"În timpul imperiului austro – ungar, românii din Ardeal nu aveau voie sa-si construiasca biserici din piatra, ci numai din lemn, ca sa nu dureze si sa poata fi aprinse usor. Numai strainii aveau voie sa-si construiasca lacase de piatra pe pamântul românesc si bisericile lor monumentale dureaza si astazi, de multe secole, în centrul tuturor oraselor din Transilvania. Biserica din Vadu Izei a fost primul lacas de piatra construit de românii greco–catolici în Maramures, între 1884 si 1892. În aceste zile din primul an al mileniului trei crestin, ura unor clerici ortodocsi fata de românii greco-catolici le-a demolat prima lor biserica de piatra din istorie". Asa îsi începe Ion Zubascu articolul pe care l-a publicat în urma cu doua saptamâni în România libera. La putine zile, clericii locali au raspuns, însa fara a lamuri mai bine, în fondul sau, cazul discutat.
Ortodocsii, a scris ziaristul, au demolat abuziv o biserica ridicata de greco-catolici, carora le-a si apartinut, pâna în 1948, când cultul lor a fost scos în afara legii de comunisti. Preotii ortodocsi spun ca, dimpotriva, "credinciosii ortodocsi au avut dintotdeauna aceasta biserica"; însa în acelasi timp nu contesta o statistica pe care Ion Zubascu o invoca, anume ca în preajma instaurarii comunismului în România, parohia avea 3032 de greco-catolici si doar 2 ortodocsi – "învatatori veniti din vechiul Regat". Pentru ziarist, demolarea bisericii este o barbarie si o ilegalitate crasa, în timp ce preotii ortodocsi o gasesc ca fiind "în deplina legalitate". Ziaristul invoca mai multe "avize" ale Ministerului Lucrarilor Publice, Secretariatului de Stat pentru Culte si Consiliului Judetean, prin care se stabilise fara echivoc ca "biserica nu va fi demolata"; peste un timp, Consiliul Judetean avea sa revina asupra avizului initial. Preotii ortodocsi nu vorbesc nimic despre "avizele negative", ci numai despre cel care le-a dat satisfactie (dupa ce efectele acestuia s-au produs si biserica a fost demolata, directorul Directiei de Urbanism a Consiliului Judetean a fost demis). În fine, parohia ortodoxa a decis sa demoleze biserica veche pentru ca lânga ea, la 2 metri distanta, sa ridice una noua (ale carei trepte vor cadea peste altarul celei vechi, desi avizele guvernamentale stabileau că distanta dintre cele doua biserici "va fi de minim 6 metri"). Biserica, în stare buna, complet renovata în urma cu 17 ani, a fost demolata desi credinciosii greco-catolici s-au opus din rasputeri.
Mai are, oare, vreun rost sa mai scrii când nu se mai poate face nimic? Mai foloseste la ceva tristetea revoltata a lui Ion Zubascu? Nu stiu ce ar rezolva si ce nu dezavuarea, acum, a lipsei de întelegere a enoriasilor din Vadu ori caterisirea parohului lor, pe care d-l Zubascu o cere explicit. Asa cum îl cunosc, ma îndoiesc ca d-l Zubascu nu stie si el bine ca în asemenea cazuri buna credinta este aproape mai importanta decât legea sau teama de consecintele încalcarii ei. Pentru mine, este evident ca în chestiuni precum cea de fata important este, înainte de toate, ce se întâmpla la nivelul ierarhiilor bisericilor. Biserica a fost, dintotdeauna si peste tot, o institutie în care autoritatea ierarhiei proprii a constituit un principiu intrinsec fundamental. Cu alte cuvinte, sunt convins ca biserica din Vadu nu ar fi fost demolata daca Patriarhia Ortodoxa s-ar fi împotrivit. Si cred ca Patriarhia avea obligatia sa faca asta. Mai întâi, pentru ca demolarea bisericii vechi si ridicarea celei noi s-au facut cu nesocotirea unor decizii emanînd de la doua foruri guvernamentale, inclusiv de la Secretariatul pentru Culte. Apoi, este clar pentru oricine ca proiectarea si ridicarea bisericii noi atât de aproape de cea veche a premeditat demolarea celei din urma (lipsa spatiului a putut fi invocata numai de cineva rau intentionat). În al treilea rând, si dupa mine si cel mai important, cererile staruitoare ale credinciosilor greco-catolici de a nu fi demolata biserica trebuiau avute în vedere înainte de orice.
Nu cred ca d-l Zubascu are dreptate când scrie ca "Patriarhul Teoctist este continuatorul campaniei de demolare a bisericilor începuta de Ceausescu" (ceea ce nu înseamna ca ma îndoiesc vreo clipa de totala buna credinta a ziaristului României libere sau ca nu îi împartasesc întru totul mâhnirea). În schimb, cred ca la mai bine de un deceniu de când ne-am eliberat de dementa lui Ceausescu, nimeni, dar absolut nimeni, nu mai are dreptul sa demoleze o biserica sau sa fie de acord cu asa ceva, daca ar exista chiar si numai un singur argument rational împotrivă si daca prin asta o comunitate religioasa ar putea fi înfruntata în felul în care au fost înfruntati crestinii greco-catolici din Vadu Izei. Perceptia mea este ca în ultimii ani evolutiile de la nivelul ierarhiei BOR sunt încurajatoare, desi înca inegale. De la atentia tot mai consistenta data "asistentei sociale", pâna la faptul ca scoala teologica ortodoxa a dezavuat printre cele dintâi istoria contrafacuta de comunisti, ori pâna la reusita vizitei istorice a Papei la Bucuresti sunt adevaruri care tin de domeniul evidentei. Dupa cum sunt înca lucruri de sens contrar, despre care am mai avut ocazia sa vorbesc. Îndata dupa tragedia de la 11 septembrie din America, Parintele Patriarh a adresat o scrisoare de solidaritate presedintelui Bush si poporului american. Peste o zi numai, d-na Zoe Petre a gasit ca primul lucru care trebuia facut era dezavuarea gestului Patriarhului (sau, în orice caz, decretarea lui ca superfluu, cu o formula greu de înteles – "Nu cu scrisorile Patriarhului Teoctist ne dovedim noi aliati ai SUA"). Pentru ca sunt totusi marginale, eu cred ca judecata nedreapta ori reaua credinta ar putea fi trecute cu vederea. Însa, dincolo de asta, ierarhii ortodocsi ar trebui sa se astepte ca Bisericii pe care o conduc sa îi fie imputabil aproape orice atât timp cât lucruri, inacceptabile, ca acelea petrecute la Vadu Izei vor fi în continuare posibile. (Cotidianul, 3 noiembrie 2001 si Lumea libera)
Pe aceeaşi temă se pot vedea şi articolul "O restanţă dureroasă" (pe pagina de Publicistică 2011) iar pe pagina de Documente / Alte documente materialul "Cuvânt privind retrocedarea bunurilor Bisericii Române Unite cu Roma".
Biserica: actualitate si sperante, articol publicat in anul 2001