Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Coalitia criteriilor tulburi

Cu numai o zi înainte de încheierea campaniei electorale pentru alegerile locale, câteva ONG-uri au publicat în ziare un manifest intitulat "Începeti curatenia în orasul dumneavoastra!" Citez un pasaj din document: "<Coalitia pentru un Parlament curat> face publice biografiile unor candidati la primărie din sapte orase majore ale tarii care NU ating standardele unei politici curate si unei administratii oneste".

Ce au facut amintitele ONG-uri mi se pare ca este o noua demonstratie (si înca una magistrala) a felului în care joaca de-a criteriile si principialitatea pot sa compromita pâna si ideile cele mai stralucite. Si a felului în care, din aceeasi cauza, organizatii cu o carte de vizita respectabila risca sa-si puna sub semnul întrebarii seriozitatea si credibilitatea.

Asadar, o "Coalitie pentru un Parlament curat" ocupîndu-se de "curatenia de la primării". Critica cea mai serioasa care trebuie adusa initiativei în discutie este lipsa de obiectivitate. Un prim exemplu îl avem în "criteriile" dupa care au fost alese cele "sapte orase majore ale tarii". Faptul ca patru dintre ele au fost Bacaul, Clujul, Constanta si Iasiul, unde alianta liberalo-pedista a avut contracandidati dintre cei mai puternici (ma refer în special la Sechelariu, Funar, Ioan Rus si Mazare, trecuti cu totii pe "lista neagra" a "Coalitiei"), faptul acesta, spun, mie unuia mi-a sugerat că s-a operat cu criterii politice partizane. Tot asa se explica, cred eu, si neincluderea Capitalei printre "orasele majore ale tarii". Iar asta ma tem ca s-a întâmplat numai din cauza că Traian Basescu, candidatul aliantei liberalo-pediste, se afla într-un conflict flagrant cu practic toate criteriile anuntate pentru candidati - acuzatii de implicare în acte de coruptie, în afaceri private cu statul si de colaborare cu Securitatea. Altfel spus, d-l Basescu se înscria perfect în profilul acelor candidati la primării despre care "Coalitia pentru un Parlament curat" ne anuntase ca ar vrea, musai, sa ne scape.

Un alt exemplu, la Oradea. Din motive din nou destul de tulburi manifestul ONG-ist s-a ocupat de oricare alti candidati numai de cel al liberalilor nu. Domnul în cauză, actualul parlamentar Cornel Popa, a fost mult timp director general al grupului de firme al fratilor Micula, în spatele caruia s-a scris nu o data ca se ascund combinatii financiare ce au pagubit statul cu zeci de miliarde de lei.

În sfârsit, constantenii au fost îndemnati sa nu voteze cu PSD-istul Radu Mazare. Daca n-as avea statutul de ONG-ist, dar si naivitatea să cred ca respectînd acest statut ma respect pe mine însumi, poate că acelasi lucru l-as spune si eu constantenilor. Cred desigur si eu, asemeni celor din "Coalitie", ca este foarte posibil ca primarul PSD-ist sa se fi folosit de pozitia sa publica pentru a strânge o avere atât de impresionanta (altfel nu vad cum primarul Constantei ar putea fi compatibil cu partidul de delapidatori al lui Iliescu si Nastase). Ma întreb, însa, de ce mai trebuia ca lui Mazare sa-i fie imputat si faptul ca "a fost condamnat la închisoare pentru calomnie în 1996"? Ceea ce au facut cele câteva ONG-uri în acest caz – mai ales în acest caz - e un lucru profund incorect. Pentru cine nu stie, nu-si mai aduce aminte sau nu mai vrea sa-si aduca aminte, Radu Mazare a fost condamnat - în calitate de ziarist, asta e una din mai multele "omisiuni" cu totul regretabile ale semnatarilor manifestului - pentru un articol în care adusese un numar de critici unei judecatoare de la judecatoria din Constanta, fosta jurista a Primariei Municipiului. Condamnarea la închisoare a lui Mazare a fost apreciata la data respectiva drept o masura cu totul excesiva, încalcînd în mod grosolan libertatea presei si care "în ultimii zece ani nu a mai fost aplicata în nici o tara democratica" [În 2005, Romania avea sa fie condamnata in aceasta cauză pentru violarea libertatii de exprimare.] Cazul a fost consemnat ca atare inclusiv în Raportul pe 1996 privind drepturile omului al Departamentului de Stat al SUA. În tara, una din organizatiile cele mai importante de drepturile omului a documentat si ea acest caz si l-a inclus - în termeni foarte critici, dar si pe deplin justificati - în propriul raport pe 1996 [APADOR-CH]. Pentru ca astazi, iata, aceeasi organizatie, membra acum a "Coalitiei pentru un Parlament curat", sa ne propuna o citire a cazului Mazare în cu totul alti termeni, dupa criterii care vorbesc despre orice numai despre profesionalism si obiectivitate nu. De notat mai e si faptul ca printre asociatiile alcatuind "Coalitia" se afla si doua organizatii neguvernamentale avînd ca unic scop al fiintarii lor "apararea libertatii presei în România". (Cotidianul, 12 iunie 2004 si New York Magazin)


Coalitia criteriilor tulburi, articol publicat in anul 2004