Ziarele au tiparit acum câtva timp stirea ca în procesul pe care i l-a intentat Andrei Plesu, Gabriel Andreescu a fost condamnat la o amenda penala de 5 milioane de lei si la 50 de milioane de lei daune morale. Judecatorii au gasit ca sentinta lor a reparat prejudiciul adus de "inculpat" onoarei "partii vatamate". În ce fel îl lezase "inculpatul" pe d-l Plesu? La putine saptamâni dupa ce Legea "Ticu" a intrat în vigoare, Gabriel Andreescu a adresat Consiliului Arhivelor Securitatii (CNSAS) solicitarea de a-si vedea propriul dosar. Timp de un an si jumatate, nu a primit nici un raspuns. Desi Legea obliga CNSAS sa-i raspunda în cel mult 30 de zile si desi Gabriel revenise cu cererea sa în repetate rânduri. Toate stradaniile s-au dovedit zadarnice. Discutia cu d-l Onisoru nu a rezolvat nimic. Dupa multe luni de amânari stranii, neexplicate în vreun fel de cei de la CNSAS, Gabriel a început sa aiba banuiala că ceva ar putea sa fie în neregula chiar cu unii dintre sefii acestei institutii. Dar numai Gabriel avea banuiala asta? La ultimele alegeri, Ion Iliescu si Vadim Tudor fusesera declarati "curati", desi stim bine cu totii ca adevarul era cu totul altul. Ristea Priboi, un agent notoriu al fostei politii politice, a fost si el declarat "fara probleme" si numai scandalul care a urmat a obligat CNSAS sa revina. Tot la ultimele alegeri, doua dintre cele mai importante partide înscrise în cursa, PRM si PD, au fost scutite, cu motivari foarte stranii si ele, de orice verificari. Si exemplele pot continua (Gabriel Andreescu s-a ocupat de ele cu atentia si rigoarea cu care s-a ocupat, dupa revolutie, de multe din temele publice importante). Prin urmare, aveau asemenea împrejurari cum sa nu nasca si sa nu întretina suspiciunea că ceva ar putea sa nu fie în regula chiar cu unii din sefii CNSAS? Si, mai precis, cât justifica si cât nu justifica asemenea împrejurari gestul lui Gabriel Andreescu de a fi formulat public banuiala, pentru care a fost condamnat, că unii responsabili ai CNSAS – pe Andrei Plesu l-a numit explicit – ar fi putut sa fie santajabili datorita dosarului lor? Gabriel a explicat ca afirmatiile sale aveau în vedere multe din atitudinile publice, de dinainte dar si de dupa 1990, ale lui Andrei Plesu. Printre ele a amintit insistenta cu care d-l Plesu – dar si partidul care l-a propus si sustinut, PD – a tinut sa faca parte din CNSAS, împotriva dispozitiilor imperative ale Legii dosarelor (d-l Plesu fusese membru PCR). Asadar, daca este adevarat ca Andrei Plesu si colegii sai au nesocotit legea chiar de la constituirea CNSAS, daca este adevarat ca au facut-o si dupa aceea, si nu o data si nu în chestiuni minore, inclusiv atunci când i-au refuzat lui Gabriel Andreescu, abuziv, dreptul de a-si vedea dosarul propriu, ma întreb, cât de justificata mai poate fi condamnarea cuiva care critica o asemenea institutie si comportamentul celor care o conduc?
Desigur, lucrurile nu pot fi amestecate. Legea trebuie respectata de toata lumea si nu am intentia sa sugerez ca cineva ar trebui scutit, dupa un criteriu sau altul, de consecintele încalcarii ei. Dar, vorbind despre condamnarea lui Gabriel Andreescu, nici nu pot sa nu observ ca ea este injusta daca nu în sine – asa cum nu sunt foarte convins ca nu este – atunci în orice caz raportata la ceea ce se întâmpla la noi de mai bine de un deceniu. De mai bine de un deceniu, Gabriel Andreescu este unul dintre cei mai eficace intelectuali care au ales sa se dedice vietii publice. GDS, Alianta Civica, APADOR-CH si revista 22 sunt patru institutii la a caror constituire Gabriel Andreescu a avut o contributie majora si care îi datoreaza buna parte din consistenta si prestigiul lor. Prezenta si actiunile lui din spatiul public, din cel civic mai ales, au pus într-un echilibru ideal rigorile etice cu nevoia de adecvare si de eficienta. Daruit cauzelor în care crede, solidar si extrem de generos cu colegii, el a suportat nu o data gesturi profund nedrepte. Îmi vin în minte doua din ele. În urma cu mai multi ani, pe când pentru "cauza fratilor de peste Prut" societatea civila nu era capabila decât de comunicate patetice si de niste mitinguri triste, cu o mâna de oameni, iar Ion Iliescu si guvernele sale nici macar de atât, Gabriel a fost coautorul unei lucrari care înfrunta multe din sentimentalismele si poncifele vremii. În conducerea Aliantei Civice, "coautorul", care era si unul din liderii AC, a suportat reprosuri severe (dar si complet nemeritate, anii care au urmat au dovedit-o). La putin timp, din cauza asta dar si din altele asemanatoare, Gabriel s-a retras din Alianta (fara ca vreunul din cei care îi eram colegi sa încerce sa împiedice lucrul acesta). În lunile în care disputa dintre suporterii lui Emil Constantinescu si Nicolae Manolescu pentru candidatura CDR la Presedintie aproape ca atinsese paroxismul, practic întreaga redactie de la 22, mobilizata de buna parte din exilul de la Paris, îl sustinea pe Nicolae Manolescu. Gabriel, care gasea că d-l Constantinescu avea prima sansa sa-l învinga pe Iliescu, nu a fost excomunicat decât printr-o minune. Putin dupa aceea, se stie, revista a devenit sustinatoarea neconditionata (ca sa nu zic mai mult) a d-lui Constantinescu. Pentru ca mai târziu, când mandatul fostului presedinte se apropia de final si devenea tot mai clar că sansele unei noi victorii tindeau catre zero si când Gabriel a vrut sa spuna lucrurile acestea, a fost îndepartat din redactie. Ce a urmat, cine si în ce masura a avut dreptate, se stie bine astazi.
În sfârsit, numele lui Gabriel este legat de multe din marile batalii câstigate în numele drepturilor si libertatilor fundamentale. Succesul relatiilor interetnice si religioase, multiculturalismul, alteritatea si societatea deschisa sunt teme în care Gabriel Andreescu, Renate Weber, Smaranda Enache si Elek Szokoly au facut mai mult, poate, de cât multe institutii, de toate tipurile, la un loc. Apropo, cele patru nume mi se par ca vorbesc singure si cel mai bine despre ignorarea de catre politicienii ultimului deceniu a competentelor, devotamentului si bunelor intentii (în cazul de fata, toate, la superlativ). Iata de ce mi se pare ca în aceste zile este mai usor ca niciodata sa întelegem de ce tara în care Gabriel Andreescu a fost condamnat penal este una de care îsi bat joc Ovidiu Vântu, Sever Muresan si fratii Paunescu si în care politicienii cei mai populari si mai credibili sunt Traian Basescu, Vadim Tudor si altii ca ei. (Cotidianul, 8 decembrie 2001 si Lumea libera)
O condamnare nedreapta, articol publicat in anul 2001