Cum a fost, o sa mai fie

În toamna anului 1999, Loteria Româna a fost reorganizata din regie autonoma în societate comerciala pe actiuni (Compania Nationala Loteria Româna - S.A.). Ca si pâna atunci, capitalul social avea sa apartina în continuare, în întregime, statului. Actiunile nou înfiintatei societati comerciale aveau sa apartina si ele, în întregime, statului. Masura luata de Guvernul Radu Vasile a fost, indiscutabil, binevenita. "Obiectul de activitate" al Loteriei este eminamente comercial, iar sansele ca o societate comerciala, chiar si de stat, sa fie mai profitabila decât o regie autonoma sunt, cel putin teoretic, mai mari. Ce au facut prost Radu Vasile si ministrii lui a fost că au mentinut mai departe monopolul statului în "organizarea si exploatarea jocurilor de noroc pe întreg teritoriul tarii". Că ministrul de atunci al Finantelor, "liberalul" Remes, n-a avut nimic de obiectat, n-are cum sa mire pe cineva. Ar fi ca si cum ne-am mira că "social–democratii" sarac-si-cinstitului Iliescu sunt nababii unei tari în care în care milioane de oameni îndura o saracie si o umilinta rar întâlnite.

Si totusi, în pofida pasului înainte facut în 1999, mi se pare de-a dreptul o minune că în cei sase ani trecuti de atunci Loteria Româna n-a falimentat înca. Probabil ca doua sunt explicatiile principale – tributul mare pe care sarmanii nostri compatriotii îl platesc hranindu-se cu iluzii, respectiv posibilile malversatii ale "managerilor" Companiei pe seama amintitilor consumatori de iluzii (despre care chiar se întâmpla sa mai stiu câte ceva). Ma mir că Loteria noastra n-a falimentat deja, stiind bine cine sunt si cam ce pot guvernantii nostri atunci când vine vorba sa decida ei ce se face cu banii companiilor de stat. Sau nu e adevarat, oare, ca abuzurile si coruptia lor au falimentat mai tot ce avea mai bun statul?

În zilele din urma, în care politicenii nostri nu mai stiau cum sa sara, la televizor, în ajutorul "sinistratilor napastuiti", Adrian Nastase a cerut ca în jur de 1.000 de miliarde de lei din fondurile Loteriei sa fie date ca ajutoare sinistratilor. Cât îl durea pe d-l Nastase de soarta nenorocitilor loviti de inundatiile din vara asta, nu îi e nimanui greu sa-si dea seama. Gândul acestui nabab putred de corupt era, de fapt, cum sa-i mai prosteasca o data pe oameni si sa ajunga din nou acolo unde de-abia a plecat, si de unde jefuirea avutului public e mai lesne ca oriunde. Cât priveste posibilitatea ca intentiile anuntate de fostul prim-ministru sa devina realitate, nici o problema. În anii în care Nastase s-a aflat la Guvern el si-a permis – printre atâtea si atâtea altele – sa stabileasca pentru Compania Loteria Româna reguli cu totul derogatorii în materia "repartizarii profitului la companiile nationale si societatile comerciale de stat". Atunci luase banii Loteriei pentru "construirea de sali de sport" (proiectul acela duhnind si el a coruptie si populism), dar si ca sa-i dea marelui profitor al unei "tranzitii" salbatice - Ion Tiriac, la asa zisul Comitet Olimpic Român. Aici ar mai trebui spus si ca Gheorghe Gherghina, secretarul de stat al Ministerului de Finante (ministerul tutelar al Companiei Loteria Româna) avea, asa ca dintr-o întâmplare, si calitatea de "trezorier" al COR.

