Securitatea si "adevarurile" ei

Cererea pe care a facut-o ca preotii sa fie exceptati de la Legea dosarelor si polemica pe care ea a iscat-o au pus ierarhia Bisericii Ortodoxe, înca o data, într-o pozitie care nu a avantajat-o deloc. Dincolo de declaratii, BOR îi este înca destul de strain spiritul deschis si ecumenic. Staruinta cu care ea a insistat, în anii din urma, sa-i fie atribuit prin lege statutul de "biserica nationala" este numai unul din exemple. În ultimii zece ani, ierarhia ortodoxa nu a pregetat sa se implice în competitia politica. Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Mugur Isarescu si alti politicieni au fost sustinuti uneori dupa criterii care nu tin nici de religie, nici de politica. BOR nu a ezitat sa faca presiuni asupra autoritatilor pentru ca în legea penala sa se mentina restrângeri ale drepturilor si libertatilor fundamentale (într-un dezacord rational evident cu declaratiile proprii de sustinere a "integrarii euroatlantice"). Sigur ca da, daca asta ar fi tema, ce a facut Biserica dupa revolutie, ar fi nedrept sa nu se vorbeasca si despre prezenta ei în evolutiile catre normalitate din societate, despre rolul în vizita pe care Papa a facut-o pentru întâia oara într-o tara majoritar ortodoxa etc.

Daca în legatura cu fondul ei s-ar mai putea discuta, solicitarea Bisericii este mai mult decât criticabila ca forma. Ca si în alte ocazii, ierarhia BOR a gasit ca este îndreptatita la o relatie privilegiata cu autoritatile statului. Numai o întâmplare a facut ca, pe timpul procedurilor de modificare a Legii dosarelor, sa se afle ca a existat o solicitare scrisa prin care BOR viza exceptarea preotilor de rând, fara pozitii de conducere în cadrul ei, de la prevederile viitoare ale Legii. Dezmintirile repetate si pline de inadvertente au aratat ca ierarhii Bisericii au fost surprinsi în modul cel mai neplacut ca lucrul acesta a devenit public. În al doilea rând, s-a pus justificat întrebarea: de ce BOR nu a adus respectivele obiectii în toti anii de pâna la adoptarea Legii, si o face numai acum, când verificarea membrilor ei este, cum ni se spune, într-un stadiu avansat?

Doi dintre membrii Colegiului Dosarelor si patru ziaristi cunoscuti, cu totii cu antecedente notorii si cu biografii care ar trebui sa-i faca mai retinuti, au atacat foarte dur Biserica Ortodoxa. Într-un moment de sinceritate indignata, unul din cei sase [Mircea Dinescu] a marturisit în modul cel mai concis logica atitudinii lor: "Daca se creeaza aceasta exceptie pentru preoti, Legea nu mai are nici un rost". Numai ca ziaristul în cauza si colegii lui se fac ca nu stiu ca Legea, în chiar forma de azi, cuprinde numeroase alte "exceptii". În legatura cu care, ciudat, nimeni nu i-a auzit pe vreunul dintre ei sa se indigneze vreodata pâna acum. Exemple? Profesorii. Singurii profesori în legatura cu care se pot face verificari sunt cei care au functii de conducere (directorii, rectorii si decanii). Altul? Ofiterii din armata (pot fi verificati numai ofiterii apartinînd înaltei ierarhii militare). La fel, ofiterii serviciilor de informatii, cei mai multi proveniti din rândurile Securitatii, "ca politie politica" (pot fi verificati numai directorii si directorii adjuncti ai respectivelor servicii). Prin urmare, întreb, daca un ofiter al armatei ori al serviciilor de informatii (apartinînd, deci, unor institutii ale statului), a facut sau nu politie politica este un lucru mai putin important decât daca acest lucru s-a întâmplat în cazul unui preot (apartinînd unei institutii "autonome fata de stat")? Nu este cel putin la fel de important ca si în cazul unui preot daca unul sau altul dintre profesori a facut sau nu politie politica? Nu stiu bine cei sase ca accesul României în structurile euroatlantice depinde într-o masura infinit mai mare de clarificarile din serviciile de informatii, de pilda, decât de cele din parohiile BOR? Desigur, ierarhii Bisericii au motive sa fie nemultumiti de discriminarile din Lege. Dar pentru că ei stiu mai bine decât oricine ca "adevarul este calea libertatii", pledoaria lor ar fi trebuit sa fie în sensul includerii în textul legii a celor neinclusi înca, si nu în cel al scoaterii din el a preotilor.

Oare este un lucru care chiar nu se vede ca în Parlament, în afaceri, în serviciile secrete, Securitatea este omniprezenta si controleaza totul? În anii 1991–1992, ofiterii de Securitate au trecut cu totii, prin lege, în "noile" servicii de informatii (o incompatibilitate morala a fost instituita pentru... "fostii informatori ai Securitatii"). Va fi greu sa se explice vreodata cum se face ca Emil Constantinescu si guvernarea taranisto-liberala, sustinuti de societatea civila, de Alianta Civica si de AFDPR, nu au vorbit un singur cuvânt (necum sa mai faca ceva) despre aceasta anomalie istorica, raspunzatoare în buna masura de situatia în care se afla astazi România (declaratiile de pâna atunci de sustinere a Proclamatiei de la Timisoara ne apar azi drept o farsa ca oricare). De ce nimeni nu protesteaza ca de doi ani, de când Legea a intrat în vigoare, absolut nici un nume de ofiter de Securitate care a facut politie politica nu a fost publicat, asa cum Legea cerea, în Monitorul Oficial? Nimic nu e mai pilduitor decât sa vezi cum, mestecînd cuvintele, multi dintre fiorosii antisecuristi (si arhangheli ai neprihanirii eclesiastice) se feresc sa spuna macar un singur cuvânt despre ofiterii de Securitate si responsabilitatile lor. Singurii vinovati sunt câtiva detinuti politici deconspirati de curând. Va urma în scurt timp, aproape sigur, o lista cu preoti. Planul Securitatii, servit eficace de oameni la care nu te-ai fi asteptat, este sa nu se ajunga niciodata la ea. Sau sa se ajunga cât mai târziu, dupa câteva zeci de scandaluri cu preoti si detinuti politici, atunci când nimeni nu va mai avea rabdarea sa afle adevaratele nelegiuiri, pe care ea le-a facut. (Cotidianul, 21 iulie 2001 si Lumea libera)

Securitatea si "adevarurile" ei, articol publicat in anul 2001