Resurse ignorate
Anul acesta vom avea din nou alegeri, pentru a cincea oara dupa 1990. Asteptarea ca noul scrutin sa aduca schimbari semnificative pare sa fie, însa, si de data aceasta minima. Cu putine exceptii, partidele politice, oamenii si ideile lor sunt cam aceleasi si astazi. Alegerile din urma cu trei ani au pus pentru prima data cel mai acut problema involutiilor de la nivelul vietii noastre politice. Performantele la guvernare ale PDSR si CDR se dovedisera satisfacatoare într-o masura atât de mica încât o alternativa la ele era reclamata de mai toata lumea. Iar astazi, dupa alti trei ani de guvernare PDSR, pare ca s-a ajuns în acelasi punct.
În ultimii doi ani, tematica "politicilor publice" a fost una de maxima actualitate, urmînd mai ales o agenda impusa de negocierile cu UE. A fost o ocazie în care am putut sa cunosc din interior câteva organizatii neguvernamentale. Nu am nici o retinere sa afirm că felul în care oamenii politici ignora resursele disponibile la acest nivel este greu de înteles. Finantarea partidelor politice, reforma justitiei, combaterea coruptiei, situatia din institutiile pentru persoane cu dizabilitati, extremismul din România, accesul la informatii sunt câteva din temele de care s-au ocupat organizatiile la care ma refer. Studiile rezultate, concluziile lor si solutiile propuse sunt tot atâtea exemple ale lucrului bine facut. Si totusi, nu stiu un singur caz în care Guvernul sa fi fost interesat sa valorifice ceea ce se obtinuse. Politicienii Opozitiei n-au facut-o nici ei.
Involutiile clasei noastre politice se explica inclusiv prin aceasta atitudine fata de societatea civila. Pentru ca libertatea sa fie sigura, s-a spus, democratia si economia de piata nu sunt suficiente, ea mai are nevoie si de un al treilea stâlp de sustinere: societatea civila. Fac politicienii nostri dovada că înteleg un asemenea adevar fundamental? Ma tem ca nici nu poate fi vorba despre asa ceva.
În urma cu mai multi ani, am putut sa aflu, în Olanda, logica dupa care Guvernul finanteaza, acolo, organizatiile de drepturile omului. Ideea că vreun oficial guvernamental ar putea sa sugereze respectivelor organizatii vreun act de auto-cenzura ar produce un scandal de proportii. Cam unde suntem noi fata de o asemenea mentalitate nu îi e nimanui greu sa înteleaga. Iar lucrul acesta cred ca nu-i deloc un detaliu. Comisia Europeana si Departamentul de Stat american au fost multi ani la rând - mai ales ei - finantatori foarte generosi ai proiectelor de parteneriat dintre sectoarele guvernamental si nonguvernamental. În unele cazuri beneficiile au fost certe, alteori, însa, discutabile, iar aceasta mai ales din cauza ca partenerii guvernamentali nu au fost obligati sa-si însuseasca conduita consacrata de mult timp în lumea civilizata a tarilor "sponsor". Ceea ce va continua sa aiba drept principala consecinta retinerea organizatiilor neguvernamentale fata de asemenea proiecte, în care partenerul guvernamental are pretentia sa fie "mai egal" decât celalalt. Iar pierderea va fi cu atât mai mare cu cât primele care vor avea retineri vor fi tocmai acele organizatii pentru care obiectivitatea si prestigiul profesional sunt mai importante decât consistenta onorariilor încasate.
Ratarea "parteneriatului" cu societatea civila mi se pare una din explicatiile involutiilor de la nivelul clasei politice si al guvernarii. Insist, am în vedere un parteneriat autentic si onest, care sa aduca guvernarii si oamenilor politici nu rapoarte festiviste, placute neaparat urechilor lor, ci o privire critica din afara si idei care sa faca lucrurile sa mearga mai bine. O alta explicatie este ostilitatea generalizata - avînd ea însasi explicatii simple - fata de ideea angajarii directe la guvernare a specialistilor neguvernamentali. Daca nu ar fi cum spun, Fundatia pentru o Societate Deschisa, Centrul de Resurse Juridice sau Institutul pentru Politici Publice ar fi tot atâtea locuri unde politicienii ar gasi mobilizati specialisti semanînd prea putin cu domnii Vacaroiu, Radu Vasile, Miki Spaga sau Cozmânca.
P.S. Gabriel Bivolaru, tovarasul în rele al d-lor Nastase, Hrebenciuc si Dan Ioan Popescu a primit 5 ani de închisoare pentru fraudarea unei banci de stat cu 40 de milioane de dolari. Decizia scandaloasa a Justitiei a fost mascata cu o diversiune magistrala – "scandalul" Gregorian Bivolaru, o caricatura umana cu pretentii de divinitate. Ce mi s-a parut uluitor a fost candoarea cu care oameni bine intentionati au servit diversiunii, împrastiind si ei, uniform, valurile groase de ceata produse în laboratoarele PDSR si SRI. (Cotidianul, 27 martie 2004 si New York Magazin)
Resurse ignorate, articol publicat in anul 2004
