Valerian Stan
Nota bene
Secțiunea de Documente/ Alte documente se află în curs de actualizare prin adăugarea altor circa 50 de cauze soluționate definitiv sau în curs de soluționare (constând în acțiuni judiciare pe care le-am deschis începând cu anul 2002 cu scopul de a-mi apăra drepturi legale vătămate de autorităţi publice, dar şi de a testa inclusiv în acest mod respectarea în România a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de acces la justiţie). 

Precizari la o emisiune de la OTV

Ulterior unei emisiunii din 13 februarie 2005, de la postul OTV (la carem-am referit şi în articolul "Statui de ghips" din 13 aprilie 2005), realizatorul acesteia a difuzat, la data de 17 februarie 2005,  dreptul la replica de mai jos. Afirmaţia fostului general Stănculescu că eu aş fi trecut în rezervă la cerere a fost şi rămâne un neadevăr sfruntat. Lucrul acesta rezultă inclusiv din răspunsul pe care fostul ministru l-a dat, la 29 noiembrie 1990, în plenul Adunării Deputaţilor, unei interpelări ce i-a fost adresată. El a precizat că, „dată fiind incompatibilitatea dintre calitatea de militar şi poziţia adoptată” de către aceştia, a dispus trecerea în rezervă a patru ofiţeri, singurul nominalizat fiind eu (se poate vedea Monitorul Oficial al României, Partea a III-a din 30 noiembrie 1990, şi săptămânalul „Armata Poporului” nr 49(52)/Decembrie 1990). Mai mult, în cursul anului 2008, am intrat în posesia Ordinului (MC 1898/17.11.1990) prin care am fost trecut în rezervă, act semnat de fostul ministru Stănculescu şi în cuprinsul căruia este menţionat faptul că am fost trecut în rezervă în temeiul „art 43 lit i) din Statutul corpului ofiţerilor” pentru pretinse ”abateri grave de la disciplina militară” (nici la data îndepărtării din armată şi niciodată altcândva nu mi s-a comunicat în ce au constat pretinsele abateri disciplinare). La emisiunea de la OTV, din 13 februarie 2005, au participat şi foştii ofiţeri CADA Nicolae Cârligeanu şi Nicolae Durac, precum şi ziaristul Doru Braia, fără a contrazice neadevărurile spuse acolo în ce mă priveşte. Ordinul de trecere în rezervă, şi scurte precizări corelative, pot fi văzute pe pagina de Documente/ Alte documente, în cadrul materialului "Istoric CADA si ADM; note biografice", secţiunea XI, iar interpelarea ministrului Stănculescu poate fi văzută ca secţiunea IX a aceluiaşi material.

Stimate domnule Dan Diaconescu,

În legatura cu afirmatiile facute de generalul Stanculescu si colonelul Bărbuţă în emisiunea dumneavoastra din 13 februarie 2005, fac urmatoarele doua precizari:

1. În luna noiembrie 1990 am fost trecut în rezerva, de d-l general Stanculescu, exclusiv pentru ca alaturi de alti tineri ofiteri am militat pentru ideile Comitetului de Actiune pentru Democratizarea Armatei - CADA. Este complet neadevarata afirmatia pe care fostul ministru al Apararii a facut-o în emisiune în sensul ca eu as fi cerut sau as fi fost de acord eu trecerea mea în rezerva.

2. Neadevarata este si afirmatia pe care colonelul Barbuta a facut-o sustinînd ca nu as fi participat la întâlnirea CADA din 11 noiembrie 1990, de la GDS; va trimit alaturat o copie de pe ziarul Adevarul din 13 noiembrie 1990, din care rezulta ca am participat activ la respectiva intâlnire; participarea mea la acea întâlnire, precum si faptul ca în toate lunile de dinainte am fost unul dintre ofiterii foarte activi în promovarea ideilor CADA au constituit adevaratul motiv pentru care la data de 17 noiembrie 1990 am fost trecut în rezerva. Sunt foarte surprins de seninatatea cu care doi fosti ofiteri ai armatei române au înteles sa raspandeasca asemenea neadevaruri crase în fata unui public atât de larg.

Valerian Stan
15 februarie 2005


Precizari la o emisiune de la OTV, articol publicat in anul 2005