Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

O democratie aproape formala (II)

Revin la o tema din urma cu câtva timp, dar care pe zi ce trece pare mai actuala: este sau nu societatea în care traim o democratie? Stim bine, inventatorii ei, vechii greci, întelegeau prin democratie acea forma de organizare a societatii întemeiata pe vointa poporului. Fundamental, sensul acesta se pastreaza si astazi. Mecanismele sunt si ele aproape identice, dupa cum aproape identice sunt si conceptele (chiar daca "libertatea antica" este privita acum mai nuantat iar gânditori politici precum Ernest Gellner aduc argumente în favoarea ideii ca "societatea civila" ar fi astazi un "slogan" mai potrivit si mai elocvent decât "democratia"). Democratia înseamna înainte de orice o suma de institutii. Daca institutiile functioneaza în acord cu rolul pe care fiecare dintre ele îl are, si daca lucrul acesta este confirmat de "contextul social", de realitatea sociala generala, societatea respectiva este o democratie "autentica" si functionala. Daca, dimpotriva, lucrul acesta nu se întâmpla (si daca respectivele institutii nu au fost nici suspendate si înlocuite cu altele, specifice sistemelor politice autoritariste), "democratia" respectiva este una doar aparenta.

Ce se întâmpla astazi la noi? Functioneaza institutiile noastre în acord cu rolul pe care fiecare din ele îl are? Din perspectiva chestiunii care se pune aici, intereseaza doua tipuri de institutii, cele ale statului si cele ale "societatii civile" ("societate civila" înteleasa ca acea parte a societatii ramasa dupa "abstragerea statului"). Din prima categorie, mi se pare deopotriva necesar si suficient de avut în vedere doua institutii fundamentale, cea "legislativa" si cea "judecatoreasca". De mai multi ani exista practic unanimitate în ideea ca Parlamentul este, prin chiar întemeierea sa constitutionala, o constructie inadecvata institutional (doua camere cu practic aceleasi atributii si o functionare greoaie, cu un numar exagerat de mare de membri etc). Din cauza ineficacitatii sale (dar si a respectului precar pentru regulile democratiei), partidele nu au ezitat sa ocoleasca în mod frecvent legislativul. Institutie fundamentala a oricarei democratii, Parlamentul înregistreaza la noi, constant, cota cea mai mare a neîncrederii populatiei, în jur de 85%. Neîncrederea în Justitie a atins si ea în ultimii ani cote neîntâlnite în sistemele democratice, în jur de 75%. Doua sunt cauzele principale: coruptia magistratilor (cea mai grava forma pe care coruptia o poate lua în viata publica) si politizarea, pâna la anulare, a actului de justitie (decizia premierului Nastase de a desfiinta "politic" o sentinta recenta a Curtii de Apel Bucuresti este ultima dintre ispravile politicienilor de la Bucuresti).

În partea cealalta, a societatii civile, situatia este – aproape necesar, într-un fel – aceeasi. Tine de domeniul evidentei faptul ca criteriile doctrinare si de program, care ar trebui sa conteze primele în viata si actiunea partidelor, conteaza de fapt cel mai putin. Politologii definesc partidele drept asocieri liber consimtite de oameni care actioneaza programatic pentru servirea intereselor unor clase, grupuri sociale sau comunitati umane. Se regasesc oamenii nostri politici în aceasta definitie? Nu cumva contrasteaza ea în modul cel mai flagrant cu ineficacitatea cronica a partidelor noastre, cu promiscuitatea si ridicolul pe care destui dintre politicienii de la noi le afiseaza fara complexe? Si partidele politice, institutie de baza si ele a societatilor democratice, au ajuns sa atinga valori ale neîncrederii de peste 80%. Nu afecteaza asta în chiar esenta ei încrederea oamenilor în democratie? Despre presa, sindicate si organizatiile civice am mai avut ocazia sa vorbesc recent (în ultimii ani, spatiul sindical si al organizatiilor civice a ajuns practic un teren viran). Nu cred ca este ceva exagerat în afirmatia ca esecurile clasei noastre politice sunt si ale societatii civile. Politicienii i-au învins pe intelectualii militanti pentru ca au fost mai solidari si mai consecventi decât ei. Solidaritatea bazata pe conivente si pe primatul interesului privat s-a dovedit mai durabila decât aceea în jurul ideilor menite sa prezerve interesul public. Atunci când puterea greseste, tine de datoria si de definitia societatii civile sa intervina, însa atunci când lucrul acesta se întâmpla cu societatea civila insasi, corectiile sunt cu mult mai greu de facut. Putine lucruri vorbesc mai bine despre precaritatea bunelor intentii si a culturii politice a oamenilor nostri politici decât atitudinea lor, din tot acest ultim deceniu, fata de societatea civila (dupa cum putine lucruri explica mai bine lipsa de succes a societatii civile decât comportamentul ei în fata acestei atitudini).

Cine parcurge analizele sociologice din ultimii sase, sapte ani va mai putea sa vada si ca majoritatea covârsitoare a românilor, în jur de 75%, apreciaza constant ca "lucrurile merg într-o directie gresita". De sase sau sapte ani, la fel de constanta si covârsitor majoritara este si neîncrederea în principalele institutii democratice. Asadar, de sase sau sapte ani evolutiile cele mai importante din societatea româneasca (o democratie, în principiu) sunt în dezacord cu "vointa poporului". Daca lucrurile stau asa, nu cumva problema autenticitatii democratiei românesti (si a eficacitatii ei, în definitiv) ar merita pusa - cât mai curând posibil, pâna când nu va fi prea târziu - cu mult mai multa seriozitate? (Cotidianul, 6 octombrie 2001 si Lumea libera)


O democratie aproape formala (II), articol publicat in anul 2001