O istorie rasturnata

Asadar, alegerile care au trecut, câstigate zdrobitor de Ion Iliescu, de Vadim Tudor si oamenii lor, au avut darul sa ne aduca si o clarificare fundamentala: doi detinuti politici, fruntasii liberali Ionescu-Quintus si Alexandru Paleologu, sunt marii vinovati (si primii blamabili) pentru tot ceea ce a facut, vreme de aproape o jumatate de veac, politia politica comunista din România. Desi este sigur ca si Legea dosarelor este lacunara – de pilda, ofiterii de Securitate în activitate astazi (si marii îmbogatiti de dupa revolutie) sunt exceptati de la rigorile ei – problemele cele mai serioase tin de felul în care Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a facut ceea ce era de facut.

Exista o legenda, emanînd chiar si de la initiatorii Legii (si care a prins la multi dintre cei care nu au facut efortul de a citi textul actului normativ) ca statutul arhivelor ar fi ramas acelasi de pâna la adoptarea Legii, în sensul ca gestiunea acestora ar reveni în continuare celor care le-au avut si pâna atunci în primire. În realitate însa Legea stabileste (art 20) că "CNSAS primeste în gestiune toate documentele privitoare la exercitarea drepturilor prevazute de prezenta lege, detinute de organele de Securitate, cu exceptia celor care potrivit legii privesc siguranta nationala" si ca, "SRI, MI, MJ, MApN si Arhivele Nationale sunt obligate sa asigure accesul la aceste documente si sa le predea la cererea CNSAS". Daca CNSAS ar fi vrut sa-si ia rolul în serios, Legea îi permitea sa faca un pas important înainte. Numai ca lucrul acesta nu s-a întâmplat iar adevarul de care avem parte este acela pe care ni-l livreaza vechii gestionari ai dosarelor, multi dintre ei fiind si astazi, dupa un deceniu de la revolutie, chiar ofiterii de Securitate care le-au întocmit.

Desi Legea stabileste ca persoanele care au avut "competente decizionale politice" sunt asimilate colaboratorilor Securitatii ca politie politica, în alegerile care tocmai s-au încheiat, fostul secretar al CC al PCR si prim secretar judetean Ion Iliescu a fost declarat curat ca lacrima si validat sa candideze si sa mai detina înca patru ani demnitatea cea mai înalta în stat. Cu un alt candidat, Vadim Tudor, celebru si el pentru colaborationismul cu regimul comunist, lucrurile au fost si mai simple: presedintele CNSAS, d-l Onisoru, a anuntat pur si simplu ca dosarul liderului PRM a disparut din arhive. Si cu asta basta! Dar din arhive nu a disparut numai dosarul lui Vadim Tudor, ci si ale lui Andrei Plesu si Mircea Dinescu, doi dintre membrii CNSAS care, ne amintim, au intrat în Colegiul Arhivelor prin încalcarea Legii (fusesera membri de partid). Prin urmare, daca chiar si în legatura cu membrii Colegiului sunt probleme serioase, la ce adevar despre dosarele Securitatii ne mai putem astepta? Am mai spus-o, prestatia de pâna acum a Colegiului (mai ales de pe timpul alegerilor locale si generale) da impresia ca Securitatea face prin acest organism ceea ce nu ar îndrazni sa faca ea însasi, în nume propriu.

Daca a existat cu adevarat un gest al presedintelui Constantinescu care a fost minimizat, acela a fost cu siguranta declaratia din primavara anului trecut, potrivit careia "a fost învins de Securitatea lui Ceausescu" (ceea ce nu înseamna ca, daca lucrurile au stat cu adevarat asa, Emil Constantinescu însusi si cei care l-au sustinut, nu au partea lor de responsabilitate pentru situatia în care s-a ajuns). Societatea româneasca este controlata astazi, într-o proportie importanta, de Securitate. Membrii fostei politii politice comuniste controleaza în buna parte sectorul economic privat (construit cu sumele imense sustrase din "avutia nationala", mai cu seama în lunile premergatoare prabusirii lui Ceausescu, si din privatizarea frauduloasa a proprietatii de stat, dupa 1990). Ofiterii de Securitate controleaza integral si fara exceptie serviciile de informatii (inclusiv pe cele din armata, si în general evolutiile din armata). Viata politica se afla si ea, într-o masura semnificativa, sub controlul Securitatii (mai ales într-o societate precum cea româneasca de astazi, cine detine puterea economica si pe cea a serviciilor secrete nu are cum sa nu controleze si viata politica). Adversarii cei mai înversunati ai lustratiei – ceruta prin Proclamatia de la Timisoara, pe care, din cauze ce odata vor trebui lamurite, d-l Constantinescu, "reprezentantul societatii civile", a dezavuat-o imediat ce a ajuns presedinte – au înteles înca din capul locului ca miza unui asemenea proces era cât se poate de riscanta, si numai în ultimul rând, de ordin moral. Asa se explica de ce prin Legea de organizare a SRI, adoptata acum noua ani si lasata neatinsa inclusiv de administratia CDR-Emil Constantinescu, ofiterii de Securitate au fost mentinuti cu totii în activitate. Asa se explica de ce CNSAS îi denunta ca mari responsabili pentru tot ceea ce a facut politia politica comunista pe doi detinuti politici iar de mai bine de un an, de când Legea dosarelor a intrat în vigoare, nu a publicat în Monitorul Oficial, asa cum legea obliga, lista ofiterilor de Securitate care au desfasurat activitati de politie politica.

Ma numar printre cei care au reusit sa reziste presiunilor infernale pe care Securitatea le facea pentru recrutarea cât mai multor români în actiunile ei de politie politica. Am trait pe propria-mi piele consecintele acestei împotriviri, cu atât mai severe cu cât apartineam unui sistem militar, în care "organele" îmi imputasera nu o data, inclusiv în public, "atitudinea dusmanoasa" fata de regim. Nu am avut niciodata si nu am nici astazi pretentia ca o atare împrejurare mi-ar da vreun drept sa judec eu pe cineva. Însa a nu accepta falsificarea istoriei si amestecarea responsabilitatilor mi se pare un lucru obligatoriu. A asista nepasator cum doi detinuti politici sunt judecati în piata publica, în vreme ce înalti demnitari comunisti, poeti colaborationisti si dizidenti închipuiti, propagandistii ceausisti de la "Stefan Gheorghiu" si agentii Securitatii au ajuns moralistii neamului, mi se pare un lucru inacceptabil, care face posibil nu doar ca istoria sa fie falsificata, dar care este si împotriva intereselor cele mai practice si mai actuale ale societatii românesti. (Lumea libera, 13 ianuarie 2001 si Cotidianul)

O istorie rasturnata, articol publicat in anul 2001