Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

O reusita importanta

Sunt, indiscutabil, o mie si mai bine de motive de insatisfactie pentru ce s-a întâmplat în România dupa 1989. Si totusi, evolutiile din spatiul relatiilor inter-etnice si confesionale sunt un lucru cât se poate de pozitiv. Cine rememoreaza fie si numai evenimentele, rau prevestitoare, de la Târgu Mures din martie 1990 – si maniera, cel putin stranie si azi, în care au fost ele tratate de autoritatile de atunci – nu poate sa conteste asta. La fel, cine mai are înca în minte prejudecatile, patima si nu o data reaua credinta cu care în primii ani de dupa revolutie destui politicieni aparau de primejdii inventate Transilvania ("pamânt românesc"). În legatura cu asta, ar fi interesant de stiut ce poate sa raspunda azi d-l Razvan Theodorescu, ministrul Culturii, cuiva care i-ar aminti rolul nefast, de laborator si portavoce a diversiunilor antimaghiare, pe care "Televiziunea Româna Libera" l-a jucat sub conducerea sa.

S-au facut comparatii între ceea ce s-a întâmplat în România dupa 1989 si evolutiile dramatice din vecinatatea noastra, din Iugoslavia si fosta Uniune Sovietica. Este evident, diferentele istorice, inclusiv cele tinînd de anii 1918 si ai celui de-al doilea razboi mondial, îndreptatesc numai într-o mica masura asemenea comparatii. Cu toate acestea, daca România a evitat dramele vecinilor ei, explicatiile se afla si în rezonabilitatea – iar uneori chiar întelepciunea – unei parti a elitelor politice, culturale, etnice si religioase de la noi. Cum ar fi aratat astazi peisajul relatiilor interetnice - si chiar România însasi – daca ideile si mesajul Vetrei Românesti nu ar fi avut alternativa celor promovate de Liga Pro Europa, de Asociatia pentru Dialog Interetnic ori de GDS si Alianta Civica? La fel, ce ar fi fost daca CDR si UDMR nu ar fi adus alternative la politicile – destul de populare, ne amintim – ale PUNR si PRM? Sau, în aceeasi primi ani de dupa revolutie, ce s-ar fi întâmplat daca CDR ar fi urmat logica antipatiei fata de maghiari si de izolare a UDMR pe care Radu Câmpeanu a încercat s-o impuna (si sub care a esuat memorabil împreuna cu partidul liberal pe care îl conducea)?

Prezent la Bucuresti în cursul saptamânii trecute, comisarul european Gunter Verheugen a apreciat, în fata Parlamentului, ca politica Bucurestiului privind minoritatile nationale este "foarte satisfacatoare" si ca din acest punct de vedere România poate fi data ca un exemplu pozitiv (acesta a fost dealfel si singurul capitol la care aprecierile au fost pozitive în termeni atât de lipsiti de echivoc). O formulare identica, stim, a folosit, în anii din urma, si presedintele american Clinton. Este în afara oricarei îndoieli ca asemenea aprecieri sunt deplin justificate. Nu în absolut, fireste, ci raportate la o realitate precum cea din spatiul caruia România îi apartine. Pentru ca numai avînd în minte un asemenea context poti sa întelegi de ce aprecieri precum cele amintite aici sunt corecte desi, de exemplu, toate partidele majoritatii românesti continua sa refuze minoritatii maghiare o universitate de stat cu predare în limba materna. Ori desi Consiliul National al Rectorilor pregateste legi care sa interzica înfiintarea chiar si de universitati particulare "care nu au si structuri în limba româna" (de parca studentii maghiari sau germani ar avea "structuri" în limba lor în deja sutele de universitati, de stat si private, cu predare exclusiv în limba româna). Ceea ce nu s-a facut înca (si se putea face) în materia învatamântului superior în limba materna, în retrocedarea proprietatilor confiscate de stat comunitatilor etnice si religioase, situatia în continuare foarte grea a minoritatii romilor constituie o realitate pe care nimeni nu are cum sa o conteste. Dar de aici si pâna la imaginea apocaliptica pe care pastorul Laszlo Tokes a încercat s-o acrediteze înca o data, foarte recent, cu prilejul altei vizite pe care a facut-o în Statele Unite, este o distanta mare. A vorbi astazi, asa cum face pastorul Tokes, despre situatia dramatica a maghiarilor din Transilvania, care "sunt în continuare asupriti", este ceva ce nu poti sa întelegi oricât de mult ai vrea s-o faci. Dupa cum greu este si sa întelegi de ce eroul revolutiei de la Timisoara a raspuns pâna acum într-o masura atât de mica încrederii enorme, si perfect legitime, cu care românii si maghiarii l-au întâmpinat, aproape deopotriva, în decembrie 1989.

Apropo de lucruri greu de înteles. În urma cu mai bine de o luna, am trecut, dupa mai multi ani, prin Cluj. Este incredibil felul în care acest oras frumos este desfigurat de chiar primarul lui. Aproape ca nu faci o suta de metri fara sa te lovesti de o statuie imensa, de un prost gust asijderea, al carei singur rost pare sa fie sa întoarca un cutit în ranile cele mai adânci ale istoriei româno-maghiare. Bancile si gardurile parcurilor sunt, toate, vopsite în tricolor. Kilometri întregi de globuri de la sarbatorile de iarna sunt vopsiti în tricolor. Aproape ca nu exista cladire pe care sa nu fie un tricolor, cinci, cincisprezece sau douazeci. Fiecare stâlp din oras - si din afara lui, la toate iesirile, pe multi kilometri distanta - are unul sau doua steaguri tricolore. De Pasti, primarul a trimis bisericilor ortodoxe lumânari tricolore. Totul este tricolor – agresiv si provocator în modul cel mai evident. De ce nu protesteaza maghiarii fata de ceea ce se întâmpla în orasul lor este de înteles. Însa de ce n-o fac românii, si mai ales intelectualii acestui important centru universitar si cultural, este o enigma. De ce n-o fac Prefectura, Guvernul si Justitia – magistratii au si ei demult elementele necesare unei interventii – este chiar mai mult decât o enigma. (Lumea libera, 5 mai 2001si Cotidianul)


O reusita importanta, articol publicat in anul 2001