O misiune dificila

Fie ca vor sa-si faca curaj, fie ca pur si simplu asta cred, multi dintre suporterii lui Mugur Isarescu vad deja în favoritul lor câstigatorul sigur al prezidentialelor din toamna. În realitate însa lucrurile nu sunt deloc simple, iar misiunea premierului prezidentiabil, deloc lipsita de probleme. Nu stiu cât de aproape de realitate sunt sondajele de opinie care îl crediteaza pe d-l Isarescu cu sansa a doua în preferintele alegatorilor (la o distanta, adevarat, destul de mare, de circa 20 de procente, de primul clasat, Ion Iliescu). La fel, nu stiu - pentru ca este practic imposibil de stiut în acest moment - nici câte dintre procentele celor nehotarâti (în jur de 20, dupa ultimele sondaje) ar putea sa-i revina în final actualului prim-ministru (si câte lui Ion Iliescu ori altor candidati). Aproape sigur este în schimb un numar de împrejurari care vor face, cum spuneam, destul de dificila misiunea d-lui Isarescu. Problemele premierului tin, înainte de orice, de argumentele pe care el trebuie sa le gaseasca pentru a-si adjudeca un sprijin popular sensibil mai solid decât cel de care beneficiaza la aceasta ora (decurgînd mai cu seama din câteva din atuurile de imagine pe care el le are indiscutabil: un tehnician sobru, necontaminat de politicianismul aproape omniprezent, neimplicat în nici unul din nesfârsitele scandaluri de coruptie etc).

Pe cine si pe ce, deci, ar mai putea conta d-l Isarescu la alegerile de peste doua luni? Este evidenta pentru oricine importanta cu totul speciala care este data "independentei politice" a acestei candidaturi. Nu vreau, spune candidatul, ca prin înscrierea mea în cursa electorala sa ma solidarizez cu unele din partidele democratice din coalitie si sa le "tradez" pe altele. Insistenta cu care este repetata fraza aceasta ne spune ca d-l Isarescu este fie într-atâta de candid încît chiar nu a aflat ca tradarea este oricând îngaduita atunci când "interesele politice o cer", fie suficient de inteligent pentru a întelege un lucru altminteri simplu, anume ca asocierea, directa, în campania electorala cu partidele aflate în prezent la guvernare i-ar fi cât se poate de contraproductiva. În cazul din urma, ar fi de observat doua lucruri. Întâi, ca situarea fata de fortele care îl sustin – fata de PNTCD, mai ales – are o importanta aparte. O apropiere prea mare de acestea va transfera asupra lui Mugur Isarescu o buna parte din imaginea negativa, pe care, pe buna dreptate, ele o au. (Apropo, lamentatiile liderilor taranisti pe tema nedreptatii care se face partidului lor în chestiunea responsabilitatii "exclusive" a guvernarii sunt lipsite de seriozitate de vreme ce, dintotdeauna si peste tot, principalul partid de guvenamânt are a-si asuma cel dintâi, atunci când este cazul, nereusitele guvernarii pe care a girat-o; sau, ma rog, pe care ar fi avut datoria s-o gireze.) Pe de alta parte însa, o îndepartare excesiva de PNTCD si de aliatii lui va fi, la rândul ei, de natura sa creeze o frustrare în plus sustinatorilor taranistilor si ai CDR (multi dintre ei si asa destul de nemultumiti ca urmasii lui Corneliu Coposu s-au dovedit incapabili sa-si desemneze un candidat propriu la prezidentiale).

În aceeasi ordine de idei, devine tot mai evident, cu fiecare saptamâna care trece, ca reputatia de "tehnocrat" a d-lui Isarescu, capabil sa aduca, în sfârsit, solutii la câteva din problemele economice de baza, are din ce în ce mai mult de suferit. Inflatia anuala, deficitul bugetar si cel comercial tind catre valori cât se poate de departe – de aproape doua ori mai mari – de indicatorii pentru care premierul si-a angajat raspunderea la învestire. În lunile din urma au fost batute toate recordurile negative din ultimii zece ani în materie de investitii straine (în luna iulie înregistrîndu-se incredibila valoare de 3,2 milioane de dolari). "Cresterea economica sanatoasa", anuntata cu insistenta în ultimele câteva luni de statisticienii guvernamentali, este infirmata nu numai de indicatorii pe care i-am amintit dar si de intentiile premierului, facute publice, de a apela la împrumuturi externe pentru cresterea pensiilor (intentii abandonate în fata opozitiei categorice a reprezentantilor FMI). Gravele probleme ale sistemului bancar, de care d-l Isarescu a raspuns vreme de un deceniu, vor fi si ele, fara doar si poate, teme predilecte ale contracandidatilor sai. Tot ce poate spera actualul premier este ca lumea sa se întrebe în acelasi timp si ce au facut d-nii Iliescu si Roman, de pilda, pentru evitarea celor întâmplate în anii în care au detinut pozitii dintre cele mai importante în stat. Faptul ca pâna în acest moment numele premierului nu a fost legat de vreunul din scandalurile de coruptie este, repet, o împrejurare care îl avantajeaza. Este adevarat însa si ca informatiile privind neregulile din sistemul bancar au fost pazite cu o strasnicie deloc bine-prevestitoare atât pâna în 1996, cât si dupa aceea; ceea ce nu înseamna însa ca este cu totul exclus ca în plina campanie electorala d-l Isarescu sa aiba surprize dintre cele mai neplacute. În orice caz, ca sa dau doar un exemplu, daca chiar este adevarat ca salariul de la BNR al actualului premier a fost multi ani la rând de ordinul sutelor de milioane de lei si daca cineva dintre contracandidatii sai va fi în situatia sa se ocupe în mod credibil de aspectul acesta (în fata unei populatii care de multi ani la rând traieste în majoritatea ei la sau sub limita saraciei), atunci s-ar putea ca d-l Isarescu sa aiba mult mai multe probleme decât îsi poate imagina la aceasta ora. (Bursa, 11 septembrie 2000)

O misiune dificila, articol publicat in anul 2000