Politica – între retorica si actiune

Într-un editorial recent din cotidianul al carui director este, un ziarist foarte cunoscut [Petre Mihai Bacanu] reproseaza UDMR ca, prin propria candidatura la presedintie (a lui Gyorgy Frunda), "nu face decât sa netezeasca o noua ascensiune a lui Ion Iliescu". Avem destule semne, scrie editorialistul, ca partidul maghiarilor este gata sa încheie o casatorie cu partidul lui Ion Iliescu numai de dragul guvernarii. Rândurile imediat urmatoare lamuresc si cauza nemultumirii ziaristului: "Daca Frunda nu s-ar fi angajat în cursa prezidentiala, voturile sale s-ar fi dus automat la Mugur Isarescu". Asadar, aici e problema, candidatura UDMR ia din voturile d-lui Isarescu. Dar cine ne spune noua ca acelasi lucru nu se întîmpla si în cazul d-lor Petre Roman, Teodor Melescanu sau al candidatului PNL Theodor Stolojan? Cu siguranta lucrul acesta se întîmpla, nu stim în ce masura în fiecare dintre cazuri, însa sigur se întâmpla. Si atunci, de unde grija numai de voturile pe care Gyorgy Frunda le-ar lua de la Mugur Isarescu si nu si de cele de la Theodor Stolojan, sa zicem? O explicatie pare sa fie aceea ca editorialistul în cauza este nu doar un celebru ziarist dar si - lucrul acesta mai scapa uneori din vedere – unul dintre cei mai importanti lideri ai Aliantei Civice. Iar d-l Isarescu este, se stie, candidatul Aliantei Civice la Presedintie.

Nu este o practica a liderilor UDMR sa polemizeze cu analistii politici. Daca ar fi facut-o, ar fi avut suficiente motive sa raspunda ca situatia în care s-a ajuns este imputabila de fapt, într-o masura semnificativa, si Aliantei Civice însesi. Statutul pe care aceasta organizatie îl are o obliga sa faca tot ce îi statea în putinta pentru solidarizarea "fortelor democratice" si nu pentru încurajarea separarii lor (nimeni nu stie ca AC sa fi renuntat la deviza care a consacrat-o, "Nu putem reusi decât împreuna"). Pentru ca, ce alta semnificatie poate sa aiba sustinerea la alegerile din toamna a d-lui Isarescu si a candidatilor PNTCD împotriva lui Theodor Stolojan si a PNL? Dupa patru ani în care UDMR s-a aflat la guvernare alaturi de cei pe care ea însasi i-a adus la putere, Alianta Civica avea toate motivele sa includa partidul maghiarilor printre "fortele democratice" pe care se angajase sa le "solidarizeze" în perspectiva alegerilor din toamna aceasta. Ca sa nu mai spun ca, de data aceasta, exista inclusiv "dovada" – ceruta cu ani în urma, împreuna cu partidele istorice, când UDMR a fost nevoita sa paraseasca CDR – ca partidul maghiarilor "respecta Constitutia României si nu urmareste secesiuni teritoriale". Lucrurile acestea nu s-au întâmplat însa. Si asta chiar si împotriva angajamentului pe care AC si l-a asumat în repetate rânduri, în mod public, în anii de dinaintea apropiatelor alegeri, ca "nu va sustine nici o forta politica de centru dreapta împotriva alteia de aceeasi orientare". De altfel, comportamentul de astazi al liderilor Aliantei Civice se afla într-o continuitate logica cu acela din cea mai mare parte a perioadei de dupa 1996, destul de vizibil diferit de anii în care colegii la putere astazi se aflau pe bancile opozitiei.

Si totusi, în spatiul "societatii civile" este de notat, în sensul celor în discutie aici, pozitia de principiu a Grupului pentru Dialog Social. Cu mai mult timp în urma, GDS a pledat public pentru unitatea fortelor "de centru-dreapta" si pentru sustinerea împreuna a lor la viitoarele alegeri. Faptul ca GDS s-a abtinut sa sustina un partid împotriva altuia sau un candidat prezidential împotriva celuilalt poate sa îi confere în saptamânile care vin o statura singulara – nepartizana si credibila – care ar putea sa conteze în solidarizarea fortelor "de centru-dreapta". Desi a apreciat si el ca prezenta unui maghiar în cursa prezidentiala ar putea sa fie contraproductiva pentru partidele românesti "democratice", Grupul pentru Dialog Social s-a abtinut sa faca UDMR reprosurile pe care liderii Aliantei Civice i le fac (o atitudine care a derivat, evident, din detasarea data GDS de neangajarea cu un candidat propriu în competitia electorala).

În sfârsit, ar mai fi de observat si ca solicitarea facuta UDMR de a renunta, în favoarea partidelor românesti "democratice", la candidatura la prezidentiale este lipsita de legitimitate din cel putin doua puncte de vedere. O data pentru ca partidele românesti însele sunt destul de dezbinate si nu au un candidat unic la Presedintie, iar a doua oara pentru ca sondajele de opinie arata în mod constant ca alegatorii maghiari opteaza masiv, peste 75%, pentru o candidatura proprie. O optiune si mai masiva decât aceasta (82%) pentru participarea UDMR si la guvernarea viitoare, ca si faptul, elementar, ca interesele maghiarilor ar putea fi satisfacute într-o masura sensibil mai mare daca partidul lor va face parte din guvern, arata ca acuzele liderilor Aliantei Civice, privind "casatoria" cu partidul lui Ion Iliescu, sunt gratuite si nedrepte. În orice caz, semnarea, chiar daca doar de catre PNL si UDMR, a unui "protocol de neagresiune în campania electorala" – eveniment de la care a absentat Alianta Civica însasi – este un element cât se poate de pozitiv, un gest cât se poate de concret, de natura sa puna sub un serios semn de întrebare sinceritatea retoricii adeptilor declarati ai "solidarizarii fortelor de centru-dreapta în fata pericolului reascensiunii fortelor post-comuniste". (Bursa, 2 octombrie 2000)

Politica – între retorica si actiune, articol publicat in anul 2000