Despre Vadim Tudor si PRM (sine ira et studio)

În alegerile care au trecut, multi comentatori, români si straini deopotriva, au vorbit îndelung despre votul "masiv" pe care românii l-au dat lui Vadim Tudor si PRM. Pâna si cei mai dezinteresati de cele întâmplate stiu pe dinafara procentele, intens mediatizate, ale acestora – 33, respectiv 20 (dintre cei care au mers la vot). Nu am vazut însa pe nimeni sa vorbeasca ceva despre alte doua cifre, la fel de reale si ele si obligatorii pentru o analiza onesta: 85% dintre românii cu drept de vot nu l-au votat pe C.V. Tudor iar 90% dintre ei nu au votat PRM. Este asta mult, este putin pentru o populatie care are toate motivele sa fie nemultumita de coruptia din tara lor si de faptul ca standardul lor de viata s-a degradat continuu si foarte sever în toti cei 11 ani de dupa iesirea din comunism? (Cu doar câteva luni în urma, însusi seful statului, Emil Constantinescu, s-a vazut silit sa recunoasca, în termeni lipsiti de orice echivoc, ca "În România hotia este generalizata".) Iata de ce afirmatii precum aceea facuta în România libera de scriitorul basarabean Vitalie Ciobanu, dupa care prin votul lor românii au facut dovada ca sunt extremisti, mi se par o exagerare explicata în cazul cel mai bun de o logica simplificatoare. Explicatiile votului din alegerile care au trecut (ale caror rezultate nu trebuie nici exagerate, nici minimalizate) trebuie cautate mai mult în saracie si în necinstea si coruptia din administratie decât în seductia retoricii nationalist-extremiste a PRM si a liderului lui (investigatiile sociologice au aratat, toate, ca mai ales în ultimii patru ani tematica nationalista a pierdut sensibil din audienta electorala).

În legatura cu aceasta chestiune sunt de pus doua întrebari. Prima, au Vadim Tudor si PRM legitimitatea discursului justitiar? Judecînd mai ales dupa felul în care s-a votat, raspunsul mi se pare a fi mai mult da decât nu. Din cauze despre care nu discut aici, dintre partidele românesti PRM este cel al carui nume a fost cel mai putin legat de marile scandaluri de coruptie ale deceniului post-revolutionar: devalizarea bancilor, distrugerea flotei, privatizarile frauduloase, abuzurile locative, contrabanda cu tigari, SAFI, FNI, Caritas, Airbus, Megapower si toate câte au mai fost. (Si totusi, odata va trebui lamurit de ce câteva dintre numele cele mai celebre, legate de marile fraude din România post-revolutionara, precum cele ale fratilor Paunescu, sunt ocolite cu grija de verbul neîndurator al liderului PRM.) A doua întrebare: ar fi fost astazi capabili Vadim Tudor si PRM sa asigure o functionare eficienta a institutiilor destinate sa vegheze la legalitatea si integritatea administratiei publice? Aici cred ca raspunsul este categoric nu. Cine a încercat un inventar al oamenilor pe care PRM ar putea conta astazi, ca sa ma refer doar la acest lucru, nu are nevoie de prea multe alte explicatii.

Apropo de legitimitate, ar mai fi de observat si ca în ultimul timp argumentele contestatarilor PRM sunt nu o data facile si necredibile (vezi campania cel putin bizara a cotidianelor centrale menita sa dovedeasca lipsa de aplicatiune politica a proaspetilor parlamentari Ion Dolanescu si Irina Loghin). Cei care se pretind mai initiati decât cei doi cântareti ar fi trebuit sa bage de seama ca într-un moment în care PRM este al doilea partid parlamentar din România, problema nu este ca Dolanescu nu stie mai nimic despre globalizare iar Irina Loghin crede ca Rasdaq este un personaj certat cu legea. Ascensiunea PRM nu poate fi expediata cu detasare si cu bascalie nici macar de cei carora nu le convine sa se auda vorbindu-se despre adevaratele cauze, imputabile si lor, din care s-a ajuns aici. În ultima instanta, ascensiunea PRM ar trebui tratata cu responsabilitate de chiar PRM. Asta înseamna, între altele, ca atunci când ai ajuns sa detii o pozitie atât de importanta în viata politica a tarii nu îti mai este permis sa faci din incitarea interetnica un capitol al propriului program politic. Atunci când aproape de granitele tale ai atâtea experiente dramatice, foarte recente ori chiar în curs, doar lipsa de responsabilitate si reaua credinta mai pot sa explice un atare comportament. S-au întrebat vreodata d-l Tudor si colegii sai ce s-ar fi întâmplat daca în chestiunea minoritatii maghiare toate partidele ar fi avut atitudinea pe care a avut-o PRM de-a lungul atâtor ani? Poate fi explicat rational antisemitismul cultivat sistematic de publicatiile PRM? Într-un timp când încep sa se auda voci care cer nici mai mult nici mai putin decât revizuirea Holocaustului (o teorie de ultima ora deplânge chiar o pretinsa "hipermnezie" a ororilor nazismului, concomitenta cu o "amnezie" a celor comuniste), cititorii României Mari au parte, saptamâna de saptamâna aproape, de doze egale de antisemitism.

În campania electorala care tocmai s-a încheiat, C.V. Tudor a fost supus din partea unei parti a presei unui tratament categoric nedemocratic; emisiunea de la ProTV a d-lor N.C. Munteanu si Adrian Cioroianu, în care liderul PRM si familia lui au fost demascati pentru ca ar fi de o alta religie decât cea ortodoxa, a fost, asemeni tacerii cvasigenerale de care a fost urmata, un episod lamentabil. (Trebuie notat si ca atacurile cele mai virulente împotriva celui care îsi luase drept slogan electoral formula "Jos mafia!" au venit dinspre acele institutii de presa cu datorii foarte mari la bugetul de stat, despre care liderul PRM vorbise nu o data pâna atunci, inclusiv despre cele ale ProTV, de ordinul sutelor de miliarde de lei.) Însa pentru ca absurdul sa fie deplin, în chiar zilele în care Vadim Tudor se plângea de ceea ce i se întâmplase, România Mare îi denunta, cu exact aceeasi ura, pe unii din adversarii politici pentru "originea lor tiganeasca" (iar despre singura femeie aflata si ea în cursa prezidentiala se scria ca este o "vaca" si o "curva de cea mai joasa speta"). Toate astea, dupa ce cu o saptamâna sau doua înainte se anuntase, cu o voluptate stravezie, ca Regele Mihai si "fiul evreului cominternist Neulander" ar fi bolnavi de cancer.

Noua pozitie pe care a dobândit-o prin alegeri obliga PRM la o responsabilitate speciala, pe care pâna astazi nu a avut-o. Al doilea partid al tarii nu poate sa joace decât cu o responsabilitate maxima destinul democratic si european al României. Liderii PRM trebuie sa înteleaga acest lucru. Iar daca se va dovedi ca nu vor întelege, vor trebui obligati sa o faca. (Lumea libera, 30 decembrie 2000 si Cotidianul)

Despre Vadim Tudor si PRM (sine ira et studio), articol publicat in anul 2000