Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

O tema majora tratata absurd

Dosarul în care actualul sef al SRI a fost acuzat de colaborare cu KGB are o istorie recenta. În octombrie 2000, deputatul George Serban a anuntat ca detine informatii ca senatorul PDSR ar fi avut legaturi cu serviciul sovietic de informatii. Cel acuzat a respins învinuirile si s-a adresat Justitiei. Dupa alegeri, la începutul acestui an, noua administratie PDSR îl desemneaza pe d-l Timofte în functia de director al SRI. Acuzatiile se reiau. De data asta autorul este un alt parlamentar, Radu F Alexandru, care o face însa în fix aceeasi termeni cu ai lui George Serban (pe care îl si invoca explicit). Aici se cere semnalat că ultima jumatate de an i-a unit pe cei doi nu doar în grija staruitoare pentru biografia lui Radu Timofte, dar si într-un destin politic spectaculos - trecerea de la partidul social democrat al lui Petre Roman la cel liberal. Comisia parlamentara de control al SRI face o investigatie proprie, audiind între altii si pe fostul sef al unitatii anti-KGB a lui Ceausescu si chiar si pe seful Securitatii, generalul Iulian Vlad. Concluzia – acuzatiile aduse directorului SRI sunt nefondate. George Serban bate în retragere si declara ca de fapt el nu l-ar fi acuzat pe Timofte de colaborare cu KGB si ca presa a interpretat gresit spusele sale. Numai ca peste nici o saptamâna, când parea ca lucrurile s-au clarificat, Serban revine si sustine ca dovada colaborarii lui Radu Timofte cu KGB exista si ca în curând ea "va iesi la iveala". În sfârsit, peste înca o saptamâna SRI anunta ca "dovada" lui George Serban este un fals.

Asadar, de jumatate de an seful celui mai important serviciu de informatii român este suspectat de a fi colaborat cu KGB. Despre semnificatiile în plan intern ale unei asemenea situatii nu cred ca se poate spune mai mult decât ca avem de-a face cu înca un motiv de maxima si generalizata confuzie. De fapt, nici în cazul comunitatii internationale, mai cu seama al NATO si Uniunii Europene, lucrurile nu au cum sa stea altfel. Diferenta este doar ca în ultimul caz consecintele nu pot fi decât extrem de serioase. De ce? Pentru ca nu poate sa existe o alta împrejurare care sa saboteze mai eficace decât atât raporturile României cu organismele internationale occidentale. Pentru ca nimic nu poate sa fie mai ilogic decât ceea ce fac oamenii nostri politici, care pe de o parte proclama, unanim, integrarea în "structurile euroatlantice" drept un "obiectiv de prima importanta al interesului national" iar pe de alta submineaza, la fel de unanim, încrederea partenerilor occidentali. Cine a urmarit cât de cât cu atentie ce s-a întâmplat în ultimul timp a putut sa observe ca dupa numirea d-lui Timofte ca director al SRI (si dupa ce acuzatiile împotriva lui au fost reluate), mesajul oficialilor NATO a fost acelasi si destul de categoric: la summitul de anul viitor de la Praga, România are sanse minime de a fi invitata la aderare. Cine are nevoie de explicatii în plus poate sa le gaseasca cu prisosinta si în gesturile severe ale noii administratii americane fata de agentii din Statele Unite ai serviciilor ruse de informatii. Si chiar si în felul în care Washingtonul a primit gesturile asemanatoare, recente, ale guvernului de la Sofia (urmate – întâmplator sau poate ca nu – de aprecierile fostului secretar de stat Henry Kissinger potrivit carora Bulgaria are sanse "importante" de a deveni membra a NATO).

Diferentele nu o data serioase dintre ceea ce spun si ceea ce fac politicienii de la Bucuresti fac legitima întrebarea daca avem cumva de-a face numai cu o simpla lipsa de consecventa sau cu ceva mai complicat, cu o strategie, de pilda, ale carei întelesuri pot fi decriptate numai de cei foarte avizati. Dupa mine, episodul "Timofte-KGB" este ilustrativ pentru lipsa de logica aproape generalizata a oamenilor politici. Desigur, nu este deloc exclus ca acuzatiile care se aduc directorului SRI sa fie gratuite. Dar, ma întreb, date fiind urmarile lor, nu ar fi facut d-l Timofte un lucru firesc daca pâna când Justitia se pronunta s-ar fi abtinut de la ocuparea actualei pozitii? Si daca el nu a facut-o, nu era de datoria PDSR si a presedintelui Iliescu sa procedeze astfel? Din pacate, nu numai ca asa ceva nu s-a întâmplat, dar d-nii Timofte si Iliescu au mai si insistat, într-un mod straniu, sa-l reactiveze, în SRI, într-o pozitie care continua sa faca obiectul unei prelungite enigme, pe generalul Dan Gheorghe. Generalul este si el, asemeni d-lui Timofte, suspectat de a fi fost "colaborator sovietic" si, ca si directorul SRI, un apropiat al mai mult decât controversatului multimiliardar Sorin Vântu. Dar inacceptabil este si comportamentul acuzatorilor lui Radu Timofte. Pentru ca, într-un caz precum cel de fata, a lansa public, fara dovezi, acuzatii atât de grave nu înseamna doar a calomnia o persoana privata, ci a aduce o atingere majora interesului general. Fara îndoiala, d-nii Serban si Alexandru nu sunt singurii politicieni care trateaza lucrurile serioase superficial sau iresponsabil. Dar ce partid este acela care, asemeni PNL, îngaduie asemenea comportamente? Daca seful celui mai important serviciu de informatii a fost sau nu "kaghebist" este o chestiune majora a interesului public si nu una din care sa încerci sa mai scoti un procent sau doua în sondaje. Nu întelege asta d-l Valeriu Stoica? Nu înteleg asta "analistii politici", care se amuza ca la circ si scriu că sub d-l Stoica "PNL face deja istorie"? Luata cu contabilizarea pâna la una a cedarilor detinutilor politici în fata tortionarilor lor securisti, "societatea civila" nu mai vede nici ea aceste lucruri? (Lumea libera, 12 mai 2001 si Cotidianul)


O tema majora tratata absurd, articol publicat in anul 2001