În tara lui Cremene
Alegerile locale încheiate ieri au consemnat o premiera în viata politica de la noi: candidatii la posturile de primari si consilieri au avut obligatia legala de a declara public daca au avut sau nu calitatea de agent ori colaborator al Securitatii ca politie politica. În plus, am avut prilejul sa vedem la lucru, în sfârsit, atât de greu nascutul Colegiu al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Ce am putut constata?
Mai întâi, în legatura cu candidatii, mai precis cu candidatii la Primaria Capitalei, care, gratie unei atentii speciale din partea Colegiului (cel putin bizara), au dat primii piept cu rigorile legii. Desi s-a dovedit ca erau vizati de textul Legii (numarul 187 din 1999), unii dintre candidati au facut declaratii neadevarate, prin care au încercat sa ascunda colaborarea cu politia politica comunista. Prin urmare, oameni care aspira la o demnitate publica precum cea de primar general se dovedesc incapabili nu doar sa îsi asume propria biografie dar si sa respecte – ei însisi, primii – legea (alegînd sa se expuna chiar si consecintelor falsului în declaratii). Surpriza unui atare comportament a fost cu atât mai mare cu cât Legea deconspirarii Securitatii nu este nici macar prohibitiva, în sensul ca nu introduce absolut nici o incompatibilitate între biografia candidatilor si ocuparea oricareia dintre demnitatile publice la care ei ar putea sa aspire (inclusiv aceea de sef al statului). Întrebati despre consecintele celor întâmplate, reprezentantii Justitiei au dat raspunsuri care confirma, o data în plus, ca românii au într-adevar probleme serioase cu respectarea legilor.
Cât priveste Colegiul CNSAS, lucrurile par si mai complicate. O parte dintre politicienii desconspirati ("demascati", în termeni preluati în modul cel mai nefericit de responsabilii acestui organism din chiar recuzita Securitatii) au contestat legalitatea actelor Colegiului. S-a pus întrebarea, careia i s-a raspuns, mi se pare, destul de superficial, daca, într-adevar, Colegiul a încalcat el însusi legea. Înainte de toate trebuie observat ca în cazul candidatilor la functiile de primar (inclusiv, deci, la aceea de primar al Capitalei), verificarile Colegiului nu puteau fi declansate – asa cum au fost – "din oficiu". În acest mod se procedeaza, potrivit Legii, doar în cazul persoanelor care candideaza pentru a fi alese (numite) în functiile de sef al statului, parlamentar ori membru al Executivului – potrivit dispozitiilor literei c) a articolului 2. În al doilea rând, Colegiul avea obligatia sa-i audieze – asa cum, nu se stie de ce, nu a facut-o – pe cei care au facut obiectul verificarilor sale (articolul 15, paragraful 6). În plus, rezultatele verificarilor puteau fi facute publice numai dupa ce cei verificati îsi epuizau caile de atac pe care le aveau la dispozitie (contestatie la nivelul Colegiului si, ulterior, în Justitie). Apoi, într-unul sau doua dintre cazuri, Colegiul a "demascat" ca fiind colaboratori ai Securitatii ca politie politica oameni care nu facusera decât sa semneze un angajament la Securitate, împrejurare insuficienta legal pentru o atare categorisire (dispozitiile paragrafului 5 din articolul 15 sunt în aceasta chestiune lipsite de orice echivoc).
Este greu de spus daca la capatul acestui sir de nereguli este vorba si de rea credinta. Cu siguranta, însa, avem de-a face în cel mai bun caz cu cu confuzii grave si o crasa superficialitate. Dimensiunile lor sunt relevate, ca sa mai dau un singur exemplu, si de anuntul pe care l-au facut responsabilii Colegiului, cu numai o zi sau doua în urma, ca, atentie, în Monitorul Oficial vor fi publicate foarte curând ... angajamentele colaboratorilor Securitatii. Ceea ce este nu doar într-un dezacord flagrant cu dispozitiile Legii (cu totul altele sunt datele stabilite sa fie publicate în Monitorul Oficial), dar si profund absurd si inutil.
Potrivit Legii, o buna parte a neregulilor comise de Colegiu sunt sever sanctionabile, inclusiv cu pedepse penale (într-un stat de drept magistratii ar fi initiat deja verificarile necesare). Si totusi, problema cea mai serioasa este aceea ca prin activitatea de pâna acum Colegiul a început sa-si puna sub un mare semn de întrebare credibilitatea si autoritatea si, implicit, capacitatea de a împlini scopul pentru care a fost înfiintat. (Bursa, 19 iunie 2000)
În tara lui Cremene, articol publicat in anul 2000
