Numai cine nu vrea nu vede ca situatia în care ne aflam este cum nu se poate mai grava. Evocarea de catre înaltii responsabili de la Bruxelles a posibilitatii ca Uniunea Europeana sa suspende negocierile cu România este un indiciu ca lucrurile au atins un prag critic cât se poate de riscant. Probabil pentru ca astfel le-a fost mai comod sa se justifice în tara, politicienii de la Bucuresti au ales sa replice avertismentului european doar cu privire la tema copiilor institutionalizati; desi este limpede ca la Bruxelles este avuta în vedere mai ales lipsa de progrese în reformele economice si institutionale. La criticile pe care raportorul pentru România Emma Nicholson le-a facut liderilor de la Bucuresti, Ion Iliescu si-a pus mâinile în sold si a replicat asa: "Eu îi sugerez d-nei Nicholson sa vina sa traiasca ea un an de zile cu 100 de dolari pe luna si sa aiba si doi copii în crestere si atunci discutam". De parca România a ajuns una din cele mai sarace tari din lume din cauza Emmei Nicholson. De parca ea, si nu Ion Iliescu, a patronat dezastrul din anii comunismului. De parca ea, si nu Iliescu si Emil Constantinescu, ar fi patronat marile nelegiuiri si jafuri de dupa comunism.
S-a ajuns într-o situatie atât de grea ca nici chiar statisticienii guvernamentali nu o mai pot ascunde. Faptul ca primul-ministru spune cu gura lui ca jumatate dintre români traiesc în saracie – cifrele insitutiilor internationale sunt nu doar mai sumbre, dar si mai credibile – are o semnificatie speciala. În România, este clar, nu s-a facut si nu se face reforma, se minte si se fura pe rupte. Faptul ca dupa atâta timp de la revolutie proprietatea "de stat" – sau ceea ce a mai ramas din ea – este înca neprivatizata este dincolo de bine si de rau. Restrângerile grave care se pregatesc libertatii de exprimare nu sunt deloc întâmplatoare. În plina campanie pentru "integrarea în NATO", directorul celui mai important serviciu de informatii este suspectat, într-un bâlci la scara nationala, de a fi fost agent KGB. În legatura cu asta este perfect legitima întrebarea daca ceea ce se întâmpla de aproape jumatate de an se întâmpla cu adevarat împotriva vointei presedintelui Iliescu si a partidului aflat la guvernare. Aceleasi întrebari sunt de pus si despre intentiile celor care au declansat acest scandal, parlamentari ai partidului condus de Valeriu Stoica. În orice caz, este pentru oricine evident ca de la declansarea scandalului relatiile institutiilor euroatlantice cu România sunt tinute la cote de "avarie". Lucrurile nu sunt întâmplatoare.
Populatia este exasperata de consecintele tot mai grave si mai greu de suportat ale acestei adevarate molime, coruptia demnitailor si functionarilor publici, iar oficialii internationali au abandonat, atunci când vorbesc despre asta, pâna si limbajul diplomatic. În urma cu putine zile am finalizat o analiza privind coruptia la cel mai înalt nivel (o analiza pe care, deloc întâmplator, presa si liderii de opinie au trecut-o practic cu totii sub tacere). Concluziile trase dupa doi ani de observatii si investigatii sistematice sunt terifiante. România este condusa de o mafie politico-financiara. România risca – în conditiile în care societatea civila, în sensul ei cel mai cuprinzator, a abdicat total de la rosturile pe care le are – evolutii cu consecinte cum nu se poate mai grave (pericolele despre care vorbeste de un timp bun Octavian Paler sunt luate în râs de inconstienti si de cei vinovati de situatia în care s-a ajuns). Practic nu exista ministri, parlamentari si alti înalti oficiali care sa nu fie implicati în afaceri, cel mai adesea subterane si profund ilicite. Cei mai înalti demnitari ai statului se folosesc de pozitiile lor si practica un jaf greu de imaginat. As putea sa dau zeci de exemple. Ministrul Dezvoltarii Leonard Cazan este, chiar împotriva dispozitiilor Constitutiei, administratorul a nu mai putin de trei societati comerciale care "se ocupa" cu prelucrarea bruta si comertul cu material lemnos. Al doilea om în stat, presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, este asociat cu Sorin-Ovidiu Vântu într-o banca pe care cel din urma a facut-o dupa ce a încasat mai mult de o mie de miliarde de lei de la FNI (cu putin îninte de prabusirea Fondului). Fostul ministru al Transporturilor, Traian Basescu, a fost, pe chiar timpul mandatului sau, administratorul a doua societati comerciale proprii care prin obiectul de activitate – transporturi maritime, terestre si aeriene, întretinerea, reparatia si dezmembrarea navelor si valorificarea deseurilor metalice – au interferat în modul cel mai flagrant, si iarasi împotriva interdictiilor din Constitutie, cu domeniul în care ministrul avea competente si responsabilitati. Fabrica sotiei înaltului demnitar a beneficiat de mari sume din creditele externe contractate de Guvern pentru sectorul privat românesc. Sunt indicii ca sume imense din fondurile PHARE au luat calea afacerilor demnitarilor si ale altor persoane publice influente. Institutiile bancare si cele mai înalte autoritati ale statului refuza sa dea orice relatie cu privire la situatia aceasta. Dar asta fac, incredibil, pâna si functionarii români ai Delegatiei de la Bucuresti a Comisiei Europene. (Lumea libera, 9 iunie 2001 si Cotidianul)
O tara în deriva, articol publicat in anul 2001