Impostura batrânului comunist

Mai rar un tupeu ca al lui Ion Iliescu! În cariera politica post-comunista a acestui om, tupel trebuie sa fi contat foarte tare. Deja a fost probat indubitabil ca "omul de afaceri" româno-sirian Omar Hayssam, arestat de curând, a fost membru al PSD, a contribuit masiv la finantarea partidului si l-a însotit în mai multe vizite oficiale, în strainatate, pe fostul presedinte. Si cu toate astea Iliescu sustine senin ca "totul e o diversiune, care vrea sa loveasca în mine si în PSD".

La ora la care scriu rândurile acestea, exista destule suspiciuni ca Omar Hayssam, împreuna Mohammad Munaf, "om de afaceri" româno-irakian, sunt implicati în înscenarea rapirii, la Bagdad, a celor trei ziaristi români. Cei mai multi pun arestarea lui Hayssam în legatura cu acest fapt, chiar daca Parchetul sustine ca ar fi vorba de numeroasele fraude comise de "omul de afaceri" în ultimii ani. Hayssam figureaza, în mod oficial, printre finantatorii importanti ai PSD. Dar donatiile lui Hayssam la partidul lui Iliescu si Nastase au fost nu numai foarte generoase, ci si complet ilegale, de vreme ce puzderia de firme ale sirianului PSD-ist au avut si au datorii imense la stat. Legea finantarii partidelor politice interzice partidelor sa primeasca donatii de la cei cu datorii la buget. Omar Hayssam si la fel de controversatul Mohammad Munaf l-au însotit pe Ion Iliescu în multe din vizitele oficiale în strainatate. Informatiile sunt pe cât de spectaculoase pe atât de incontestabile, rezultînd chiar din documentele Presedintiei. În 2002, ce doi au calatorit cu Ion Iliescu în Emiratele Arabe Unite, Vietnam, Filipine, Japonia si Singapore. În plus, Hayssam a mai fost în Uzbekistan, China, Rusia si Kazahstan. Si totusi, în ciuda tuturor evidentelor Ion Iliescu se plânge de "diversiuni".

Multi ani la rând Ion Iliescu a înselat foarte multa lume cu aura lui de om cinstit. Cu toate ca pentru orice om cât de cât atent n-ar fi trebuit sa fie deloc greu sa vada impostura. Minciuna post-comunista a aparut odata cu Ion Iliescu. Ca sa-l execute pe Ceausescu si sa-i ia locul, Iliescu a produs prima mare minciuna – "peste 60.000 de morti". Cine i-a ucis pe cei 60.000 de oameni? Tot Iliescu a spus-o si pe asta: "Teroristii care trageau din toate pozitiile". Barbariile mineresti din lunile urmatoare, culminînd cu cea din iunie ’90, tot cu neadevaruri au fost justificate si ele – "Coposu si Câmpeanu nu lasa Frontul sa lucreze", "rebeliunea legionara", "în Piata Universitatii au fost gasite droguri iar la taranisti tiparnite de bani". Si tot asa, mai bine de 15 ani, pâna astazi, când cei care vorbesc de complicitatile criminale ale PSD si patronului sau sunt etichetati de "diversionisti". Mai bine de 15 ani în care Ion Iliescu si PSD au înfeudat România în cârdasie cu Securitatea si cu mafiotii cei mai odiosi.

