea clasei politice". Coruptia din administratie, ca sa închei cu doar un singur exemplu, este, alaturi de problemele din legislatie, principala explicatie că investitiile straine (printre cele mai scazute din întreg spatiul fost socialist) scad încontinuu de la un an la altul (lunile trecute pâna acum din acest an au fost pragul cel mai de jos). (Bursa, 22 mai 2000)

Coruptia, o tema minora?, articol publicat in anul 2000