"Ucigasii de tigani"

Egalitatea dintre cetateni, însemnînd inclusiv nediscriminarea pe crieterii de rasa, nationalitate si origine etnica, este un principiu fundamental al Constitutiei României. În urma cu un an sau doi, citeam un studiu care arata ca cei mai multi dintre români, desi nu citisera vreodata Constitutia, se declarau siguri (si apreciau) ca principiul respectiv se regaseste în Legea fundamentala a tarii lor. Chiar daca nu stiu ca ziaristii sa fi fost întrebati vreodata despre asta, nu am motive sa cred ca ei nu ar fi unanimi în a raspunde asemanator. Si totusi, la nivelul realitatii practice, lucrurile sunt înca destul de departe de normalitate.

În urma cu aproape trei saptamâni, un tânar jandarm a murit, la Târgul Jiu, în urma unor lovituri primite de la o persoana de etnie roma (incidentul a avut loc într-o discoteca la care jandarmul si câtiva colegi fusesera trimisi sa restabileasca ordinea). Dupa cele întâmplate, timp de mai multe zile la rând, principalele cotidiane centrale au tinut evenimentul pe prima pagina, cu un titlu aproape identic: "Tiganii din Târgu Jiu au omorât un jandarm". La fel, o parte din posturile de televiziune, unde a fost organizat chiar un talk-show, în care trei importanti lideri de opinie ai momentului au vituperat ore în sir împotriva "tiganilor ucigasi". Desigur, fapta agresorului este cât se poate de grava. Mai cu seama daca se va dovedi ceea ce pentru moment nu este foarte sigur, anume ca actiunea jandarmilor a fost legala (oportuna, cu respectarea regulamentelor cu privire la genul acesta de interventii s.a.m.d.). Asadar, este firesc, autorul crimei trebuie sa suporte consecintele legii; de altfel, anchetele au si început imediat si sunt semne ca Justitia nu va întârzia sa dea verdictul. Agresorul merita inclusiv oprobriul public la care presa l-a supus. Dar de ce si referirile generalizatoare si acuzatoare la adresa etniei sale?

Cine de-a lungul anilor a privit cu atentie acest comportament al unor institutii de presa (ma refer inclusiv la cele publice) nu se poate sa nu fi remarcat ca, în unele cazuri, el se datoreaza prejudecatilor si incapacitatii de a întelege nocivitatea rasismului, sub oricare din manifestarile lui, iar în altele, mult mai grav, unei politici rasiste si antiminoritare premeditate, care are ca obiectiv chiar obstructionarea integrarii României în sistemul de valori occidental. Pentru a ma documenta, mai multe zile la rând am parcurs colectiile multianuale ale unor ziare centrale si am intrat în legatura cu serviciile pentru relatiile cu presa ale Ministerului de Interne si Jandarmeriei Române (transparenţa si o mentalitate evident noua, întâlnite aici, se cuvin mentionate). Între 1990 si 1996 (perioada pentru care evidentele sunt cele mai complete), 11 subofiteri de politie au fost ucisi în timpul misiunilor, în conditii destul de asemanatoare celor în care a murit jandarmul de la Târgu Jiu. Ei bine, desi în noua dintre cazuri autorii agresiunilor au fost de nationalitate româna, absolut niciodata presa, care a relatat despre cele întâmplate, nu a facut vreo referire la lucrul acesta (si este desigur bine ca s-a procedat astfel). Întrebarea este: atunci de ce în cazul romilor se întâmpla altfel? Dupa revolutie, dupa reînfiintare, Jandarmeria a avut doua cazuri în care militarii si-au pierdut viata în timpul misiunilor, din cauza violentelor unor persoane civile: cel de fata si al jandarmului ars de viu în dispozitivul de aparare al Guvernului la mineriada din toamna lui 1991. Si totusi, nici un ziar nu a scris în acele zile despre "ucigasii de români". În plus, în paranteza fie spus, nici pâna astazi nimeni nu a fost tras la raspundere pentru moartea acelui om. Parca anume pentru a ma confirma, în chiar ziua în care scriam rândurile de fata, o întâmplare nefericita a avut loc la Calarasi: un colonel, sef al Politiei rutiere, aflat într-o stare de betie avansata, l-a batut crunt pe un sergent de jandarmi. Bineînteles ca din relatarile presei a lipsit orice referire la nationalitatea ofiterului bataus.

La începutul lunii noiembrie a intrat în vigoare Ordonanta guvernamentala privind prevenirea si sanctionarea discriminarii, care incrimineaza comportamente precum cele avute în atentie aici ("care au ca scop sau vizeaza crearea unei atmosfere ostile si degradante îndreptate împotriva unei comunitati etnice"). Sperantele pot sa se lege si de acest eveniment. În orice caz, perpetuarea unei atari stari de lucruri va face dificila intrarea în normalitate a vietii noastre publice si ne va tine în continuare în anticamera lumii civilizate. În toti anii de dupa revolutie, în care România si-a afirmat dorinta de integrare în Uniunea Europeana si în NATO, comunitatea internationala s-a aratat, nu o data, preocupata de situatia în care se gaseste etnia romilor în tara noastra. Cel mai recent si elocvent exemplu este cel al Raportului Comisiei Europene pe anul 2000. Citez unul din paragrafele acestui document: "Romii continua sa fie în România obiectul unei largi discriminari. Angajamentele Guvernului nu sunt îndeplinite satisfacator si s-au înregistrat putine progrese substantiale în comparatie cu ultimul raport". Comisia Europeana constata lipsa de preocupare a autoritatilor pâna si fata de organizarea si functionalitatea organismului guvernamental de specialitate, Oficiul National pentru Romi, care "are extrem de putin personal si resurse limitate", desi în Parteneriatul de Aderare pe 1999 se prevedea "alocarea de resurse financiare necesare, ca o prioritate pe termen scurt". (Lumea libera, 25 noiembrie 2000 si Cotidianul)

"Ucigasii de tigani", articol publicat in anul 2000