Rusia – un destin la rascruce

"Nu sunt sigur de ce oamenii sunt atât de interesati de aceasta conferinta", a declarat presedintele George W Bush, la Bratislava, în deschiderea conferintei de presa comune cu presedintele rus Vadimir Putin. Liderul de la Casa Alba a debutat astfel urmarind, în mod evident, sa mai destinda atmosfera destul de apasatoare care plutea în aer. Altminteri, însa, el întelegea foarte bine curiozitatea ziaristilor.

Lista temelor aflate în litigiu între Washington si Moscova s-a lungit semnificativ în perioada de dupa intrarea americanilor în Irak. Au trecut doi ani de-atunci, iar dialogul dintre Casa Alba si Kremlin a devenit mai mult un schimb sporadic de reprosuri. Desi sursele oficiale au fost mai mult decât zgârcite cu informatiile, se pare, totusi, că la ultima întâlnire a celor doi, presedintele american a evitat discutiile despre "trecut" (dosarul irakian), reusind sa impuna interlocutorului sau "temele la zi" ale Administratiei americane. Stiind probabil foarte bine si el că apararea cea mai buna e atacul, presedintele Bush a reprosat omologului sau strângerea relatiilor cu statele din "axa raului" – Iranul, Siria, Coreea de Nord, tari în legatura cu care se aude ca strategii d-lui Bush au intentii dintre cele mai belicoase si mai actuale.

În discutiile de la Bratislava, un capitol special a fost dedicat "îngrijorarii Statelor Unite cu privire la tendintele nedemocratice ale actualei conduceri de la Moscova". Chestiunea democratiei în Rusia suscita – pe buna dreptate, cred si eu – o atentie cu totul aparte. În cazul unei tari precum Rusia, ea e importanta nu doar pentru Rusia, dar si pentru comunitatea internationala. Chiar sa nu înteleaga, oare, oamenii politici rusi lucrul acesta - asa cum se sustine adesea? Si sa fie adevarat ca rusii sunt, ca popor, funciarmente inapti pentru democratie? Cu toate ca s-a scris foarte mult pe tema asta, un raspuns ultim nu avem. Si e firesc sa nu avem de vreme ce întrebarea mai are înca sa astepte raspunsul ultim al istoriei - cel mai important, în definitiv, dintre toate raspunsurile.

Cum stim, câteva din "marile privatizari" din Rusia au dus la aparitia unui numar de "oligarhi" rusi. Majoritatea - cetateni rusi de origine evreiasca, fiecare acumulînd peste noapte averi de ordinul miliardelor de dolari (printre ei: Boris Berezovski, Vladimir Gusinski, Mihail Hodorkovski, Roman Abramovici, Platon Lebedev). La putin timp dupa ce-a fost ales presedinte, Vladimir Putin a decis sa fie vericata legalitatea marilor privatizari. Scopul masurii era dublu: pe de o parte, verificarea legalitatii privatizarilor iar pe de alta parte, prin consecinte, descurajarea ambitiilor politice, tot mai agresive, ale "oligarhilor". Confruntati cu legea si cu elanul procurorilor mobilizati de presedinte, principalii "oligarhi" se refugiaza în Israel, Anglia sau Statele Unite – cu sau fara miliardele de dolari, dupa sau înainte sa ajunga în arestul politiei moscovite. O parte din institutiile de presa apartinînd sau sustinîndu-i pe marii magnati suporta si ea consecinte. În acest timp, mai bine de doua treimi dintre rusi sustin masurile presedintelui si se declara convinsi că "oligarhii" ("strainii", cum le zic ei) sunt foarte vinovati de jaful si saracia din tara lor. Washingtonul imputa Kremlinului "un comportament complet antidemocratic", iar Moscova reproşează "protectia data unor inamici ai societatii ruse".

Din aceste motive - dar si din altele - ziaristii prezenti în urma cu câteva saptamâni în capitala Slovaciei se asteptau sa-l auda pe presedintele Bush aducînd critici "democratiei din Rusia". Nici vorba, însa, de asa ceva. Liderul de la Casa Alba a preluat aproape cuvânt cu cuvânt declaratia pe care omologul sau o facuse cu numai o zi înainte, anume că în materie de democratie principiile au la baza valorile traditionale ale fiecarei tari.

Indiscutabil că Rusia are mari probleme cu democratia, inclusiv din cauza elitei sale politice "post-comuniste". Astfel fiind, raspunsul presedintelui american la întrebarile care i s-au pus poate sa para o ipocrizie diplomatica. Sau o fraza sugerînd o tranzactie între cei doi lideri politici. Nu-i deloc exclus ca la mijloc sa fi fost si asa ceva. Însa faptul că America a evitat sa mai puna înca o data la zid Rusia – în mod public si la acest nivel – nu poate sa fie decât un fapt care merita retinut.

Sansa "democratizarii" Rusiei se afla, în acesti ani, la o mare rascruce. Pentru cea mai mare parte a rusilor, democratia deja nu mai reprezinta un lucru benefic iar "economia de piata" nu-i decât un mijloc de îmbogatire a unei minoritati si o cale sigura a saracirii celor multi. Luînd în calcul esecul "democratiei" rusesti, un prestigios institut de cercetari internationale anticipa recent "o criza fundamentala în Rusia si lupte prelungite care vor îmbraca forme variate - inclusiv, uneori, conflicte militare. Rusia poate redeveni în final entitatea nationalista si centralista care era în urma cu 20 de ani, înainte de deschiderea spre Vest si spre economia de piata". Într-una din ultimele sale carti, George Soros deplângea în modul cel mai explicit refuzul Occidentului de a acorda o minima asistenta financiara tarilor fostei Uniuni Sovietice. "Sa ne imaginam", scria miliardarul filantrop, "că pensionarii si-ar fi primit pensiile iar somerii si-ar fi primit ajutoarele de somaj. Sunt convins că dezvoltarea politica a Rusiei si a celorlalte state succesoare ar fi avut o alta traiectorie".

În toamna anului trecut, la putine zile de la tragedia terorista de la Beslan, împotriva presedintelui Putin s-au ridicat, printr-un viguros protest public, un numar de personalitati publice internationale – Vaclav Havel, Bronislaw Geremek, Madeleine Albright, Richard Holbrooke, Pascal Bruckner, Francis Fukuyama, Adam Michnik, Carl Bildt si altii. Raportat la context, apelul în cauză ne apare destul de bizar si discutabil. Se vor fi întrebat, oare, distinsele personalitati, bună parte a lor fosti oameni politici, cum ar fi putut ele sa duca Rusia post-comunista pe un drum mult mai bun decât cel pe care îl judeca azi cu atâta severitate? Rusia reala, si nu cea din eseuri ori din apeluri moralizatoare, este, între mai multe altele, o tara care a mostenit un rau imens din descompunerea unui imperiu sinistru. Are Rusia propria responsabilitate pentru ce s-a întâmplat? Indiscutabil ca da! Însa faptul acesta are relevanta în multe alte sensuri, dar nu si atunci când vorbim despre ceea ce pot face oamenii politici de la Moscova si oricine altcineva pentru ca Rusia sa cunoasca evolutii politice dezirabile. (New York Magazin, 6 aprilie 2005)

Rusia – un destin la rascruce, articol publicat in anul 2005