Amnezia comunista (I)

Se vor împlini, peste putine luni, 15 ani de la "prabusirea comunismului" în România. La aniversarea din decembrie vor exista cu siguranta români care se vor simti înselati în asteptarea pe care au avut-o ca responsabilitatile pentru abuzurile si crimele regimului comunist vor stabilite în vreun fel oarecare. Daca în alte privinte nu prea avem motive sa ne consolam, în privinta asta aproape ca am putea sta linistiti atunci când facem comparatii. Cu doua sau trei exceptii, lucrurile stau asemanator cam în toate tarile foste comuniste.

Faptul constituie, indiscutabil, o mare anomalie a istoriei post-comuniste. Evaluarile cele mai autorizate ale consecintelor comunismului la scara planetara sunt cutremuratoare. În Cartea neagra a comunismului, Stephane Courtois vorbeste de circa 85-100 de milioane de victime. Europa Centrala si de Est a avut propria contributie la aceasta statistica a ororii. Cu toate acestea, spun, nu s-a întâmplat mai nimic pentru aflarea adevarului - stabilirea responsabilitatilor sau macar blamarea din perspectiva morala a comunismului.

Una din prea rarele exceptii o constituie Partidul Popular European. În luna februarie, Congresul al XVI-lea al PPE a votat o Rezolutie de condamnare a totalitarismului comunist. Documentul deplânge "lipsa unei evaluari internationale corecte si actualizate a imenselor pierderi de vieti omenesti si a suferintelor îndurate de milioane de oameni". Apoi, statele membre si cele aspirante la Uniunea Europeana "sunt invitate sa înfiinteze comisii nationale care sa cerceteze abuzurile si încalcarile drepturilor omului", sa renunte la orice fel de confidentialitate în legatura cu documentele care ar putea aduce lumina în cazurile de crime, în special cele comise de serviciile secrete si de politia politica, iar UE i se cere "sa adopte o declaratie oficiala de condamnare a comunismului totalitar". În sfârsit, celor care intentioneaza sa ocupe o functie politica în cadrul institutiilor UE li se cere sa-si faca publica activitatea din fostele state comuniste si sa se abtina de la a ocupa vreo functie în cazul în care au facut parte din agentiile comuniste represive. Aici ar mai fi de amintit că în iulie 2003 PPE a initiat o rezolutie asemanatoare si în Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei. Initiativa venea dupa sapte ani în care Rezolutia 1096 (1996) a APCE (privind "demantelarea" fostelor sisteme comuniste) se dovedise a fi nimic mai mult decât o litera moarta, care parca anume fusese scrisa ca sa ramâna astfel.

Rezolutia PPE de la începutul acestui an compară comunismul cu nazismul, numindu-le "doua regimuri totalitare, la fel de inumane, care au facut, amândoua, milioane de victime". Comparatia continua cu constatarea ca înfrângerea nazismului a avut ca rezultat anchetarea si condamnarea crimelor acestuia si a persoanelor vinovate, în timp ce comunismul s-a prabusit fara a fi urmat de o condamnare similara în plan international. Din cauza aceasta, documentul se prea poate sa fi produs o anume suparare celor care cer ca nu doar negarea Holocaustului sa fie pedepsita cu închisoarea, dar si compararea lui cu comunismul. Indiscutabil ca au dreptate cei ce spun ca Holocaustul a fost o tragedie unica în istorie. Dar unica, în felul ei, a fost si tragedia comunista. Singularitatea Holocaustului sta, de pilda - între foarte multe altele, dar foarte important - în aceea că, macar si numai teoretic, victima comunistilor putea sa evite soarta tragica care o astepta renuntînd (sau mimînd ca renunta) la convingerile si conditia sa de "clasa", în timp ce victimele "urii de rasa" nu aveau o asmenea "optiune"; nu-i mai putin adevarat ca au fost cazuri în care si comunistii au ucis exclusiv pe criteriul rasei. La rândul sau, comunismul este singular – dar nu în mod necesar si mai odios – prin numarul categoric mai mare al victimelor pe care le-a facut.

