Reforma în Justitie: asteptari noi (I)
În ultimii ani, e un obicei aproape general ca despre reforma în Justitie sa se vorbeasca în termeni extremi. Evaluarile Guvernului sunt aproape toate pozitive, în timp ce Opozitia, dar si destule dintre organizatiile neguvernamentale, sustin exact contrariul.
Asa cum vad eu lucrurile, ultimii ani au adus un numar de premise favorabile modernizarii Justitiei. Când afirm acest lucru am în vedere în special îmbunatatirea cadrului legislativ.
Cele trei legi adoptate în vara acestui an în domeniul organizarii judecatoresti constituie tot atâtea premise favorabile reformei Justitiei în România. Prin Legile de organizare judecatoreasca, a Statutului magistratilor si Consiliului Superior al Magistraturii s-au facut pasi importanti în modernizarea Justitiei. Un prim exemplu concret îl avem în chestiunea independentei Justitiei. În formularea ei cea mai progresista de pâna acum, adoptata în legislatura 1997–2000, Legea amintita prevedea nici mai mult nici mai putin ca la respectarea independentei Justitiei vegheaza ministrul Justitiei; cum s-a petrecut în fapt lucrul acesta, în toti anii de pâna acum, stim foarte bine. În aceeasi ordine de idei, ar merita sa ne întrebam cum ar mai fi privita astazi forma initiala a acestei Legi, adoptata în 1992 si aplicata ca atare multi ani la rând, prin care se stabilea ca "Ministrul Justitiei are drept de control asupra activitatii judecatorilor de la judecatorii, tribunale si curti de apel".
Progrese sunt si cu privire la recrutarea si cariera judecatorilor, în sensul în care acestea nu vor mai depinde în viitor, decât într-o masura aproape nesemnificativa, de Guvern. Daca în aceasta privinta situatia nu a fost rezolvata pâna la capat, este si din cauza limitelor actualei Constitutii, revizuita cum stim cu numai un an în urma. Astfel, prin Constitutie s-a stabilit că din Plenul CSM fac parte inclusiv ministrul Justitiei si procurorul general, ambii apartinînd Puterii Executive. Faptul că, prin Legea CSM, acestei autoritati - care îi include si pe cei doi membri ai Puterii Executive - i-au fost conferite competente foarte importante cu privire la numirea în functie a judecatorilor, a presedintelui, vicepresedintelui si presedintilor de sectii de la Înalta Curte, precum si în promovarea judecatorilor în functiile de conducere din cadrul instantelor, acest fapt, spun, constituie o solutie în continuare insuficient adecvata (pe care, ca o asteptare personala, speram s-o gasesc consemnata în recentul Raport al Comisiei Europene).
La începutul acestei luni, reprezentantii Opozitiei si ai societatii civile au criticat initiativa unor parlamentari PSD de a introduce în Codul de procedura penala calea de atac extraordinara a "contestatiei în reformare". Criticii acestei initiative au acuzat că, procedîndu-se astfel, se tinde sa se reintroduca "recursul în anulare". Ma refer aici la aceasta controversa mai mult pentru a sublinia că solutiile optime nu sunt usor de gasit si că lucrurile nu pot fi tratate în alb sau negru. Personal sunt de parere că chiar si o hotarâre judecatoreasca penala definitiva trebuie supusa revizuirii, în orice moment, daca lucrul acesta este în interesul aflarii adevarului si al înfaptuirii justitiei. Erori judiciare - si înca foarte grave - au existat dintotdeauna si vor exista mereu. O evaluare oficiala recenta, consemnata inclusiv în Raportul pe 2004 al Comisiei Europene, arata că erori judiciare facute de instantele noastre de fond sunt descoperite în aproximativ 30% din dosarele duse în apel. Cred că am putea sa ne întrebam, cu destula îndreptatire, daca instantele de fond gresesc în circa 30% din cazuri, de ce ar fi cu totul imposibil ca asemenea erori sa fie comise si de instantele de recurs - chiar si în numai 1 la mie din cazuri, sa zicem? Din punctul acesta de vedere, parlamentarii PSD mi se pare că au avut dreptate. Dar si contestatarii lor au dreptate atunci când atrag atentia că se poate ajunge din nou la situatia în care ministrul Justitiei sau procurorul general - ambii apartinînd Puterii Executive, insist - sa poata pune în discutie (si nu totdeauna "în interesul legii", stim bine lucrul acesta din experienta ultimilor ani) hotarâri definitive ale Autoritatii Judecatoresti. Prin urmare, o formula care sa permita revizuirea unei hotarâri judecatoresti definitive este necesara, însa solutia legislativa care va fi gasita va trebui sa evite repetarea situatiilor cu care ne-am confruntat în anii din urma, inclusiv acelea în care, din aceasta cauza, România a fost condamnata de Curtea Europeana. (New York Magazin, 27 octombrie 2004)
Reforma în Justitie: asteptari noi (I), articol publicat in anul 2004
