Cazuri si necazuri /şi/ O alta diversiune electorala

Agresiunea suferita de d-l Serban Pretor, membru al Consiliului National al Audiovizualului, a tinut presa în priza mai bine de o saptamâna, mai exact pâna când agresorii, doi subofiteri din SPP, au fost trecuti în rezerva. Sunt cu totul de acord cu ce s-a scris si s-a întâmplat ulterior incidentului. Ziaristii mi s-au parut deplin legitimi sa insiste pe subiect, un caz care aducea nu numai audienţă, dar care se si cerea tinut în atentie pâna ce se încheia asa cum se cuvenea, adica cu tragerea la raspundere a subofiterilor abuzivi. Stiind bine cam în ce fel ezita "Sistemul" sa aplice legea atunci când vine vorba de oamenii sai, ziaristii au facut foarte bine ca nu s-au lasat.

Ce vreau sa spun e, însa, altceva, anume ca ar trebui sa privim neaparat si dincolo de deznodamântul cât se poate de firesc al acestui caz. Deznodamânt care, la prima vedere, ne spune că comportamentul autoritatilor – dar si al presei, si al tuturor celor care au insistat sa se faca dreptate - are semnificatia unei depline normalitati. Ziaristii si publicul au fost deopotriva indignati de purtarea subofiterilor batausi iar autoritatea, conducerea SPP în speta, a sanctionat abuzul oamenilor sai. Si totusi, dincolo de normalitatea din cazul Pretor, ramâne o anormalitate, generalizata si parca eterna, cu care ne-am obisnuit demult. Cu gândul la ea, în toate zilele din urma am simtit o nevoie acuta sa le spun ziaristilor, si celor care au gândit asemeni lor, sa nu vada în deznodamântul fericit al cazului Pretor un succes mai mare decât e.

Ziaristii însisi au presupus ca daca d-l Pretor nu ar fi fost demnitar, militarii SPP puteau sa scape nepedepsiti. Si stiu bine domnii ziaristi de ce sunt atât de sceptici. Indiscutabil, daca subofiterii n-ar fi avut nenorocul sa bata un demnitar - care, culmea ghinionului, le mai era si complet necunoscut - sansele de a ramâne nepedepsiti ar fi fost maxime. (Faptul ca victima se mai afla si la volanul unui Trabant ne spune si el foarte multe despre zodia nenorocita în care s-au nascut domnii subofiteri. Pe o autostrada, în România, un ministru la volanul unui Trabant... Asta de nebunie!)

Asadar, sigur ca scoaterea din SPP a batausilor reprezinta lucrul cel mai normal din lume. Însa asta nu trebuie sa ne faca sa uitam că acest caz are doar valoarea exceptiei care confirma regula. Iar aceasta regula, o anormalitate pe care normalitatea cazului nostru o confirma în mod stralucit, este că abuzurile de acest gen nu sunt sanctionate aproape niciodata atunci când victima e omul de rând.

Am avut ocazia sa ma refer recent la comportamentul abuziv al politistilor si personalului din penitenciare. Rapoartele anuale ale Comitetului Helsinki Român sunt o cronica neagra a ultimului deceniu. Zeci, daca nu chiar sute de oameni au fost ucisi sau batuti bestial, si aproape nimeni n-a fost tras la raspundere. Iar vinovatii au scapat nu doar cu concursul sefilor lor, ceea ce ai mai putea sa întelegi, dar chiar si cu al procurorilor si judecatorilor, iar uneori chiar cu concursul medicilor. Timp de o saptamâna încheiata, cei câtiva pumni pe care d-l Pretor i-a încasat de la brutele SPP-iste au fost un eveniment de prima pagina exclusiv data fiind pozitia publica a oficialului CNA. Ceea ce e, cum spun, si normal si anormal.

Dar tot zilele acestea am fost martori ai altui caz în care anormalitatea si firescul s-au combinat într-un amalgam care pare sa fie o specialitate pur româneasca. Grija pe care mai toata lumea a avut-o ca ancheta accidentului produs de sotia senatorului Adrian Paunescu sa se desfasoare fara vreun fel de ingerinte mi s-a parut perfect justificata. Din experienta anilor din urma stim bine cu totii că atunci când sunt în cauza oamenii politici, demnitarii si de familiile lor, magistratii au destule probleme cu impartialitatea. Adrian Paunescu a fost dintotdeauna, si asa a ramas pâna azi, un om apropiat celor de la putere si destul de influent. Putea cineva sa nu suspecteze că senatorul va face tot posibilul sa obtina clemenţă pentru sotia sa? Însa asta-i una, iar atacul la care senatorul si familia lui au fost supusi în câteva ziare si la un post sau doua de televiziune e cu totul, dar cu totul, altceva. Se poate sa gresesc eu, însa daca suntem normali, la compasiune suntem obligati chiar si fata de cei incapabili ei însisi de compasiune. Carmen Paunescu a ucis, cu jeep-ul si inconstienta sa, sub ochii fiicei sale (un copil), trei oameni. O nenorocire pentru toata lumea! A doua zi, ca sa nu i-o ia nimeni înainte, un gunoi de om, un lacheu paunescian, din anii Cenaclului "Flacara", a deversat ziaristilor toata mizeria pe care o avea în minte si suflet, povesti adevarate sau poate pure minciuni despre cei doi si tineretea lor. Iar ziaristii s-au grabit sa spuna lumii ce-au aflat ei de la lacheu... (Cotidianul, 28 august 2004 si New York Magazin)

O alta diversiune electorala

Confruntata în continuare cu diminuarea drastica a propriei credibilitati, clasa noastra politica pare dispusa la orice. Asa cum a mai facut si altadata în prag de alegeri, partidul lui Ion Iliescu si Adrian Nastase a lansat din nou diversiunea "speculantilor" din piete.

