PNTCD: un boicot perpetuu

Asadar, PNTCD va lipsi din Parlament si în urmatorii patru ani. Rezultatele finale anuntate de Biroul Electoral Central au aratat că atât la Parlament cât si la Presedintie partidul a obtinut 1,90% din totalul voturilor valabil exprimate. Conducerea partidului nu a contestat procentele BEC, ceea ce ne spune că acestea sunt considerate drept reale. De altminteri, contestatiile ar fi fost fara rost de vreme ce votul a fost falsificat nu în ziua votarii, ci în toti anii de pâna la ea.

Absenta crestin-democratiei din viata politica din România dă, si ea, dimensiunea anormalitatii societatii noastre. Din multimea de fatete ale acestei anormalitati, foarte sugestiva mi se pare aceea care ne arata că într-o tara care aspira la integrarea în Uniunea Europeana lipsesc, practic cu totul, tocmai fortele politice care la nivel european sunt majoritare. Dupa 15 ani de la "prabusirea comunismului", politica României este dominata de esaloanele II si III ale Partidului Comunist, reorganizate în FSN si în tot ce acesta s-a metamorfozat din 1990 si pâna astazi. Din punct de vedere politic, dupa alegerile din noiembrie-decembrie 2004 România se afla în punctul de dupa alegerile din 20 mai 1990: succesorii PCR (via FSN) si cei ai Securitatii detin 2/3 din locurile din Parlament si pozitia de sef al statului.

Am mai vorbit si cu alte ocazii despre cauzele din care PNTCD se afla la periferia politicii românesti. Alegerile care tocmai au trecut m-au confirmat si ele cu prisosinta. Ele reamintesc prestatia deplorabila a fostilor presedinti Ion Diaconescu si Andrei Marga. Reconfirma o data în plus raul pe care oameni ca Emil Constantinescu, Radu Vasile ori Vasile Lupu [acesta din urma prin parasirea PNTCD, constituirea unui partid si apoi "fuziunea" cu Actiunea Populara a lui Emil Constantinescu] l-au facut partidului caruia îi datorau integral propriile cariere politice.

Indiscutabil, însa, marele rau pe care partidul l-a suportat în ultimii 15 ani a venit din afara sa. Nu voi repeta lucruri pe care le-am mai spus altadata. Chiar daca au ramas la fel de valabile azi ca si atunci. Sabotarea prin presa a PNTCD, de pilda – avînd de departe consecintele cele mai grave - a continuat sa fie o strategie functionînd perfect. Locul lui Silviu Brucan si al agitatorilor FSN-isti de la Televiziunea Româna ori ziarul Azi a fost luat acum de oameni ca Adrian Severin, Stelian Tanase sau "istoricul" Alexandru Stoenescu.

Spre deosebire de toate partidele aflate azi în Parlament, PNTCD a fost victima si nu beneficiarul tuturor relelor suportate de societatea româneasca însasi. Iar toate acestea au fost posibile inclusiv din cauza că oamenii politici occidentali le-au trecut cu vederea nepermis de usor. Dupa parerea mea, patru au fost temele mari carora Occidentul le-a dat o atentie insuficienta si care, mai ales din cauza aceasta, au afectat profund evolutiile democratice de la noi: lipsa libertatii presei, coruptia, nefunctionarea Justitiei si perpetuarea conspirativitatii politiei politice comuniste. Sigur ca s-ar putea raspunde că Rapoartele Uniunii Europene din 1998 si pâna azi au fost critice în mod constant. Nimic mai adevarat, însa lucrurile au ramas de fiecare data aproape neschimbate. Faptul că cei mai importanti doi politicieni angrenati în ultima competitie pentru cea mai înaltă demnitate în stat au fost Adrian Nastase si Traian Basescu spune infinit mai mult decât orice analiza politica ori raport al Bruxellesului. Poate cineva sa imagineze ceva mai jos decât atât?

Ca român, n-as putea nici eu sa nu pledez pentru "integrarea euroatlantica" a României. Dar în acelasi timp este si pentru mine evident ca derogarile de la criterii – derogari de fond de la criterii de baza – nu au cum sa ajute cuiva, dimpotriva. Este adevarat, faptul ca în România presa nu este libera iar Justitia nu functioneaza a fost consemnat în practic toate rapoartele UE de dupa 1998. Si totusi, în toti acesti ani UE nu si-a pus niciodata în mod serios problema suspendarii "negocierilor" pâna la ameliorarea lucrurilor. "Negocierile" au continuat cu aceeasi regularitate cu care politicienilor de la Bucuresti le-au fost virate, an de an, sute de milioane de euro. Iar libertatea presei, functionarea Justitiei ori integritatea guvernarii au fost tratate aproape ca oricare altul din cele câteva sute de criterii ale "integrarii". Nimic n-ar fi fost mai important decât ca oamenii politici occidentali sa nu deroge atât de fundamental de la aceste câteva criterii. Stim bine tristetea cu care Maniu s-a stins vazînd că Occidentul nu face mai mult pentru tara sa. Avem motive sa credem că marele om politic ar trai si astazi sentimente asemanatoare.

Sustinerea pe care Partidul Popular European continua s-o dea PNTCD este justificata si foarte necesara. Dar PPE ar trebui sa faca ceva în plus decât a facut pâna acum, anume sa duca în institutiile UE mesajul că situatia din România a devenit inacceptabila. Vizita de doua zile pe care presedintele PPE Wilfried Martens a facut-o PNTCD în luna noiembrie a fost boicotata masiv de presa de la Bucuresti (între altele, de absolut toate televiziunile). Daca ar alege sa dea situatiei din România mai multa atentie, oamenii politici europeni ar avea în acest fapt un argument în plus la atâtea altele pe care le au deja.

Sunt câteva zile de când a început o campanie fara precedent clamînd inutilitatea PNTCD si nevoia unui "pol popular puternic în România", care ar urma sa se constituie prin "fuziunea PNL, PD si PNTCD". Câteva comunicate aparute pe site-ul partidului par sa indice faptul ca d-l Ciuhandu si camarazii sai ar putea sa nu reziste acestui cântec de sirena pornind si el din laboratoarele Securitatii. (New York Magazin, 22 decembrie 2004)

PNTCD: un boicot perpetuu, articol publicat in anul 2004