Un presedinte cu probleme

Nu ma numar deloc printre cei atât de entuziasmati de alegerea d-lui Basescu ca presedinte. Si stiu bine ca faptul acesta nu are cum sa surprinda pe cineva. Am scris nu o data ca dupa parerea mea Ion Iliescu, Adrian Nastase si Traian Basescu fac parte din aceeasi familie politica, care, prin FSN, a descins direct din sistemul comunist si a facut raul pe care îl stim României post-totalitare. Sunt destui cei care spun: "Si totusi, politic, Basescu s-a despartit demult de Iliescu si Nastase, iar dupa aceea s-a aflat mereu de partea buna a lucrurilor". Si da, si nu. Sigur, e adevarat că în primavaralui 1992 d-l Basescu si colegii lui s-au despartit de Iliescu si Nastase. Sigur că, la limită - dar numai la limită - se poate spune si că, dupa scindarea FSN, d-l Basescu si partidul sau s-au aflat "de partea buna a lucrurilor" - atâtea câte au fost în politica noastra lucrurile bune. În acelasi timp, însa, nu poti sa nu te întrebi: Si totusi, ce-a facut în mod concret Traian Basescu în timpul acesta? Ce a facut Basescu mai ales în anii în care a fost ministru în Guvernul taranist? Nu-i cumva adevarat că Basescu, alaturi de Severin si altii ca ei din PD, au sabotat cât au putut respectivul Guvern? Nu-i adevarat ca el si Severin au produs grava criza a Guvernului Ciorbea, urmata de toata degringolada guvernarii ’97-2000?

Din motive care de la un timp îmi sunt tot mai clare, Traian Basescu si faptele lui beneficiaza de o judecata în care criteriile par sa nu fie nimic mai mult decât niste capricii subversive. Pentru multi dintre noi observ că nu conteaza absolut deloc că revolutia l-a gasit pe Traian Basescu în misiune în Occident, reprezentînd regimul lui Ceausescu. Nu, Basescu e doar marinarul de la tinerete, razgâiat acum în fel si chip. A fost cineva interesat de o clarificare adevarata a acuzelor aduse oficialului ceausist privind colaborarea cu Securitatea? Sau de continutul dosarelor din arhiva Securitatii purtînd numele d-lui Basescu? Pe timpul procesului cu Mugur Ciuvica, Ministerul Apararii a trimis, la cererea instantei, un dosar cuprinzînd, s-a spus, informatii foarte pertinente. În loc sa lamureasca despre ce era vorba în documentele de la armata, Basescu si avocatii lui din presa au reprosat armatei "că se implica într-un joc politic foarte periculos". Prin Legea deconspirarii Securitatii, intrata în vigoare în urma cu exact cinci ani, Traian Basescu avea obligatia, ca primar al Bucurestilor, sa repartizeze CNSAS-ului sediul necesar. N-a facut-o, iar faptul acesta a fost una din cauzele esecului grav – premeditat, putem spune deja - al acestei institutii. I-a reprosat cineva lui Basescu lucrul acesta? S-a întrebat cineva daca nu cumva atitudinea lui a urmarit chiar si un interes personal? Si, apoi, i-a deranjat cumva asta pe cei din CNSAS? Absolut deloc, ba dimpotriva as putea zice, daca nu uit campania electorala deschisa pe care "intelectualii" din CNSAS au facut-o d-lui Basescu; dupa victorie, presedintele l-a rasplatit pe d-l Plesu cu postul de consilier prezidential iar pe Patapievici l-a pus sef la Institutul Cultural Român (urmeaza, în mod sigur, Mircea Dinescu). Apropo de numiri, generalul Degeratu, acuzat de reprimarea revolutiei de la Cluj, a fost si el numit consilier al presedintelui iar Gheorghe Dobre, unul dintre cei mai apropiati oameni ai lui Basescu, implicat masiv în mineriada din iunie 1990, a primit Ministerul Transporturilor.