Populismul nu mai e demult, în politica, vreun pacat. Si totusi, ceea ce fac Iliescu, Nastase si tovarasii lor întrece orice limita. Fara doar si poate, preturile produselor agricole sunt mari. Dar sunt mari raportate la salariile de mizerie ale românilor, si nu la "costurile de productie". Si, în orice caz, sunt, ca oriunde într-o "economie de piata" (chiar si într-una atât de schioapa, ca la noi), rezultanta jocului dintre cerere si oferta. Un kilogram de rosii costa 20.000 de lei din aceasta cauza, si nu pentru ca asa ar fi stabilit nu stiu ce cartel al producatorilor agricoli. Si nici din cauza "mafiei pietelor", o alta gogorita pe care o înghit, nemestecata, cei carora le e greu si sa gândesca – masa de manevra a unor politicieni venali si incapabili.

Preturile sunt mari, ni se spune alteori, din cauza "intermediarilor". Alt neadevar si asta! Sigur ca sunt si cazuri în care producatorii aleg sa vânda altora produsele, "en gros", iar acestia le duc în piete. Dar si în acest caz, legea pietei (a cererii si ofertei) e cea care stabileste pretul. Pentru că daca angrosistul ar veni în piata cu preturi peste cele practicate de "concurenta", mai ales de producatorul direct, e la mintea cocosului ca ar ramâne cu marfa nevânduta.

Dar diversiunile politicienilor merg si mai departe. Mai direct sau mai voalat ei vorbesc despre "speculă". Stiind bine cu cine au de-a face, politicienii picură în mintile oamenilor aceasta otrava, ca raul ne vine de la "speculanti" (si nu de la o guvernare incapabila si corupta, durînd de aproape un deceniu si jumatate). Cei care înteleg despre ce-i vorba închid televizorul sau schimba canalul. Ceilalti, care nici dupa un deceniu si jumatate de diversiuni nu s-au dumirit cam cine le sunt conducatorii, se oripileaza. Si îsi aduc imediat aminte ce specie hulpava si odioasa erau "speculantii" pe timpul lui Ceausescu. "Asadar", îsi spun ei, "de la speculanti ni se trage! Bine le facea Ceausescu ca-i baga la puscarie!" De ce nu procedeaza la fel si Iliescu si Nastase, omul nostru nu se mai gândeste. Daca s-ar gândi ar afla că de fapt "speculantii cu produse agricole" nici nu exista. Si nu exista nu pentru ca nu exista, ci pentru ca pur si simplu nu pot sa existe.

Stim demult că d-l Iliescu si-ar fi dorit ca revolutia din 1989 sa se fi limitat doar la executia lui Ceausescu si la preluarea de catre domnia sa a puterii "de partid si de stat". Cum n-a fost sa fie numai asa, s-a ajuns si la liberalizarea comertului, iar ca o consecinta cât se poate de fireasca, la scoaterea din Codul penal a infractiunii de specula cu produse agricole "obiect al comertului particular" (adica practic tot ce se vinde si cumpara prin pietele noastre).

Au fost ani la rând în care Iliescu si camarazii lui s-au mentinut la putere aratînd spre unguri, mosieri sau legionari. Azi de vina sunt "speculantii"! Daca la alegerile care vin compatriotii mei or sa dea succesorilor lui Ceausescu înca un mandat ca sa conduca "Româna Natiune", eu unul n-am sa ma mir, si nici n-am sa ma sinucid. În definitiv cu Ceausescu ne-ar fi fost mai rau. Singurul lucru de care o sa-mi para rau e doar ca niste impostori de cea mai joasa speta reusesc sa pacaleasca de atâta amar de vreme un popor întreg.

Într-o democratie cât de cât normala replica ar fi trebuit sa vina de la Opozitie. Liberalii ar fi trebuit sa ia foc. Niste diversiuni de natura sa discrediteze bazele liberalismului – chiar si numai din ratiuni demagogice si electorale – nu ar fi trebuit trecute cu vederea. Dar cine sa faca opozitie liberala la Iliescu si Nastase? Stolojan? Dar Stolojan (sa ma ierte d-l Paler), ce-i altceva decât un Ion Iliescu sef peste liberali? Dar Catarama, Quintus, Patriciu ori "aristocratii" Paleologu si Balaceanu-Stolnici, liberali sunt ei? Si daca da, prin ce-au dovedit-o, ma rog frumos?

Basescu e si el Opozitie, nu-i asa? Dar cum ar putea el sa vina sa-i critice pe Iliescu si Nastase câta vreme el însusi a practicat diversiuni populiste de tipul acesta. În mandatul precedent, d-l primar general predica bucurestenilor necesitatea introducerii mercurialului în piete. "Ca asa-i si-n Occident", explica el, mincinos ca-ntotdeauna. Numai că imediat ce s-a însurubat în fotoliul Primariei, Basescu a uitat complet si de piete si de mercurial.

Singura mirare care mi-a ramas cu adevarat e ca nici macar presa ori societatea civila n-au gasit că ar trebui sa desfida în vreun fel, asa cum s-ar fi cuvenit, acest populism mizerabil si atât de nociv. (Cotidianul, 4 septembrie 2004 si New York Magazin)

Cazuri si necazuri /şi/ O alta diversiune electorala, articol publicat in anul 2004