O carte: „Esecul unei reforme”
La editura Ars Longa din Iasi a aparut de curând "Esecul unei reforme", un volum de convorbiri ale ziaristului Liviu Valenas cu analistul politic dr Serban Orescu. Interlocutorul lui Liviu Valenas este cunoscut publicului românesc mai ales de la microfonul postului de radio Europa libera (post la care, înainte de revolutie, a lucrat neîntrerupt timp de aproape un deceniu) si, dupa 1989, de la acelasi microfon, dar si din paginile revistei 22. Într-un timp în care Ceausescu începuse sa dea autocratiei sale forme tot mai putin suportabile, Serban Orescu a ales sa fie liber si, în 1978, a plecat din tara si s-a stabilit în Germania. În anii de dupa revolutie, pâna la schimbarea politica din toamna lui 1996, Serban Orescu si Liviu Valenas au fost, cu siguranta si din cauza unor optiuni profund anticomuniste, critici constanti ai "regimului lliescu" si suporteri, aproape la fel de constanti, ai actualei conduceri politice a României (onestitatea si rigoarea cu care si-au asumat în tot acest rastimp propriul statut au facut ca analizele si argumentele lor sa se afle, mi s-a părut, dincolo de orice probleme de obiectivitate si credibilitate).
De ce am ales sa semnalez cititorilor Cotidianului cartea lui Serban Orescu si Liviu Valenas? Mai întâi pentru ca "Esecul unei reforme" este o cronica cum nu se poate mai concentrata (si în opinia mea, cu foarte mici exceptii, si foarte fidela) a perioadei pe care o are în vedere – guvernarea actuala, între noiembrie 1996 si martie 2000. În al doilea rând pentru că dialogul celor doi – si, mai ales, analizele pe care Serban Orescu le face, provocat de interogatiile inteligente si pertinente ale lui Liviu Valenas – se opresc asupra multora din temele de mare actualitate ale perioadei pe care o au în vedere: reforma economica si institutionala (parlamentarii ar trebui sa parcurga cu creionul în mâna capitolele despre Legea secretului de stat si cea a sigurantei nationale), România si criza din Iugoslavia, nationalismul ("opium pentru prosti"), regimul Constantinescu si Regele Mihai etc. În sfârsit, cartea nu are teme tabu. Iar lucrul acesta trebuie subliniat cu atât mai apasat cu cât "prudenta" din ratiuni de "oportunitate politica" ("nu este momentul") continua sa faca ravagii si sa altereze nu doar realitatea istorica, dar si caractere dintre cele care par cele mai sigure. Serban Orescu nu ezita, de pilda, sa aduca în discutie o chestiune despre care la Bucuresti s-a vorbit si continua sa se vorbeasca doar pe la colturi, anume o presupusa întelegere, încheiata în 1995, între candidatul de atunci al CDR la Presedintie, Emil Constantinescu, si "membrii fostei Securitati". Dincolo de temeritatea ei, o atare abordare este de natura sa atraga atentia cititorului cartii ca în acest punct – si în altele asemanatoare, destul de numeroase între copertele cartii – nu se afla nicidecum, asa cum ar putea sa creada, în fata unor detalii. Adica, în cazul de fata, daca actualul presedinte este într-adevar tinut de o asemenea "întelegere" (citirea adecvata a termenului este obligatorie atunci când are în vedere serviciile secrete), lucrul acesta nu este unul oarecare, ci o împrejurare de natura a afecta însesi evolutiile catre democratie ale societatii românesti.
Titlul cartii – "Esecul unei reforme" – anticipeaza cu exactitate concluziile ei. Serban Orescu si Liviu Valenas cred – si o afirma deschis, fara formulari echivoce, pe care sa le poata explica indiferent de ce se va întâmpla pâna la urma – ca ceea ce s-a întâmplat dupa 1996 este mai mult un esec decât o reusita. Un esec al reformelor din tara, dar si – din decenta nu o spun – un esec al unei mari investitii de încredere pe care amândoi au facut-o în cei care conduc astazi România.
Lucrul cel mai bun care s-ar putea întâmpla dupa publicarea acestei carti ar fi ca ea sa fie citita si de personajele sale principale. Iar lucrul cel mai rau, ca ele sa înteleaga altceva decât este de înteles. În prefata cu care deschide volumul, scriitorul Liviu Antonesei noteaza: "Cartea aceasta este scrisa – si trebuie spus raspicat acest lucru – pentru a îndrepta, nu pentru a demola. Autorii nu sunt adversari, ci parteneri, oameni ce furnizeaza si cel putin câteva sugestii ce ar putea permite îndreptarea – fie si în ultimul ceas – cursului pagubos pe care îl continua societatea româneasca si dupa alegerile din 1996."
P.S. Deplâng calomniile pe care pagina care ma gazduieste le-a publicat, în urma cu trei zile, la adresa lui Paul Goma. (Cotidianul, 24 iulie 2000)
O carte: „Esecul unei reforme”, articol publicat in anul 2000
