Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

O criza grava de credibilitate

La mai bine de o luna de la debut, "afacerea Adrian Costea" – trecuta pentru moment în plan secund – este departe de a se fi clarificat. Rechizitoriile nu sunt înca definitive. În cazul în care vor gasi ca legea a fost încalcata, procurorii vor înainta dosarele justitiei, singura în masura sa stabileasca responsabilitatile si sa aplice, daca va fi cazul, sanctiuni.

Pâna acolo drumul este însa lung, iar politicienii nostri în plina campanie electorala. D-l Iliescu si partidul lui tin sa dezminta zilnic fiecare din capetele de acuzare, de parca nici n-ar fi fost vreodata la putere. De partea cealalta, adversarii politici si suporterii lor (ziaristi si activisti civici, care mai de care mai independenti politic) trag si ei tare si tin cu tot dinadinsul sa rastoarne sondajele de opinie (care înca se încapatâneaza sa nu explodeze si sa nu-i scoata din cursa pe pedeseristi si pe liderul lor). Apropo de asta, magistratii francezi au stabilit, cel putin pentru moment, ca valoarea totala a contractelor dintre firmele lui Costea si institutiile românesti implicate – valoare care, atentie, nu este tot una cu prejudiciul cauzat statului român – este de 58 de milioane de dolari. Cu toate astea, Horia Roman Patapievici are, în revista 22, cifrele sale: "Costurile afacerii Costea", scrie el, "sunt de câteva sute de milioane de dolari". (În urma cu câteva luni, ca sa-l împiedice sa ocupe o anume pozitie publica, unii politicieni pedeseristi l-au acuzat pe d-l Patapievici ca este un tradator de tara, care "în eseurile lui a batjocorit neamul din care se trage". Tulburat de ura cu care a fost lovit – pe nedrept, de niste oameni care ori nu-i citisera ori nu întelesesera nimic din textele lui – editorialistul lui 22 a ales sa le raspunda, astazi, falsificînd el însusi realitatea). Si totusi, pâna ca justitia sa puna capat acestei afaceri, o chestiune este practic stabilita: campania electorala din 1996 a lui Ion Iliescu a fost finantata, ilegal, cu fonduri din strainatate. Materialele publicitare au fost realizate în Franta si platite, cu circa 1,5 milioane de dolari, de Adrian Costea (bani proveniti, probabil, din afacerile bune pe care le-a facut cu politicienii de la Bucuresti). Pusi în fata probelor propriilor ilegalitati, liderii pedeseristi au sfârsit prin a le recunoaste. Moment în care, invocînd foarte riguros articolele încalcate ale legii, suporterii celor de la putere si puterea însasi – Valeriu Stoica, mai ales – i-au cerut liderului PDSR sa se retraga din cursa prezidentiala (unde înca îi mai sta în cale lui Emil Constantinescu).

Neregulile în finantarea alegerilor sunt, la noi, de o gravitate greu de imaginat într-o lume normala. Acolo, ele atrag nu doar descalificarea politica, dar si sanctiuni drastice, inclusiv penale. Iata de ce somatia adresata fostului sef al statului mi se pare justificata. Numai ca – si de-aici încep problemele – cu o asemenea rigoare ar trebui tratat orice comportament ilegal si nu doar acela al adversarilor politici.

D-nii Patapievici si Stoica nu au cum sa fie credibili cât timp judeca situatiile similare cu unitati de masura diferite. Înainte de episodul Costea, o parte a presei a scris, saptamâni la rând, despre neregulile din campania trecuta a d-lui Constantinescu, tinînd mai cu seama de lipsa de transparenta a operatiunilor financiare. Însa nimeni din cei care astazi cer retragerea lui Ion Iliescu nu a gasit ca are sa-i impute ceva lui Emil Constantinescu. Acum, când s-a aflat de unde a avut Ion Iliescu un milion si jumatate de dolari pentru afise, nimeni nu-i întreaba pe ceilalti candidati (ale caror campanii, ne amintim, nu au fost cu nimic mai sarace): "Dar voi, domnilor, câti bani ati cheltuit, de unde i-ati avut si de ce nu i-ati declarat public, asa cum legea o cerea?" Numele mandatarului financiar al lui Emil Constantinescu s-a aflat cu numai câteva saptamâni în urma, tot dupa un scandal (ca si acum, când ni s-a spus ca trezorierul lui Ion Iliescu a fost de nimeni stiutul Gheorghe Pascu). Si asta, desi legea îi obliga pe cei doi politicieni sa faca lucrul acesta înca la începutul campaniei electorale de acum patru ani. În campania pentru Primaria Bucurestilor, candidatul CDR (si al Aliantei Civice) este protagonistul unui veritabil dezmat publicitar, evaluat la sute de miliarde de lei (peste 5 milioane de dolari). Si totusi, d-l Chirita nu numai ca nu face nimic din ceea ce legea îl obliga (declararea fondurilor, desemnarea legala a mandatarului financiar etc), însa întrebat fiind de ziaristi a raspuns foarte iritat: "Nu va spun nimic, nu stiu nimic, de asta se ocupa staff-ul si sponsorii mei". Iar d-l Patapievici si cei asemeni lui nu vad nimic din toate astea. Ei vad numai ce le convine lor si favoritilor lor, ascund gunoiul sub covor si scriu istorii "ad usum Delphini". Iata de ce ma tem ca, dupa politicieni, societatea civila începe sa aiba si ea probleme grave de credibilitate. (Bursa, 5 iunie 2000)


O criza grava de credibilitate, articol publicat in anul 2000