Prelungirea dezbaterilor privind Legea statutului maghiarilor din tarile vecine pare sa fie justificata nu doar pentru ca votul Parlamentului de la Budapesta vizeaza inclusiv România, dar si pentru ca el survine într-un moment în care concepte precum natiunea, nediscriminarea, multiculturalitatea sunt în plina (re)definire iar consecintele acestui proces sunt, cum vedem cu ochii nostri, dintre cele mai importante. La Bucuresti, comentatorii si oamenii politici au fost practic unanimi în contestarea Legii. Nu am vazut sa se fi scris despre asta, însa agitatia din ultimele luni seamana perfect cu aceea – sterila si a carei amintire provoaca acum zâmbete indulgente – pe care în urma cu sase ani a iscat-o solicitarea Budapestei ca în textul Tratatului de baza româno-ungar sa fie inclusa Recomandarea 1201 a Consiliului Europei. O parte a celor care au criticat Legea au vorbit despre (înca) un pas facut de autoritatile din tara vecina în directia repunerii în discutie a Tratatului de la Trianon. Altii au gasit ca votul Parlamentului de la Budapesta are semnificatia unei evolutii catre nationalism a statului ungar. Pentru că argumentele celor dintâi par sa tina mai mult de emotii si de prejudecati despre care am mai auzit – întretinute, ne amintim, inclusiv de evenimente precum Congresul diasporei maghiare, din urma cu un an, când s-a cerut revizuirea Acordului de la Trianon – ar ramâne de raspuns, între multe altele desigur, daca deciziile Budapestei sunt într-adevar expresia unei resurectii nationaliste oficiale.
O Lege care îsi asuma ca obiectiv fundamental "asigurarea apartenentei maghiarilor din statele vecine la natiunea maghiara unitara" si care printre altele îsi propune sa glorifice maghiarii pentru "actiunile lor proeminente, exemplare în serviciul natiunii maghiare" este, indiscutabil, si o consecinta a unui militantism nationalist "mobilizator", caruia pare ca îi sunt daca nu straine în orice caz indiferente valori precum multiculturalismul, integrarea ca opus al excluderii, natiunea civica etc. Chiar daca mai mult aluziv, politicienii de la Bucuresti au invitat institutiile occidentale sa sanctioneze pasul facut la Budapesta. Solicitarea nu a avut însă ecou, iar explicatiile ar putea fi gasite, cred, în atitudinea Occidentului fata de ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în spatiul fostei Iugoslavii. Cu ocazia unui discurs pe care l-a tinut în Parlamentul canadian, Vaclav Havel a calificat razboiul din Kosovo drept primul razboi umanitar. Nu cred ca responsabilii occidentali au o perceptie diferita de aceea a presedintelui ceh. Momentul Kosovo, si în general ceea ce s-a întâmplat în fosta Iugoslavie, este unul de apogeu pentru noua filosofie a drepturilor si libertatilor fundamentale, în special a celei privind protectia minoritatilor. Prin urmare, la câteva luni dupa ce în numele acestor valori Occidentul si-a asumat razboiul împotriva Serbiei lui Milosevici (cu toate consecintele lui foarte serioase), ar fi fost prea putin probabil ca statului ungar i se va reprosa ca a transpus într-un text de lege norma constitutionala a "raspunderii pentru maghiarii care traiesc în afara granitelor tarii" (câteva milioane de oameni, în tarile la care se refera Legea – România, Croatia, Iugoslavia, Slovacia, Slovenia, Ucraina). Acesta este un lucru care la Bucuresti pare ca nu s-a înteles.
La fel nu s-a înteles ca polemica prin presa cu Budapesta si retorica cu argumente "dupa ureche", chiar daca în formulari spirituale sau invocînd "valorile europene" etc etc nu aveau cum sa rezolve lucrurile. Nu am auzit ca în critica facuta "Legii statutului" cineva sa se fi referit macar la vreunul din tratatele internationale cu care actul normativ s-ar putea sa se afle în dezacord. Unul din exemple este Carta sociala europeana, un document important al Consiliului Europei, care stabileste, între multe altele, că pe teritoriul partilor contractante "folosinta drepturilor sociale" – între ele, dreptul la munca, la formare profesionala, la asistenta sociala, drepturile muncitorilor migranti, toate vizate într-un fel sau altul de Legea ungara – "trebuie sa fie asigurata fara discriminare de (...) origine nationala". Confruntate cu rigorile Cartei, ratificata de Ungaria cu exact doi ani în urma, autoritatile de la Budapesta nu ar fi avut cum sa nu admita ca Legea este cel putin susceptibila de amendamente. Daca oficialilor de la Bucuresti li se poate reprosa lipsa de profesionalism si pasiunea ireprimabila pentru spectacol si pentru polemica prin intermediul ziaristilor, cei de la Budapesta trebuie sa-si asume cel putin cvasiinexistenta discutiilor preliminare cu guvernele tarilor vizate de Lege (este limpede ca daca nu s-ar fi aflat sub presiunea apropiatelor alegeri, pe care, firesc, vrea sa le câstige, echipa lui Viktor Orban putea sa faca un lucru mai bun decât a facut).
În sfârsit, daca este adevarat ca principial decizia autoritatilor ungare este criticabila, nu este mai putin adevarat si ca situatia maghiarilor din tarile la care ea se refera este departe de a face nejustificate preocuparile Budapestei. Daca ar fi sa luam chiar si numai cazul României, destul de reprezentativ si pentru celelalte tari, este evident ca situatia maghiarilor este sensibil mai proasta decât a celor din Ungaria si, în unele cazuri, chiar si decât a majoritatii. M-am întrebat cu ce îndreptatire protesteaza autoritatile si ziaristii bucuresteni atunci când Ungaria preconizeaza subventii pentru învatamântul superior în limba maghiara când stiu bine ca maghiarilor le-a fost refuzata sistematic (fara ca atunci sa protesteze cineva) o universitate în limba lor (românii au peste cincizeci de asemenea universitati). Dupa mai bine de un deceniu de la revolutie, din cauza proastei gestionari a tarii, guvernele de la Bucuresti sunt departe de a asigura cetatenilor lor, inclusiv celor de etnie maghiara, "un nivel de trai decent", asa cum Constitutia României însasi o cere (si chiar si Carta europeana de care am amintit). În aceste conditii, întreb, de ce ar trebui protestat că statul ungar vizeaza masuri care sa amelioreze situatia maghiarilor din România (masuri de care, repet, guvernele de la Bucuresti se dovedesc incapabile)? (Lumea libera, 14 iulie 2001 si Cotidianul)
Contributie la o dezbatere prelungita, articol publicat in anul 2001