Faptul că Guvernul de azi, al "liberalului" Tariceanu, nici macar nu se gândeste sa repare porcariile facute de Nastase, de asemenea nu ma mira. Minima interventie a statului în mecanismele si regulile economice reprezinta un principiu pentru liberalii autentici, si nu pentru unii ca Tariceanu, Patriciu, Stolojan sau Catarama. Că diferentele dintre fosta si actuala guvernare sunt minime ne-o arata si un alt exemplu. Proliferarea structurilor administrative a devenit dupa 1990, într-o anumita masura, si o modalitate prin care politicienii dreneaza banii gestionati de institutiile statului catre interesele lor si ale partidelor lor. Din punctul acesta de vedere, "agentiile guvernamentale" s-au dovedit a fi o adevarata mana cereasca. Înainte de alegerile din toamna trecuta, Guvernul PSD a aprobat Agentiei Nationale de Reglementare în Comunicatii, pentru 2005, un buget al cheltuielilor în valoare de 670 de miliarde de lei (pentru 2004 îi aprobase 305 miliarde de lei). Important de stiut e si ca ANRC se afla în subordinea Guvernului dar si, nota bene, "în coordonarea directa a primului ministru". Asadar, într-o tara care are problemele pe care le are România cu saracia, cu sanatatea si toate cele, o singura agentie guvernamentala cheltuieste peste 20 de milioane de dolari. Si asta ca sa faca ceva de care o asemenea tara are nevoie aproape la fel cum chelul are nevoie de tichia de margaritar.

Cineva putin mai naiv ar putea sa se întrebe: Si totusi, ce l-o fi apucat pe primul ministru Nastase sa blagosloveasca o sigura agentie cu un buget de 670 de miliarde când avea destule semne că dupa alegeri PSD va pleca de la guvernare? Întrebarea nu-i deloc fara rost. Dupa cum nici ceea ce-a facut d-l Nastase nu-i vreo borfasie marunta. Bref, primul ministru stia bine că dă banii unei institutii unde îsi pusese un om de mare încredere. În plus, prin chiar actul normativ de înfiintare a Agentiei el îsi facuse omul aproape la fel de neclintit ca si Papa de la Roma. Presedintele ANRC, suna Ordonanta adoptata de Guvernul d-lui Nastase, poate fi revocat numai "pentru încalcarea prevederilor prezentei ordonante sau pentru condamnare penala prin hotarâre judecatoreasca definitiva". Inutil sa spun că de-o asemenea inamovibilitate nu se mai bucura nici vreun alt sef de agentie guvernamentala.

Probabil că, atunci când a stabilit cum a stabilit, Adrian Nastase o fi fost tare mândru de ideea pe care a avut-o. Numai că naşul avea sa-si gaseasca si el un naş. Vazînd pe ce ditai porcoiul de bani stă omul lui Nastase, Guvernul Aliantei ("Dreptate si Adevar", cum sa nu!) a abolit scurt paragraful cu pricina, l-a dat afara pe amploiat si l-a înlocuit cu omul sau. Pai ce credea Nastase, că Tariceanu, Patriciu si Basescu sunt ca taranistii împiedicati ai lui mos Diaconescu? Că la mijloc n-a fost câtusi de putin vorba despre vreun principiu pendinte de "organizarea si functionarea optima a administratiei publice centrale" se poate vedea si din faptul că atunci când în Parlament a fost discutata si aprobata Ordonanta d-lui Nastase, colegii lui Tariceanu si Basescu (dar si maghiarii, colegii lor de azi de la putere) n-au avut nici cea mai vaga obiectie la inamovibilitatea pe care PSD o instituia pentru vesnicie în beneficiul omului sau. Altfel spus, daca dupa alegeri seful PSD-ist al Agentiei n-ar fi fost gasit cocotat în vârful porcoiului de bani, probabil că nimeni nu l-ar fi bagat în seama.

Dar partea înca si mai frumoasa e că dupa ce au modificat Ordonanta lui Nastase (de asemenea printr-o Ordonanta), parlamentarii majoritatii, ai Aliantei, au respins propria Lege, prin care, obligati de Constitutie fiind, ar fi trebuit sa-si aprobe propria Ordonanta. Ceea ce înseamna ca Guvernul d-lor Tariceanu si Basescu a ramas si cu sutele de miliarde de la Nastase, dar si, pentru omul sau, cu inamovibilitatea pe care Nastase o gândise pentru celalalt. Asta da "Dreptate si Adevar"! Adrian Nastase trebuie sa fie tare gelos pe perspicacitatea celor care i-au luat locul. Probabil, însa, că-l consoleaza gândul că de vreo 15 ani în politica de la noi istoria se tot repeta fara surprize. "Cum a fost, o sa mai fie", îsi va fi zicînd el linistit. Dar si arzînd de nerabdare sa le-o întoarca lui Basescu si Tariceanu - si înca chiar cu metoda lor. (New York Magazin, 10 august 2005)

Cum a fost, o sa mai fie, articol publicat in anul 2005