Într-un interval de nici trei luni, situatia coruptiei din România a facut obiectul unor critici extrem de aspre din partea unor organisme internationale de prim rang. La sfârsitul lunii ianuarie, secretarul general al NATO a atras atentia autoritatilor de la Bucuresti ca în perspectiva integrarii în Alianta, România are de ameliorat în mod substantial situatia coruptiei de la nivelul administratiei publice. Doua luni mai târziu, un studiu al Bancii Mondiale concluziona, pe de o parte, ca doua treimi dintre români cred ca toti sau majoritatea oficialilor sunt corupti iar pe de alta ca principalele consecinte ale acestui fenomen sunt degradarea continua a nivelului de trai al populatei, îmbogatirea peste masura a anumitor categorii sociale în defavoarea celor deja defavorizate si declinul moral al societatii. În sfârsit, o reuniune foarte recenta a Consiliului Uniunii Europene a avut în atentie, în termeni de o preocupare maxima, "nivelul inacceptabil al coruptiei din România".
Privind la semnalele venite din afara în aceasta chestiune, pare destul de greu de înteles de ce nu întâlnim si în tara macar aceeasi preocupare. Nu vorbesc, evident, despre politicieni, în legatura cu ei, practic cu întreaga clasa politica, lucrurile sunt cât se poate de clare. Problema este ce se întâmpla dincolo, în afara spatiului politic. Cu câteva rare exceptii, presa fie pur si simplu a abandonat "lupta" împotriva coruptiei, fie a politizat-o într-o asa masura încât demersurile ei sunt practic lipsite de credibilitate si de orice eficienta. Înca si mai rau stau lucrurile cu organizatiile civice militante politic. Într-un timp în care coruptia era departe de amploarea pe care o are astazi, Alianta Civica si GDS mai ales, erau voci de care oamenii politici se temeau realmente. Mitingurile AC mobilizau sute de mii de bucuresteni si dadeau serios de furca d-lui Hrebenciuc. Pentru ca se dovedise ca avea nu stiu ce afacere proprie, minora si care nu "interferase" cu interesul public, în urma cu circa opt ani ministrul PDSR Petru Crisan fusese nevoit, sub presiunea "societatii civile", sa renunte la post. Însa anii au trecut si, mai ales dupa ce prietenii si colegii lor au ajuns la putere, liderii civici au abandonat rând pe rând fiecare din exigentele care le conferisera pâna atunci prestigiu si legitimitate. Iar astazi, iata, s-a ajuns ca România sa aiba în coruptia din institutiile publice o problema cât se poate de grava.
Extrem de rarele analize proprii care s-au facut cu privire la cauzele coruptiei de la noi au scapat din vedere un lucru care mie mi se pare esential, anume că marea majoritate a parlamentarilor, ministrilor si celorlalti înalti functionari publici au si afaceri private. Argumentul că legea nu interzice asta este în cazul cel mai bun un sofism, de vreme ce legea o fac chiar cei despre care vorbim. Observ cu maxima atentie fenomenul acesta de câtiva ani buni (în perioada urmatoare intentionez sa o fac chiar cu un plus de "metoda"). Ce am putut sa constat? Mai întâi că atunci când respectivii demnitari afaceristi evita sa apara ei însisi în evidentele Registrului Comertului ca titulari ai afacerilor, acestea sunt trecute pe numele sotiilor (cel mai frecvent) sau ale altor membri ai familiilor lor. Apoi că, practic fara exceptie, aceste afaceri paraziteaza interesul public. Iar asta se întâmpla sub cele mai varii forme: ocolirea licitatiilor acolo unde acestea sunt obligatorii (fiind vorba de proprietatea publica ori de un alt gen de interes public), evaziuni fiscale (esalonarea, reesalonarea ori pur si simplu anularea datoriilor la buget), afaceri privilegiate si foarte avantajoase cu întreprinderi aflate în "proprietatea statului" (ale caror pagube sunt astfel direct proportionale cu profiturile demnitarilor în cauza). Desi anomaliile acestei situatii (si consecintele lor serioase) sunt cum nu se poate mai evidente, nimeni nu pare a le sesiza sau, în orice caz, a le trata la modul serios. În cei 11 ani de dupa revolutie, a existat practic un singur moment în care a fost pusa problema incompatibilitatii dintre calitatea de demnitar si cea de om de afaceri. În vara si toamna lui 1996, înainte de alegeri, Alianta Civica a impus CDR si candidatului ei la Presedintie includerea în programele electorale a acestei incompatibilitati. La solicitarea AC, punctul 15 al "Contractului cu România" prevedea ca pe timpul mandatului demnitarii nu vor putea avea si afaceri private: "Demnitarii", stabilea documentul respectiv, "vor transmite gestionarea afacerilor lor unei societati de administrare care se va constitui prin lege". Ce a urmat, ce au facut AC si demnitarii sustinuti de ea stim bine astazi.
Aminteam de cazul ministrului Petru Crisan. Astazi ziarele scriu saptamâni la rând despre afacerile de zeci de miliarde de lei ale multora dintre cei mai înalti demnitari ai statutului iar singurul lucru care se întâmpla este anchetarea si condamnarea ziaristilor. Victor Babiuc, Decebal Traian Remes, Nicolae Vacaroiu, Valeriu Stoica, Traian Basescu, Viorel Catarama, Dan Ioan Popescu, Radu Sârbu sunt numai câteva nume de pe o lista a carei citire atenta poate sa explice infinit mai multe lucruri decât s-ar putea crede. Încrengatura de complicitati pe care afacerile de acest gen o produc în practic întreaga tara si în toate institutiile statului (Garda Financiara, Politie, Vama etc) reprezinta una din explicatiile cele mai pertinente ale situatiei în care s-a ajuns. (Dar asupra ei îmi propun sa revin cât o sa pot mai curând.) Într-o logica normala, împrejurarea ca si astazi, dupa un deceniu de la revolutie, circa 70% din economie continua sa fie în "proprietatea statului" ar trebui sa constutuie pentru oamenii politici un motiv de cea mai profunda neliniste. La noi însa grija celor mai multor politicieni si demnitari este cum sa îsi procure cât mai multe avantaje pe seama unui patrimoniu pe care au tot interesul sa-l tina în administrarea "statului" (un administrator care nu numai ca prin definitie este cel mai neglijent cu putinta, dar care în cazul nostru se dovedeste a fi si prizonierul oamenilor politici si al intereselor lor). (Lumea libera, 14 aprilie 2001 si Cotidianul)
Coruptie si explicatii, articol publicat in anul 2001