Flota. S-a spus că recenta trimitere în judecata a fostului ministru al Transporturilor este o rafuiala politica de vreme ce în 1996 Basescu a demisionat din Parlament si s-a pus la dispozitia Parchetului, fiind gasit nevinovat. Un alt neadevar si acesta. Ce este adevarat e că la vremea respectiva au existat câteva verificari ale unei comisii parlamentare de control si ale Departamentului de Control al Guvernului, facute de nespecialisti, abandonate complet neglijent si fara finalizarea vreunui act de control si fara sesizarea Parchetului. Asadar, în aceste conditii a demisionat d-l Basescu din Parlament si "s-a pus la dispozitia Parchetului". Când mai ramasese numai foarte putin timp pâna la alegerile din toamna lui 1996. Si stiind bine că la Parchet nu exista nici un dosar care sa-l vizeze, asa cum avea sa se întâmple numai dupa verificarile pe care eu le-am initiat si coordonat, la Departamentul de Control al Guvernului, în perioada ianuarie-august 1997 (constat ca e ceva timp de când niste neavizati raspândesc neadevarul că initiativa dosarului Flota ar fi apartinut lui Emil Constantinescu si penibilului sau "Consiliu Anticoruptie", CNAICCO; adevarul e că singura legatura a fostului presedinte cu acest dosar a fost fortarea demiterii mele, inclusiv din cauza respectivelor verificari). În august 2004, Traian Basescu a fost trimis în judecata (un dosar cu multe zeci de volume), prejudiciul cumulat fiind de aproape 350 de milioane de dolari. De ce lucrul acesta s-a întâmplat numai dupa sapte ani de zile si cu numai câteva saptamâni înainte de alegeri e, desigur, o problema. Însa o alta problema.

As putea sa scriu tomuri întregi despre noul nostru presedinte. Multi ani la rând d-l Basescu a refuzat sa paraseasca "vila de protocol", o casa nationalizata pe care proprietara, o distinsa doamna în vârsta, o recapatase în Justitie. Stie cineva calvarul pe care aceasta doamna l-a trait din cauza justitiarului nostru presedinte? În urma cu aproape patru ani, am adresat ambasadorilor tarilor membre UE si NATO la Bucuresti o scrisoare vrînd sa-i încurajeze pe oamenii nostri politici sa faca mai bine si mai la timp ceea ce era de facut. Vorbind despre coruptia grava din tara, am dat câteva exemple (între care si cazul d-lui Basescu) de demnitari care se folosisera de functiile publice în interesul afacerilor lor private. Actualul presedinte m-a dat în judecata pentru că îl "calomniasem". Ceruse sa fiu condamnat penal si sa-i platesc un milion de dolari "daune morale". Condamnarea mea devenise aproape iminenta în momentul în care "cineva" a sustras din dosar piesa cea mai importanta, o scrisoare prin care Banca Agricola (de stat la acea vreme) confirma ca Basescu beneficiase, pentru afacerile sale, de credite preferentiale de câteva sute de mii de dolari. Documentul a reaparut numai dupa numeroasele sesizari pe care le-am facut unor importante foruri europene. Si numai asa am putut sa evit condamnarea.

Dar nu doar în trecut gasim motive sa nu fim foarte optimisti. Centrarea mesajului de politica externa pe un filo-americanism ostentativ, dublat de o ostilitate aproape la fel fata partenerii occidentali europeni, constituie o optiune care ar putea sa se dovedeasca perdanta pentru toata lumea, pentru noi în orice caz. Sa ai ocazia sa aduci un echilibru în plus la nivelul Occidentului transatlantic si sa n-o faci, pentru o tara avînd interesele noastre e o impardonabila lipsa de viziune. Sau povestea, meritînd atâta atentie, a homosexualitatii. Sa sustii casatoriile homosexuale si sa afirmi ca unul din cinci români e homosexual, în fata unei populatii cum e cea a României astazi (si când chestiunile de acest gen au ajuns în dezbaterea publica abia în cele mai emancipate dintre societatile occidentale), e dovada unei inadecvari aiuritoare. Pe care n-o pot scuza nici retractarile imature, ulterioare, ale autorului lor. Si apoi, Traian Basescu avocatul homosexualilor când cu ceva timp în urma el si nu altcineva hahaia în fata ziaristilor ca "Adrian Nastase face sex cu fundul"...

Sigur că si eu trebuie sa admit că oamenii se pot schimba si că d-l Basescu ar putea sa se dovedeasca un presedinte asa cum cu totii ne-o dorim. În acest moment, însa, eu unul nu pot sa fiu optimist. Iar asta inclusiv pentru ca presedintele mi se pare a nu avea deloc suficienta libertate si invulnerabilitate, din motivele la care m-am referit, în raport cu unele dintre institutiile cele mai importante ale statului, cum ar fi Justitia, serviciile de informatii, armata s.a.m.d. (New York Magazin, 2 februarie 2005)

Un presedinte cu probleme, articol publicat in anul 2005