"Altul mai bun nu avem"

Un ziarist respectat a apucat sa remarce public, înaintea mea, un lucru interesant: de la începutul acestui an, floarea intelectualitatii românesti militanta politic a semnat, succesiv, trei liste de sustinere a trei candidati la prezidentialele abia încheiate: Emil Constantinescu, Mugur Isarescu, si Ion Iliescu. Printre cei care într-un singur an si-au schimbat în trei rânduri preferintele politice se afla nume dintre cele mai sonore, apartinînd mai cu seama GDS si Aliantei Civice (sau foarte apropiate de ele).

Timp de aproape patru ani, domnii intelectuali au tunat si fulgerat împotriva celor care îndrazneau sa nu fie întotdeauna de acord cu ceea ce facea Emil Constantinescu. Gabriel Andreescu, ca sa amintesc numai un singur caz, a fost pur si simplu dat afara de la revista 22. "Chiar si daca ar fi îndreptatita, criticarea lui Emil Constantinescu nu poate fi acceptata pentru ca s-ar face jocul lui Iliescu, iar altul mai bun decât d-l Constantinescu nu avem" – aceasta a fost filozofia cenzurii pe care respectivii intelectuali au practicat-o constant în presa si în organizatiile lor. Dupa retragerea lui Emil Constantinescu, nu a fost nici o problema cu adoptarea lui Mugur Isarescu. D-l Isarescu nu s-a ales? Nici o problema, intelectualii nostri si-au gasit alt candidat, pe Ion Iliescu. Pentru ca, vezi bine, "între el si Vadim Tudor, altul mai bun nu avem".

Dupa toate pe care le-am trait în ultimii ani, mie unuia îmi este cum nu se poate mai clar ca teoria lui "Altul mai bun nu avem" este si ea o diversiune pura, din seria lunga (si destul de greu inteligibila înca) a lui "Nu destabilizati", "Nu ne vindem tara", "Noi muncim nu gândim", "Regele si averile lui fabuloase", "Ungurii ne iau Ardealul", "Ion Iliescu sarac si cinstit", "Marii tehnocrati salvatori" etc. Repet un lucru pe care l-am mai spus: toate lozincile manipulatoare si diversioniste de dupa revolutie puteau fi depistate, foarte simplu, dupa enuntul lor, care continea, fara exceptie, fie un superlativ fie o atentionare asupra unui pericol grav, fie un îndemn la necritica si necontestare. Desigur, departe de mine gândul ca intelectualii despre care vorbesc, care ne-au interzis sa-l criticam pe Emil Constantinescu (pentru că "Altul mai bun nu avem") au fost ei insisi niste diversionisti. Nu, însa indiferent de unde a fost lansata, este evident ca o asemenea idee a fost cât se poate de nefireasca si contraproductiva. Fara sa mai insist aici, voi mai aminti doar ca la putine luni dupa ce a anuntat public ca "a fost învins de securitatea lui Ceausescu", d-l Constantinescu a dat celor care îl sustinusera în toti anii de pâna atunci o dubla lovitura de gratie: fara sa-i previna în vreun fel, el a refuzat sa-i mai reprezinte în cursa prezidentiala si l-a impus ca înlocuitor, fara drept de apel, ne amintim, pe Mugur Isarescu. Astazi, când stim ce a urmat, ma întreb: D-l Constantinescu a facut toate astea împotriva sau cu acordul Securitatii care tocmai îl "învinsese"?

"Altul mai bun nu avem" a fost o diversiune dintr-un cel putin îndoit motiv. Mai întâi, pentru ca o viata democratica normala (precum aceea pe care intelectualii nostri o au sigur în reprezentarea lor) presupune mai ales o competitie deschisa, în care "cel mai bun pe care îl avem" este desemnat cu totul altfel decât prin sentintele date de doi, de cinci sau cinsprezece intelectuali (indiferent de valoarea cartilor pe care ei le-au scris ori de curajul si demnitatea cu care l-au înfruntat pe Ceausescu). În al doilea rând, vorbind strict de cazul de fata, diversiunea a constat în aceea ca o asemenea fomula a vrut (si a reusit) sa scoata din discutie, aproape subliminal, o solutie pe care intelectualii nostri (si politicienii sustinuti de ei) au ignorat-o, facînd un deserviciu imens intereselor tarii lor. Vorbesc despre sansa pe care elita noastra intelectuala si politica o iroseste, de mai bine de un deceniu, prin tinerea în exil a Regelui Mihai.

Dupa revolitie, timp de mai bine de un deceniu, am avut ocazia sa vedem sute de cazuri în care intelectuali dintre cei mai prestigiosi si de buna credinta au fost solidari neconditionat, deseori în gesturi si cuvinte pe care astazi au toate motivele sa le regrete, cu o clasa politica mai mult decât mediocra, responsabila cea dintâi de situatia în care s-a ajuns. (Am în fata textele pe care câtiva distinsi intelectuali "de dreapta" le-au scris cu numai câteva saptamâni în urma despre "candidatul lor", d-l Isarescu – un cal troian al "stângii" lui Iliescu, timpul o va dovedi – si ma întreb daca în politica naivitatea poate fi scuzata mai usor decât reaua-credinta.) Despre Regele Mihai însa, si despre ceea ce el însusi si înaintasii sai au facut pentru România, s-a tacut aproape generalizat. Spectacolul penibil pe care România l-a dat siesi si unei lumi întregi – la 11 ani de la revolutie sa alegi, cu rasuflarea taiata, între Iliescu si Vadim Tudor! – este fara doar si poate una din consecintele perpetuarii irationale a rânduielilor statale impuse de tancurile sovietice. Intelectualii aveau datoria nu sa se ridice cu arma în mâna împotriva acestor rânduieli, ci sa încerce sa îndrepte raul pe care ei stiu bine ca o jumatate de veac de dezinformare si manipulari l-a produs în mintea si sufletul românilor. Elita noastra intelectuala are, deci, suficiente motive sa nu se felicite ca în vreme ce Regele Mihai este tinut în continuare în exil, ea a ajuns sa se dea de ceasul mortii ca sa-si convinga compatriotii ca "altul mai bun nu avem" decât un bolsevic zaharisit si bolnav de putere. (Lumea libera, 16 decembrie 2000 si Cotidianul)

"Altul mai bun nu avem", articol publicat in anul 2000