Fiat iustitia...

Procesul pe care Traian Basescu i l-a intentat lui Mugur Ciuvica a durat exact un an si s-a încheiat cu condamnarea "inculpatului" la plata a 500 de milioane de lei catre "partea vatamata". Cu ocazia unei conferinte de presa pe care a tinut-o la data de 15 februarie a anului trecut, Ciuvica a adus în atentia ziaristilor un document care mai fusese publicat în presa; prin 1993, daca-mi mai aduc aminte bine, într-unul din ziarele din Constanta. Documentul prezentat ziaristilor era o fotocopie de pe un registru al PCR Constanta, în care numele lui Basescu figura printre "membrii de partid pentru care s-a dat aprobarea sa sprijine munca de Securitate" în calitate de informator. La întâlnirea cu ziaristii, dar si dupa, pe aproape întreaga durata a procesului, Ciuvica l-a acuzat pe Basescu că a fost "informator al Securitatii", fapt care, a mai spus Ciuvica, l-ar fi ajutat pe fostul marinar "în cariera" (în ultimii trei ani ai regimului Ceausescu, Basescu a fost Seful Agentiei Navrom din Anvers).

Primar general al Capitalei la acea data, Traian Basescu a negat ca ar fi fost informator. Întrebat de ziaristi, el a admis însa că "a dat un camion de rapoarte". Cui si ce contineau respectivele "rapoarte", Traian Basescu n-a spus niciodata foarte clar. Ceea ce putem sa întelegem destul de usor. Ce-i mai greu de înteles e de ce judecatorii n-au facut absolut nimic ca sa clarifice aceste lucruri (mai ales ca "aflarea adevarului" si "rolul activ al instantelor" în acest sens sunt principii fundamentale ale legii penale, si nicidecum nu stiu ce recomandari de care poate sa tina seama numai cine vrea si când vrea).

În apararea sa, Traian Basescu a adus în instanta o adeverinta de la Colegiul Arhivelor Securitatii (CNSAS), act certificînd ca "nu a facut politie politica". La rândul lor, prin intermediul instantei de judecata, Mugur Ciuvica si avocatul lui au cerut detinatorilor de arhive ale Securitatii sa comunice daca în evidentele lor Basescu figureaza ca fost informator al Securitatii. Raspunzînd solicitarii instantei de judecata, Ministerul Apararii a comunicat un document din care reiesea ca Traian Basescu a fost colaborator al Directiei a IV-a Departamentului Securitatii Statului, pe timpul cât a urmat cursurile Institutului de Marina Militara, avînd dosarul personal nr 3990. 09.11.172. Reactia lui Traian Basescu si a partidului sau a fost virulenta, MApN fiind acuzat ca "face un joc politic murdar si periculos". Aproape la fel de dur – dar si complet contrar propriului statut - au reactionat si cei trei "intelectuali" din CNSAS, Dinescu, Plesu si Patapievici. "Niste jigodii! Este inadmisibil! Avem de-a face cu o dezinformare nerusinata", au fost comentariile pe care cei trei le-au facut la adresa Ministerului; iar asta cu toate că nimeni, nici macar Traian Basescu, nu contestase autenticitatea documentului si a celor consemnate în el. (Cum stim, dupa castigarea alegerilor presedintele Basescu avea sa-i rasplateasca pe d-nii Plesu si Patapievici cu înalte demnitati publice.)

În pofida probelor din dosar, în luna octombrie a anului trecut, instanta de fond, Judecatoria Sectorului 2, conchide ca Traian Basescu nu a fost informator al Securitatii si îl condamna pe Mugur Ciuvica sa plateasca 500 de lei, reprezentînd "daune morale" în exact cuantumul cerut de "partea vatamata". Pentru Basescu, verdictul Justitiei a fost nu numai un nesperat certificat de buna purtare dar a mai si venit fix la momentul la care avea cea mai mare nevoie de el, anume cu putine saptamâni înainte de alegerile parlamentare si prezidentiale - ambele câstigate, cum stim, de actualul presedinte si coalitia sa. Împotriva deciziei de la fond au facut recurs si Ciuvica, si Basescu. Presedintele a venit la Tribunalul Bucuresti declarîndu-se nemultumit ca prima instanta nu-i aplicase adversarului sau si o pedeapsa penala. Totodata, el si-a marit pretentiile civile de la 500 de lei la 500 de milioane, adica de un milion de ori mai mult decât cele pe care le-a cerut atunci când nu era sef al statului ci doar primarul Bucurestilor. Instanta de recurs a acceptat ca "partea vatamata" sa-si mareasca pretentiile civile, cu toate ca legea penala stabileste ca, în procesul penal, constituirea ca parte civila se poate face numai "pâna la citirea actului de sesizare", moment care, procedural, nu se poate plasa altundeva decât la instanta de fond.

Cum spun, Tribunalul l-a condamnat pe Ciuvica sa-i plateasca prezidentului "calomniat" 500 de milioane de lei "daune morale". A spune ca aceasta decizie este, cum de fapt si este, "netemeinica si nelegala", înseamna sa spui mult prea putin. Ea este o culme a absurdului si o alta pata pe obrazul Justitiei noastre. Nu cred ca în materia "libertatii de exprimare" a mai existat în România post-comunista un caz care sa fi sfidat mai flagrant regulile lumii civilizate. Numai pentru ca spatiul în care scriu este limitat nu invoc aici zecile de cazuri în care statele au fost condamnate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru încalcarea libertatii de exprimare. Dintre ele, cazul lui Ionel Dalban, condamnat de Justitia din România pentru ca l-ar fi "calomniat" pe fostul senator PDSR Radu Timofte (caz pentru care România a fost condamnata de CEDO) ar fi trebuit sa fie o carte de capatâi pentru judecatorii care, dînd satisfactie sefului statului, l-au condamnat atât de drastic si de nedrept pe Ciuvica.

Diversionist ca de obicei, în fata instantei de recurs Basescu a insistat cel mai tare pe ideea ca "nu a facut politie politica", invocînd la nesfârsit adeverinta CNSAS care atesta acest fapt. Numai ca Ciuvica n-a afirmat niciodata ca fostul marinar ar fi "facut politie politica" ci doar ca a fost "informator al Securitatii" - lucru care rezulta indubitabil cel putin din documentul MApN aflat la dosar. Dar instanta n-a fost preocupata nici un moment de adevar. Pentru judecatori important a fost doar sa dea satisfactie aceluia dintre justitiabili care ocupa functia suprema în stat, si de care, nu-i asa, cariera domnilor magistrati depinde atât de decisiv.

Condamnarea lui Mugur Ciuvica are o semnificatie speciala nu doar cu privire la Justitia din România, dar si cu privire la "societatea noastra civila". APADOR-CH a fost singura voce care a spus ce se cuvenea spus într-un caz de o asemenea gravitate. Exceptia pe care APADOR a facut-o în acest caz este cu atât mai meritorie cu cât presedinta organizatiei, Monica Macovei, ocupă în cadrul actualei administratii înalta pozitie de ministru al Justitiei (sustinuta de PD-ul lui Basescu). În rest, cum spun, cu exceptia APADOR-CH, o tacere de mormânt si nici cea mai mica speranta de nicaieri - de la "ONG"-uri, ziaristi, intelectuali s.cl. (New York Magazin, 2 martie 2005)

Fiat iustitia..., articol publicat in anul 2005