Unul din prea putinele beneficii autentice aduse de revizuirea Constitutiei, în toamna lui 2003, a fost consacrarea, expresis verbis, a principiului potrivit caruia în România garantul independentei Justitiei este Consiliul Superior al Magistraturii. În vara anului trecut, principiul a fost preluat si reiterat ca atare în textul Legii CSM. Am salutat votarea acestei Legi în special pentru că în ea vedeam o premisa legislativa buna – perfectibila, dar buna – pentru ameliorarea situatiei Justitiei din România. Am argumentat atunci, si n-o s-o mai fac acum. Însa tot atunci am mai spus si altceva, anume ca foarte importanta pentru schimbarea lucrurilor este vointa oamenilor politici de a lasa, în sfârsit, Justitia sa functioneze corect si independent, asa cum tocmai promiteau prin Legea pe care o votasera.
Cum se stie, CSM este alcatuit din 19 membri: 14 alesi în adunarile generale ale magistratilor si validati de Senat, 2 "reprezentanti ai societatii civile", alesi de Senat, iar 3 membri de drept – ministrul Justitiei, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte. În sedintele din 6 si 27 decembrie trecut, Senatul i-a ales pe cei doi reprezentanti ai societatii civile, respectiv i-a validat pe cei 14 membri alesi în adunarile generale ale judecatorilor si procurorilor. Dupa cele întâmplate cu ocazia celor doua sedinte, eu unul nu ma mai astept la prea multe lucruri bune.
Sa le luam pe rând. Ca reprezentanti ai societatii civile în CSM, Senatul i-a votat pe Irina Zlatescu si Avram Filipas. În România post-comunista societatea civila exista si se manifesta cât de cât autentic de aproape un deceniu. La data la care Senatul a votat cum a votat, daca ar fi fost întrebati ce stiu despre societatea noastra civila, despre reprezentantii ei si faptele lor, nici chiar cei mai avizati observatori ai vietii noastre publice n-ar fi stiut sa spuna ceva despre d-na Zlatescu sau d-l Filipas. D-na Zlatescu, foarte apropiata de-a lungul timpului PDSR si lui Adrian Nastase, a fost "propusa" de o organizatie de care nimeni n-a auzit nimic niciodata – "Asociatia pentru Natiunile Unite" -, un fel de off shore de prin Bahamas sau alte paradisuri fiscale. D-l Filipas a fost "propus" de "Organizatia sindicala Meridian". De "reprezentant al societatii civile" îl stiu si pe dânsul cam tot atâtia cât o stiu si pe colega sa. Potrivit datelor oficiale ale Senatului, la data votului (dar si dupa aceea), d-l Filipas avea calitatea de senator PSD, cu toate că potrivit Legii CSM (nr 317/2004) calitatea de reprezentant al societatii civile în CSM este incompatibila cu aceea de "membru al unui partid politic" (art 20 lit c). Cei care au salutat faptul ca prin Constitutia revizuita s-au repartizat doua locuri societatii civile în CSM au salutat mai ales ideea ca societatea civila va avea propriul sau ochi, si chiar si propriul sau cuvânt, în interiorul unei institutii atât de importante cum este CSM. Timp de un deceniu si jumatate am trait cu totii o experienta prea plina de învataminte ca sa nu fim foarte sceptici în privinta felului în care vor raspunde d-na Zlatescu si d-l Filipas acestor asteptari.
Probleme au existat si în privinta celor 14 membri alesi de magistrati (si validati de Senat). As da numai doua exemple, probabil cele mai cunoscute publicului larg, ale procurorului general al Parchetului National Anticoruptie, Ioan Amarie, si procurorului Alexandru Tuculeanu, alesul Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie. În primul caz am în vedere în special prestatia d-lui Amarie la conducerea PNA, însemnînd în primul rând evitarea cu mare grija a cazurilor de coruptie în care au fost implicati oficiali de rang înalt. Am mai scris si despre lucrurile acestea, si nu voi mai insista. Adrian Nastase, Viorel Hrebenciuc, Serban Mihailescu sau Octav Cozmânca sunt doar cei mai cunoscuti dintre oamenii politici datori vânduti d-lui procuror general. În urma cu doi ani, când a fost înfiintat, PNA si-a asumat ca principala misie "combaterea coruptiei la nivel înalt". Oricine a avut curiozitatea sa citeasca bilanturile oficiale ale PNA întelege bine de ce d-l Amarie a primit votul unanim al domnilor senatori. Mai departe, procurorul Tuculeanu a fost votat masiv de colegii din Parchetul de pe lânga instanta suprema desi a fost implicat, în iunie 1990, în reprimarea protestatarilor din Piata Universitatii, în condamnarea post-mortem a dizidentului anticomunist Gheorghe Ursu si în arestarea lui Mugur Ciuvica si Ovidiu Iane, doi presupusi autori ai unor dezvaluiri despre averea premierului Nastase si relatiile lui cu oameni de afaceri controversati si cu agenti ai fostei Securitati. De ce l-au votat pe Tuculeanu colegii sai, n-ar mai trebui sa mire pe nimeni. Asemeni PNA, Parchetul de pe lânga instanta suprema este una din institutiile publice cele mai retrograde de la noi. Daca vreodata cineva se va hotârî, totusi, sa faca reforma în Justitia din România, atunci de aici va trebui început.
Că d-nii Tuculeanu si Amarie au fost votati masiv de colegii lor, nu ma mir deloc. M-as fi mirat daca s-ar fi întâmplat altfel. La fel, nu ma mir aproape deloc că senatorii PSD, de pilda, i-au votat si ei cu totii. Ce ma mira e doar faptul ca absolut la fel au votat si senatorii din PNL si PD, adica colegii d-nei Mona Musca si ai d-lui Emil Boc, pâna atunci critici neîmpacati ai celor doi magistrati (din total, 116 senatori au votat pentru si nici unul împotriva).
Destule dintre cele întâmplate cu ocazia alegerii noului CSM ne spun, si ele, doua lucruri la fel de grave, anume că democratia noastra continua sa fie una perfect formala, în care Puterea si Opozitia sunt tot o apa si-un pamânt si, al doilea, că sansele ca macar de aceasta data sa se fi facut un pas catre o Justitie independenta sunt ca si inexistente. În sfârsit, tot aici este de notat si lipsa de reactie, aproape totala, din partea societatii civile, lipsa de reactie avînd si ea propria semnificatie si propriile consecinte. (New York Magazin, 26 ianuarie 2005)
Justitia, aceeasi poveste, articol publicat in anul 2005