Ma numar printre cei care cred ca inclusiv în cazul nostru e adevarat ca popoarele au conducatorii pe care îi merita. Cineva, absolut bine intentionat si dedicat la modul exceptional ideii de normalizare a societatii românesti post-comuniste, gasea de curând ca în cazul nostru a fost si este înca nevoie de câteva circumstantieri: "Românii", s-a argumentat, "au fost legati la ochi si orbiti de manipularea celor de la putere". Foarte adevarat, dupa 1989 (dar nu numai) românii au fost manipulati foarte profesionist si încontinuu. Însa la fel de adevarat este si ca de multe ori nu se cerea decât un efort minim ca manipularea sa fie descoperita si sanctionata. În orice caz, intelectualii ar fi trebuit sa fie în aceasta privinta mult mai daruiti si consecventi decât au fost în toti acesti ani; în privinta asta bine face Paul Goma că nu înceteaza sa ni-l dea, ca unul din prea multele exemple, pe Nicolae Manolescu, cel care la putine zile de la mineriada sângeroasa din iunie ’90 l-a numit pe Ion Iliescu "Om cu O mare". Revenind, ma întreb, daca cele "60.000 de morti" de la revolutie s-au dovedit demult o minciuna sfruntata, daca acelasi lucru s-a întâmplat si cu "drogurile din Piata Universitatii", cu "tiparnitele de bani de la taranisti" si cu atâtea si atâtea diversiuni, nu aveau cumva românii suficiente motive sa se îndoiasca de "cinstea" si "buna-credinţă" a lui Ion Iliescu? Sa se justifice, oare, usurinta cu care milioane dintre concetatenii nostri l-au urmat atâtia ani pe acest comunist îmbatrânit în rele?

Ion Iliescu a facut caz, multi ani la rând, de faptul ca a fost demnitarul cel mai "sarac si cinstit". Pâna si în asta e o buna doza de ipocrizie si impostrura. La îndemâna am numai câteva exemple, dar stiu sigur ca sirul lor ar putea continua mult si bine. Critic constant al "cumetriilor" si "nepotismului", fostul presedinte n-a ezitat câtusi de putin sa-si puna putinele neamuri pe care le are în functii importante si bine platite: fratele, Mihai Iliescu, magaziner înainte de ’90 – ambasador în Bulgaria, iar fiul adoptiv, Mihai Bujor Sion, consul general la Los Angeles. Cu foarte putin timp înainte de "Marea Schimbare" (pleca Iliescu si venea Milică I-ul), fostul presedinte si-a cumparat vila de resedinta printr-una din cele mai nerusinate manopere "legislative". Nerusinat a fost, bineînteles, si pretul platit pe vila. Cam în aceeasi maniera s-a împroprietarit, la scurt timp de la revolutie, si fiul sau adoptiv. Nu demult au aparut informatii – destul de credibile si nedesmintite în vreun fel – ca în patrimoniul fostului presedinte ar fi intrat si o vila superba în statiunea montana Cheia. Cât despre faptul ca, înainte cu numai o saptamâna sa plece definitiv de la Cotroceni, fostul sef al statului si-a acordat cu mâna sa titlul de revolutionar si Ordinul "Victoria Revolutiei Române din Decembrie 1989", nici nu stii daca asa ceva tine de necinste sau de patologie.

În sfârsit, recentele dezvaluiri despre interventiile facute de fostul presedinte pe lânga procurorul general, în dosarul fiului lui Ion Tiriac, spun si ele foarte multe. Numai ca nu prea înteleg de ce presa din tara a trecut atât de usor peste povestea asta. Sa dai peste Iliescu facînd, de la Cotroceni, trafic de influenta si s-o lasi balta e cu siguranta putin cam mult. Episodul de azi îmi aduce aminte de cel din urma cu trei ani, când s-a descoperit ca fostul presedinte îi facea vizite repetate si conspirate cu grija maxima marelui mafiot Sorin Ovidiu Vântu.

Istoria anilor de dupa 1989 nu va fi niciodata întreaga atât timp cât adevarul privind prezenta si rolul lui Ion Iliescu în politica acestor ani nu va fi aflat si spus în întregime. În plus, daca lucrul acesta se va întâmpla în anii imediat urmatori, va însemna că în România a avut loc, într-adevar, o schimbare politica. Testul acesta mi se pare fundamental pentru destinul post-comunist al României. (New York Magazin, 20 aprilie 2005)

Impostura batrânului comunist, articol publicat in anul 2005