Societatea civila: teme actuale

Cine a urmarit cât de cât cu atentie evolutia de pâna acum a raporturilor dintre societatea civila si clasa politica din România a putut sa distinga doua etape precis delimitate în timp: cea dintâi, între primele saptamâni de dupa revolutie si venirea la putere a actualelor forte politice, iar a doua, de atunci pâna în prezent. Înca de la constituirea lor, principalele organizatii civice – Grupul pentru Dialog Social, în chiar primele zile de dupa revolutie, si Alianta Civica, la sfârsitul lui 1990 – s-au situat, asa cum statutul propriu le-o cerea, pe pozitii critice fata de cei aflati la putere. Timp de sapte ani, lui Ion Iliescu, Frontului Salvarii Nationale si familiei sale politice li s-au reprosat, rând pe rând (adesea chiar toate deodata), orientarea ideologica "neocomunista", derapajele antidemocratice, coruptia din administratie, lentoarea si inconsecventele reformelor s.a.m.d. Toate acestea, de pe o platforma aproape comuna cu a partidelor aflate în opozitie (timp de sapte ani, Alianta Civica avea sa fie, alaturi de PNTCD si PNL, unul dintre membrii de baza ai CDR). Alegerile din toamna lui 1996 au dus, prin alternanta la putere, la deblocarea mecanismului politic democratic, guvernarea fiind preluata de fortele politice pe care societatea civila le sustinuse în toti anii de pâna atunci. Consecvente cu definitia proprie, asociatiile civice ar fi trebuit sa continue sa abordeze în mod asemanator raporturile lor cu clasa politica, inclusiv cu acea parte a ei pe care ea însasi a adus-o la putere. Si asta, înainte de orice, pentru ca într-o societate precum cea româneasca astazi a veghea critic la comportamentul conducatorilor politici, indiferent cine sunt ei, tine de însasi esenta definitiei organizatiilor civice.

Ce s-a întâmplat, însa, dupa 1997? Vocea critica a societatii civile a încetat practic sa mai fie auzita. "Nu putem sa-i criticam pe ai nostri, pentru ca în felul acesta am da munitie celorlalti, care, oricum, sunt mai rai decât ei" – acesta a fost, în doar doua cuvinte, rationamentul unei strategii care avea sa faca din organizatiile civice o prezenta tot mai stearsa în viata cetatii. Fara discutie, numai cineva de rea-credinta ar putea sa conteste ca în ultimii ani s-au facut progrese în domenii importante: dreptul de proprietate, reforma economica si institutionala, parteneriatul cu UE si NATO, politica fata de minoritatile nationale. La fel de sigur este însa si faptul ca, în aceiasi ani, societatea civila a avut si suficiente motive sa amendeze parte din prestatia celor aflati la guvernare. În retorica bilantiera a actualei administratii a devenit aproape un cliseu – preluat constient, nu o data, de chiar societatea civila – afirmatia ca ultimii ani sunt mai cu seama anii unor "succese remarcabile în domeniul reformelor si al integrarii euro-atlantice". Or, lucrurile nu stau nici pe departe asa, de vreme ce România este, pe baza unor criterii cât se poate de precise, tara cea mai prost plasata în cursa pentru integrarea în UE (depasita inclusiv de Slovacia si Bulgaria), deprecierea leului a fost, dupa 1996, continua si extrem de severa, iar problemele legislative foarte serioase si coruptia din administratie au facut ca si dupa 1996 investitiile straine sa scada încontinuu (primul trimestru din acest an înregistrînd nivelul cel mai de jos din toti anii de dupa 1990) etc. Din pacate, însa, asemenea realitati sunt aproape cu totul trecute cu vederea de reprezentantii societatii civile.

Pâna în 1996, Alianta Civica a protestat în termenii cei mai severi fata de actele de coruptie ale fostei administratii (mitingurile ei, ne amintim, mobilizau multe zeci de mii de bucuresteni). În anii din urma, însa, desi sunt semnalate aproape zilnic cazuri similare, din rândurile noii puteri de asta data, nu s-a întâmplat efectiv nimic (iar România se afla constant în topurile internationale privind coruptia). La fel s-a întâmplat în cazurile, foarte numeroase, în care ziaristii au fost condamnati penal în procesele care le-au fost intentate de cei mai înalti demnitari publici. Unitatile de masura diferite pe care societatea civila le practica în raporturile cu diferite parti ale clasei politice nu pot sa nu-i afecteze prestigiul si credibilitatea. Mai mult, implicarea ei în modul cel mai direct în competitia politica risca, astazi, sa-i puna în discutie chiar propriul statut. În sensul acesta nu este deloc întâmplator, ca sa dau numai un exemplu, ca, pe timpul alegerilor locale, Alianta Civica nu a fost acceptata ca partener în actiunile organizatiilor neguvemamentale tocmai din cauza angajarii sale în cursa electorala. Sustinînd candidatul PNTCD la Primaria Capitalei, Alianta Civica nu mai avea, în mod firesc, cum sa fie unul din moderatorii competitiei politice, pentru ca, la fel ca si în competitiile sportive fair-play, nu poti fi în acelasi timp si arbitru si jucator.

Credibilitatea si prestigiul societatii civile sunt înca importante pentru viata politica de la noi. Ele pot fi prezervate doar de un comportament în acord cât mai riguros cu definitia si rosturile organizatiilor civice. Or, unul dintre ele este acela pe care presedintele ceh Vaclav Havel, nu doar un important om politic dar si un stralucit reprezentant al societatii civile, îl repeta recent ca pe un lucru îndeobste stiut – dar care, cum se vede, este adesea uitat – anume ca "partidele politice si institutiile democratice functioneaza bine în masura în care sunt supuse criticii societatii civile". (Bursa, 12 iunie 2000)

Societatea civila: teme actuale, articol publicat in anul 2000