Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

România anului 2000 – sub zodia bunului plac

Distrugerea flotei comerciale românesti este, se stie, una din afacerile cele mai scandaloase a anilor de dupa 1989. Lamurirea acestui episod a fost când evitata cu abilitate, când împiedicata cu brutalitate. La putine saptamâni dupa ce am preluat, la sfârsitul lui 1996, conducerea Departamentului de Control al Guvernului, am înscris în planul principalelor actiuni de control pe 1997 dosarul Petromin, constînd în principal din angajarea navelor din patrimoniul respectivei companii în trei afaceri extrem de pagubitoare pentru statul român, în Liberia si Bahamas, doua paradisuri fiscale mondiale. Cu numai câteva zile înainte ca echipa guvernamentala sa finalizeze documentele controlului, PD a cerut si a obtinut înlaturarea mea de la conducerea Departamentului; verificarile stabilisera implicarea în respectivele afaceri a ministrului Transporturilor, Traian Basescu.

Pâna în 1996, directorul general al Directiei de control din Ministerul Transporturilor, Gabriel Stefanescu, un expert în domeniul în care lucra, s-a ocupat si el de o parte a dosarului Petromin si detinea numeroase date despre implicarea aceluiasi Traian Basescu, în primii ani de dupa revolutie, în cele întâmplate acolo. Dupa alegerile din noiembrie 1996, la numai cîteva zile de la revenirea la conducerea Ministerului, Traian Basescu l-a destituit pe seful Directiei de control. Ordinul ministrului a fost pe cât de sec si categoric pe atât de abuziv si de ilegal, dat în dispretul fiecareia dintre regulilor imperative ale Codului muncii, inclusiv al celei mai elementare dintre ele, care obliga la motivarea deciziei luate. Cum era si firesc, Gabriel Stefanescu s-a adresat Justitiei, care, în decembrie 1997, a desfiintat ordinul abuziv si l-a obligat pe ministru sa-l repuna în drepturi si sa-i plateasca daune materiale precum si "salariul nerealizat" ca urmare a masurii abuzive pe care o suportase. Desi era vorba de o hotarâre judecatoreasca definitiva si executorie, Traian Basescu a refuzat în modul cel mai categoric sa o respecte. "Nici nu ma gândesc sa o fac", le-a raspuns el ziaristilor care se interesau de caz. Fostul functionar ministerial s-a plâns din nou Justitiei, care a obligat Ministerul Transporturilor la plata catre acesta a 100.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea sentintei. Traian Basescu si succesoarea lui - "domnisoara Boagiu" - nici nu vor sa auda (siguri, evident, ca daca s-ar întâmpla totusi ca sumele respective sa fie vreodata platite, vor fi platite din banul public, din bugetul Ministerului, si nicicum din buzunarul propriu; pentru ca ce revizor ar cuteza, nu-i asa, sa-l puna la plata pe temutul Basescu?). Stiind ca nerespectarea unei hotarâri judecatoresti privind reintegrarea în munca constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 1 an, Gabriel Stefanescu s-a plâns celor competenti sa intervina, presedintele României si conducerile celor doua Camere ale Parlamentului. Însa nici de data aceasta nu s-a întâmplat absolut nimic. De mai bine de jumatate de an de când au fost sesizate, nici una din cele trei institutii nu a facut ce trebuia, si nici macar nu a dat vreun raspuns celui care li se adresase, desi prin lege erau obligate sa o faca în interiorul unui termen de 30 de zile. Avocatul Poporului a fost singurul care a raspuns sesizarii primite (însa legal nu avea mijloacele unei interventii eficace). Ultima speranta a lui Gabriel Stefanescu s-a îndreptat atunci catre presa. Dar nici aici n-a fost sa fie. Cu doar doua exceptii (ziarul Adevarul si emisiunea lui Dan Diaconescu de la Tele 7abc), el a gasit peste tot usile închise: "Despre Basescu? Ah, nu, ne pare rau!" La un cotidian central [Romania libera] a fost ascultat cu atentie si i s-au cerut documente, însa niciodata nu a aparut nimic (în schimb, în lunile care au urmat paginile ziarului au fost pline, zilnic, de publicitate de la Transporturi).

Asa arata, deci, România anilor 2000. Cazul de fata este unul dintre cele mai reprezentative pentru comportamentul abuziv si lipsit de integritate – de multe ori ramas necunoscut - al unei bune parti a politicienilor si administratiei publice. Despre abuzurile împotriva lui Gabriel Stefanescu s-a întâmplat sa aflam nu pentru ca sunt cele mai grave, ci pentru ca autorul lor este dintre cei mai celebri. Este efectiv uimitoare usurinta cu care sunt tratate la noi asemenea comportamente. Din pacate inclusiv de catre presa, care uneori o face din perspectiva intereselor materiale proprii, iar alteori din acel gen de frivolitate care adora cabotinismul si teribilismul cel mai abuziv. Si care este incapabila sa distinga între ceea ce este permis si ceea ce nu este permis, între ceea ce este autentic si ceea ce este mistificare si legenda. Apropo de asta, putini dintre cei care au scris sute de articole despre "marinarul temerar", "capitanul de cursa lunga" etc etc stiu ca Traian Basescu este unul dintre cei care au avut însarcinari oficiale, pâna aproape de prabusirea lui Ceausescu, în chiar inima Occidentului, în folosul statului comunist.

În urma cu trei luni, Comisia Europeana daduse publicitatii raportul pe anul 2000, în care România era plasata în pozitia cea mai proasta în negocierile de aderare la UE. (Una din aprecierile forului european era ca chestiunea coruptiei si a nefunctionarii sistemului legal reprezinta una din problemele cele mai serioase de la noi.) La o zi sau doua dupa publicarea raportului, un responsabil guvernamental îmi conchidea, cu o tristete de care sunt capabili numai oamenii cei mai bine intentionati: "Si totusi, în toata povestea asta este si o anume nedreptate". L-am întrebat – fara sa insist, interlocutorul meu era nu doar foarte trist dar si grabit – daca în raportul celor de la Bruxelles putea sa numeasca, concret, una sau mai multe aprecieri inexacte si nedrepte. Când o sa-l reîntâlnesc, am de gând sa-i relatez cazul acesta si sa-l întreb ce parere are despre toate astea si despre consecintele unui asemenea comportament, la nivelul celor mai înalte institutii ale statului. (Lumea libera, 20 ianuarie 2001 si Cotidianul)


România anului 2000 – sub zodia bunului plac, articol publicat in anul 2001