Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Gânduri dupa tragedie

Indiscutabil justificat, doua întrebari continua sa se puna dupa atacul asupra Americii: cum a fost posibil si ce va urma. "Fanatismul unei bande de scelerati", o formula pe care oamenii politici si comentatorii au adoptat-o cvasiunanim, nu este, desigur, nici pe departe explicatia întreaga a ceea ce s-a întâmplat. Uluirea si incapacitatea de a ne explica rational ce am vazut mi se pare ca pornesc inclusiv din neputinta de a întelege o lume în care viata nu conteaza, în care oamenii se sinucid cu entuziasm pentru o idee; o idee venind, se pare, din logica razboiului sfânt întemeiat de Mahomed, si nu din fictiunea cu care rusul ortodox Dostoievski s-a jucat inventîndu-l pe Nilîci Kirillov. O lume categoric diferita, astazi, de "a noastra", dar cu care ieri a avut asemanari indenegabile (istoricii urmasi ai celor care au înfaptuit Cruciadele, si nu cei islamisti, sunt într-un consens deplin atunci când califica respectivele expeditii drept o "deflagratie penibila de fanatism si nebunie"). Nu este simplu sa convietuiesti cu o lume ai caror oameni se sinucid din fanatism. Tragedia din Statele Unite nu ar fi fost posibila fara exaltarea sinucigasa a celor câtiva oameni care au facut din avioanele pline cu semeni de-ai lor niste bombe de o eficienta greu de egalat. Temutele servicii secrete americane au fost facute "groggy" (nu este deloc exclus ca atunci când lucrurile se vor fi asezat americanii sa pedepseasca aspru asta). Nu încape îndoiala, sefii CIA si FBI au responsabilitati grave, dar daca ceva este de circumstantiat aici – si eu cred ca este – acel ceva tine înainte de orice de particularitatile aceleiasi lumi. Pentru care, de exemplu, un superlativ al lumii "noastre", milionul de dolari, ar fi pur si simplu rizibil în cazul în care cineva si-ar pune în gând sa penetreze cu el o organizatie ca a lui ben Laden. Ceea ce, este clar – exempla docent – asa ceva nu vor întelege niciodata multi dintre agentii CIA ori ai fostului KGB.

Informatiile care ni s-au dat pâna acum spun ca teroristii ucigasi apartin lumii islamice (în privinta ultramediatizatului ben Laden, eu am câteva dubii). Afganistan, Pakistan, Libia, Iran, Irak sunt tarile ale caror nume au fost rostite, cu necesare nuantari, cel mai frecvent. Conducatorii lor au negat, mai mult sau mai putin explicit, vreo legatura cu cele întâmplate (ceea ce, chiar daca ar fi asa, nu îi poate absolvi cu totul pentru ceea ce puteau sa faca si nu au facut ca tragedia sa nu se produca). Istoria fiecareia dintre aceste tari explica în parte frustrarea popoarelor lor. În urma a doua razboaie sângeroase afgano-engleze, durînd mai bine de 5 ani, Afganistanul a fost supus, timp de aproape 40 de ani, pâna în 1919, de Marea Britanie. Între 1919 si 1973, în tara a fost pace si au avut loc reforme institutionale si o dezvoltare economica semnificativa. În 1978, comunistii sovietici încep sa intervina, pentru a-si servi si de aici interesele (în aprilie 1978, în urma unei lovituri de stat, puterea este preluata de comunisti). La sfârsitul lui 1979, URSS invadeaza Afganistanul iar conducatorul tarii este ucis si înlocuit cu un om al Moscovei. Invazia a declansat un razboi civil sângeros, care dureaza si azi (ulterior retragerii din Afganistan, dupa mai bine de un deceniu de ocupatie, sovieticii aveau sa aprecieze invazia drept o "greseala").

În misiunea civilizatoare pe care si-a asumat-o mai cu seama dupa cel de-al doilea razboi mondial, Occidentul a reusit un bilant fascinant. Istoriografia deceniilor viitoare va consemna lucrul acesta cu infinit mai multa elocventa decât ar face-o oricine astazi. Si totusi, iata, conducatorii lui sunt nevoiti sa recunoasca în aceste zile un esec fundamental, neputinta de a-si asigura cetatenii proprii împotriva unei tragedii precum cea din 11 septembrie. Dar, si mai grav, ei nu au fost si nu sunt în stare sa garanteze nimanui nici ca "o banda de scelerati" nu poate produce, în ora sau în ziua care urmeaza, o tragedie înca si mai mare, de 10 sau de 100 de ori mai mare. Este un lucru stiut bine, majoritatea tarilor care "gazduiesc" sau "sponsorizeaza" organizatii teroriste scapa si aproape oricarui control privind armele chimice, biologice si nucleare. Coreligionarii în viata ai teroristilor de la New York si Washington au si ei, nimeni nu se îndoieste, destula imaginatie si fanatism ca sa faca cu asemenea arme catastrofe uriase. Lucrul acesta, care putea fi înteles înainte de a fi revelat tulburator de drama din 11 septembrie, va obliga liderii lumii sa-si regândeasca responsabilitatile. Captivati de proiectele lor fascinante - iar uneori, poate, letargici, din suficienta, oboseala sau orgoliu - ei pot sa uite ca izolarea si frustrarea unor popoare, conduse de lideri care s-au nascut si se hranesc din aceasta frustrare, sunt cele mai grave amenintari. Nu este simplu, desigur, sa întinzi punti în spatii dominate de prejudecati si ura, de frustrare si fanatism. Si totusi, tragedia americana arata ca de mâine trebuie lucrat altfel. Trebuie vazut, mai atent si mai sincer, unde s-a gresit, daca nu cumva si dincoace au existat prejudecati, întelegeri gresite, orgolii sau prea mult cinism. În zilele din urma, pentru a-si asigura sprijinul Pakistanului, presedintele Bush a promis regimului de la Islamabad un ajutor de 3 miliarde de dolari "pentru refacerea economica a tarii". Pot fi câstigatoare asemenea strategii? Daca s-a gresit si altundeva decât în Vietnam si Afganistan (sau, uneori, în chiar alierea cu terorismul), este nevoie sa se spuna lucrurilor pe nume, sa se repare ce poate fi reparat si, mai ales, sa fie reluata comunicarea (poate ca, recitita, strategia anilor 70 cu privire la lumea musulmana ar ajuta si astazi). Sigur ca da, toate acestea, dupa ce vinovatii vor fi platit pentru faptele lor. Valorificata optim, solidaritatea împotriva terorismului, lipsita de echivoc, a practic tuturor statelor, face posibil asta. Daca raspunderea este a indivizilor, legea americana le este deplin si îndestulator aplicabila (iar SUA nu au, într-adevar, a negocia cu cineva predarea lor). În cazul în care se va dovedi ca au existat si complicitati statale, situatia se va complica foarte mut, desigur. Ceea ce nu înseamna, însa, ca legitimitatea represaliilor din partea SUA si NATO poate fi pusa în discutie. Ramâne numai ca modalitatea la care se va recurge sa fie cât se poate mai mult locul geometric al nevoii de a se face justitie, al optiunilor comunitatii internationale si al griji de a evita o catastrofa planetara. (Cotidianul, 22 septembrie 2001 si Lumea libera)


Gânduri dupa tragedie, articol publicat in anul 2001