Comparînd cele doua nenoriciri, Rezolutia PPE mi se pare ca subliniaza si nu ca minimalizeaza Holocaustul, asa cum din pacate uneori se mai întâmpla. Si totusi, daca d-nii Michael Shafir si Alexandru Florian i-au trecut deja pe lista neagra pe unii ca Liiceanu, Manolescu, Patapievici, Dorin Tudoran, Gabriel Andreescu sau Monica Lovinescu, nu vad de ce n-ar face-o si cu popularii europeni. Apropo de d-l Shafir, în urma cu putine luni am citit cu ochii mei o declaratie a sa, un paragraf de lege martiala, dupa care în judecarea comunismului din România Paul Goma nu ar fi nici el tocmai legitim sa insiste că nu toti purtam aceeasi vina. De ce? Pentru ca, atentie, Paul Goma "a facut si el parte din sistem". Afirmînd asa ceva, mi se pare ca d-l Shafir si-a facut propriei credibilitati un deserviciu de care n-ar fi fost capabili nici cei mai abili adversari ai sai. (Cotidianul, 14 august 2004 si New York Magazin)

Ca urmare a referirii care l-a vizat în acest articol, Michael Shafir a trimis redactiei o replica, la care am raspuns cu textul de mai jos:

Domnului Michael Shafir

E un sofism gaunos, d-le Shafir, ca v-as fi "scos din context". Nu v-am scos din nici un context. Asa cum si recunoasteti – probabil doar pentru că vorbele au ramas consemnate în scris - ati afirmat fix ceea ce am scris eu, anume că în judecarea comunismului din România Paul Goma nu ar avea nici el legitimitatea necesara întrucât "a facut si el parte din sistem". Asadar, Paul Goma a facut parte din sistemul comunist... Dar, d-le Shafir, iertati-ma, ceea ce spuneti dumneavoastra si seninatatea cu care o faceti sunt o mare mizerie! Si asta indiferent cât de tare îl urâti pe acest simbol al anticomunismului românesc. [Nota ulterioara: Afirmatia cu care Michael Shafir l-a vizat pe Goma se regaseste in interviul pe care i l-a acordat lui Adrian Cioflanca si care a fost publicat in Ziarul de Iasi din 2 martie 2004 sub titlul "Ascunderea trecutului sub pres va naste noi generatii de inconstienti". Vorbind interlocutorului sau despre vinovatii/ responsabilitati pentru ceea ce s-a intamplat sub comunism, M Shafir afirma mai intai: “In cazul comunismului, partea complicata tine de faptul ca, intr-un fel sau altul, fiecare membru al societatii a facut parte din sistem si isi are partea de vina pentru perpetuarea acestuia. Ma includ si pe mine in aceasta categorie pentru ca s-ar fi putut sa fac si eu parte din aceasta poveste. Am avut noroc, parasind Romania foarte tinar, dar s-ar fi putut. Asta nu inseamna ca afirm ca toti purtam aceeasi vina…” Pentru ca in continuare Cioflanca sa intrebe iar M Shafir sa raspunda:
“- Vina sau responsabilitate?…
- Astazi vorbim mai ales de responsabilitate. Dar in trecut puteam vorbi chiar de vina. Vina de a accepta sa merg la trei dimineata la coada pentru niste gheare si de a-mi fi frica sa spun ceva. Aceasta este o vina. Revin: nu toti avem aceeasi vina. Paul Goma are dreptate sa insiste asupra acestui aspect, numai ca si el a facut parte din sistem.” Or eu am considerat cu totul neinspirat si injust acest repros adus unuia dintre cei mai tenace adversari ai regimului comunisti, care a platit scump (el si familia) mai ales pentru ca „nu i-a fost teama sa spuna ceva", mai ales in numele si in apararea celor carora le-a fost teama.]

