Iesirea din realitate
Chiar daca nu întotdeauna a fost usor de observat, înca de la constituirea ei Alianta Civica s-a aflat într-o relatie mai mult decât speciala cu PNTCD. De-a lungul anilor, cei mai importanti lideri ai AC au optat pentru o sustinere neconditionata si aproape exclusiva a PNTCD (sustinere situata la limita definitiei proprii a AC si uneori chiar dincolo de ea). Alegerile anului 2000 gasesc si ele cele doua formatiuni în aceleasi relatii. Mai mult, PNTCD este în acest moment, dupa o guvernare de aproape patru ani submediocra si dupa esecul usturator din alegerile locale, beneficiarul sprijinului exclusiv al AC, declarat public ca atare într-un mod lipsit de orice echivoc. Antipatia neîmpacata fata de PDSR – care, din opozitie, pare sa deranjeze cel mai tare prin scorurile mari de la "locale" si din sondajele pentru alegerile generale din toamna – explica astazi, aproape integral, solidaritatea monolitica dintre AC si PNTCD.
Daca ar fi fost sa se poarte în acord cu propriul statut (acela de organizatie civica), în toti cei patru ani de dupa 1996, AC ar fi trebuit sa "vegheze critic", cu precadere, asupra activitatii fortelor politice de la guvernare (chiar daca ea însasi le-a sustinut sa ajunga acolo). Lucrul acesta nu s-a întâmplat însa. Din cauze asupra carora m-am oprit deja, recent, liderii nationali ai AC si-au concentrat aproape întreaga atentie asupra partidelor din opozitie, a PDSR mai cu seama. Ceea ce a facut ca legitimitatea unei atari atitudini sa fie privita cu rezerve, iar observatiile si argumentele lor sa nu apara întotdeauna foarte pertinente si convingatoare.
La putine zile dupa aflarea rezultatelor alegerilor locale de luna trecuta, conducerea nationala a Aliantei Civice a trimis presei un comunicat în care reia înca o data – într un registru cum nu se poate mai grav, acum – tema ultimilor patru ani: blocarea cu orice pret a revenirii PDSR la putere. Chemăm – se spune în comunicatul Aliantei – la coalizarea neîntârziata a fortelor politice reformiste, pentru a gasi "solutii salvatoare" în fata pericolului reascensiunii fortelor postcomuniste. "Pericolul reascensiunii fortelor postcomuniste", iata o formulare cum nu se poate mai stearpa si mai graitoare pentru dificultatile, surprinzatoare, pe care o parte dintre intelectualii nostri o au în tratarea temelor mari ale actualitatii românesti. Prima problema a României nu este, astazi, daca d-l Iliescu si partidul lui (care, într-adevar, se prea poate ca din toamna sa revina la guvernare) sunt sau nu forte politice "postcomuniste". Altfel spus, problemele României nu îsi pot gasi solutii în etichetarile ideologice (cu atât mai putin în etichetarile formulate foarte discutabil). Nu stiu daca cineva tine o statistica a tarilor în care exista "pericolul reascensiunii fortelor postcomuniste" si, daca da, ce loc ocupa România acolo. Ce se stie sigur, în schimb, este ca statistici dintre cele mai oficiale si mai autorizate confirma ca românii sunt practic poporul cu nivelul de trai cel mai scazut din Europa (cu exceptia Albaniei, exceptie care, se întelege, nu poate sa consoleze pe nimeni). Sigur se stie, la fel, si ca România este "lanterna rosie" a tarilor candidate la integrarea în Uniunea Europeana, ca investitiile straine sunt, la noi, printre cele mai mici din întregul spatiu fost comunist (considerabil mai mici dupa 1996 decât înainte). Ca România se afla în prima parte a clasamentelor internationale privind coruptia din administratie (si ca multi dintre demnitarii si înaltii functionari publici sustinuti de Alianta Civica nu sunt aproape cu nimic mai corecti decât cei de dinaintea lor).
De starea aceasta de lucruri sunt responsabile, desigur, si "fortele postcomuniste", a caror prezenta la guvernare a fost de doua ori mai lunga decât a celorlalte ("antecomuniste", ca sa ramânem în termenii retoricii, prolixa si lipsita de logica, a conducatorilor AC). Asta însa nu poate sa însemne deloc ca dincolo este raul absolut, iar dincoace contrariul lui, binele absolut. Prin urmare, daca România trebuie într-adevar salvata, atunci trebuie salvata de toti si nu doar de unii dintre cei care au adus-o aici. Iar daca o sa se dovedeasca ca pentru asa ceva nu au vreo formula magica, AC si PNTCD sunt obligate sa reintre în realitate si sa-si revada cât nu va fi prea târziu un discurs demodat, neconvingator si neproductiv electoral. Si care nu poate sa suplineasca solutiile pe care cele doua formatiuni este limpede ca nu le au la problemele serioase ale României de astazi. (Bursa, 10 iulie 2000)
Iesirea din realitate, articol publicat in anul 2000