Vrînd sa ma pedepsiti pentru ca v-am criticat, comiteti o alta aberatie. Sunteti foarte suparat, si va înteleg. Afirmatia pe care ati facut-o – din imprudenta, din ura, sau poate din amândoua – v-a developat ca nimic altceva reaua intentie si v-a facut un deserviciu grav credibilitatii publice. Nu sunt - asa cum sugerati -, nu am fost si nici nu voi fi vreodata un aparator al legionarilor, mai vechi sau mai noi. Ce am aparat si voi apara întotdeauna este dreptul oricui, inclusiv al extremistilor, de a se întruni legal, de a gândi si a spune liber ce gândesc. (Desi stiu bine ca nu va place deloc, va voi aminti din nou una din tezele fundamentale ale reputatului profesor Cas Mudde, anume ca o democratie buna este democratia care se poate apara împotriva extremismului respectînd libertatea de expresie si asociere.) În articolul din Cotidianul ["Legionarii, azi], pe care îl invocati trunchiat si manipulator, precizam si pâna unde cred eu ca ar trebui prezervate libertatile amintite – anume pâna acolo unde extremistii, în speţă legionarii de azi, nu fac societatii în care traiesc vreun rau din cele pe care le-au facut înaintasii lor. În acelasi text, data fiind problematica la care ma refeream, nu aveam cum sa nu dezavuez pagina oribila pe care înaintasii legionarilor de azi au scris-o în istoria României, o pagina însemnînd, ma citez, "asasinatele si toate celelalte violente, intoleranta, antisemitismul si fanatismul legionarilor". Asta înseamna pentru dumneavoastra a-i apara pe legionari?

Dar, d-le Shafir, stim amândoi ca e o smecherie de doi bani sa te aperi atacînd. Problema noastra era de fapt daca ati afirmat sau nu – si acum recunoasteti ca ati afirmat – ca Paul Goma a facut parte din sistemul comunist. Ma temeam ca nu cumva ziaristul care v-a luat interviul "sa va fi pus în gura cuvinte pe care nu le-ati rostit"; stiu că aveti obiceiul sa va aparati inclusiv astfel. Acum e totul clar, nu mai are nimeni nici un îndoiala. Nu pot decât sa ma felicit pentru inspiratia de a va fi provocat sa lamuriti ce era de lamurit. Spre deosebire de dumneavoastra, eu nu ma voi plânge ca mi-am pierdut timpul dialogînd împreuna. Dimpotriva, chiar va multumesc de colaborare!

Între multele divagatii deplasate de la "cestiune" presupuneti ca eu as "arde de nerabdare" sa aflu ce credeti în privinta Rezolutiei PPE de condamnare a comunismului. Presupuneti prost, d-le Shafir, de când am dovada relei dumneavoastra credinte – iar mai ales din povestea cu Paul Goma o am, indiscutabil – nu mai am nici o curiozitate în ce va priveste. În sfârsit, la remarca pe care am facut-o ca între mai multi altii pe care i-ati trecut pe lista dumneavoastra neagra figureaza si domnul Patapievici, îmi raspundeti ca "Pe Horia-Roman Patapievici nu numai ca nu l-am criticat public, dar l-am aparat atunci când mi s-a parut ca este pe nedrept acuzat de antisemitism; îi multumesc însa domnului Stan pentru ca îmi ofera ocazia de a ma distanta, tot public, de tot ceea ce a ajuns Horia-Roman Patapievici sa simbolizeze în ultimii ani". Pentru că se pare ca aveti probleme inclusiv cu memoria, va aduc aminte ca d-lui Patapievici, despre care scrieti că pâna acum nu l-ati criticat public, i-ati tras un perdaf cât se poate de zdravan în chiar acelasi interviu, de acum jumatate de an, în care pe Goma l-ati tratat de om al sistemului comunist.

Valerian Stan

Amnezia comunista (I), articol publicat in anul 2004