Privilegii nerusinate

"Nu vor mai exista vile si locuri de odihna pentru priviliegiati. Regia Autonoma a Protocolului de Stat va fi desfiintata. Fostele vile de protocol ale lui Ceausescu, mostenite de actualul regim vor fi redate comunitatilor locale pentru a fi privatizate si reintegrate cât mai curând în circuitul turistic sau muzeal national". Sună bine, nu-i asa? Dar si foarte cunoscut, probabil.

Pentru cei care n-au ghicit înca, frazele de mai sus reprezinta primul punct al celui mai important program politic si electoral cu care CDR a câstigat alegerile din 1996. Alianta Civica (cum care Alianta Civica?) a fost cea care a initiat amintitul program, intitulat "Reforma clasei politice si a administratiei". Îmi aduc aminte ca ieri antipatia pe care ideea o stârnea printre politicienii colegi din Conventie. A fost nevoie de pumni în masa si de amenintarea că vor parasi Conventia ca liderii AC sa impuna respectivul document. Vâzînd ca n-o scot la capat, domnii liberali si taranisti au renuntat în cele din urma sa se mai opuna. Iar azi e clar că si unii si altii si-au zis: "Lasa-i încolo de apucati, zicem ca ei si facem ca noi". Dupa care, oameni de cuvânt, odata ajunsi la putere chiar asa au si facut. Iar de "Reforma clasei politice" si de asteptarile cu care fusese întâmpinata guvernarea CDR, praful s-a ales, cum bine stim.

Putine lucruri ne arata cât de departe de normalitate este România ca perpetuarea, si astazi, a sistemului comunist de privilegii pentru conducatori. Ceea ce se întâmpla în povestea asta e pur si simplu scandalos. În mod oficial, valoarea patrimoniului rezervat "protocolului de stat" este de circa 10 mii de miliarde de lei. Însa numai în mod oficial, pentru ca în realitate valoarea e mult mai mare. Au existat în anii din urma foarte multe cazuri în care oameni politici, magistrati, ministri, ofiteri de Securitate si alti indivizi din aceeasi specie "au cumparat" case – cele mai multe nationalizate si aflate în "administrarea" Regiei Protocolului de Stat – la preturi de zeci de ori mai mici decât cele "de piata", adica la valoarea la care ele figurau în "contabilitatea" respectivei Regii. De ce au iubitii nostri conducatori interesul ca valoarea acestui urias patrimoniu sa fie subevaluata, si sa apara ca atare în evidentele oficiale, nu e deloc greu de înteles. În perioada scurta cât m-am aflat la conducerea Departamentului de Control al Guvernului, incepusem sa fac o evaluare cât mai reala a patrimoniului despre care vorbesc. N-am apucat sa termin, însa astazi n-as ezita să afirm că este vorba de valori de ordinul mai multor miliarde de dolari.

Un inventar complet al patrimoniului Regiei cuprinde nu mai putin de 945 de pozitii de inventar însemnînd mai ales: mii de hectare de teren, de cea mai mare valoare - agricol, forestier, dar si foarte mult teren aferent constructiilor din Bucuresti, din împrejurimi si din statiunile cele mai cautate din toata tara; vile, apartamente de lux si alte sute de "imobile"; complexe agrosilvice si agroindustriale, baze de transport si de service auto; complexe de agrement, complexe turistice si de tratament avînd hoteluri, vile, bazine de înot, popicării, crame, ferme agro-zootehnice, sectii de productie, crescatorii de fazani, sere, piscicultura, piscine, patinoare, terenuri de tenis, terenuri de golf, plaje, restaurante, braserii, policlinici, baruri cu sali de joc, debarcadere etc etc; institute de gerontologie si geriatrie; case de oaspeti; castele de vânatoare cu terenurile aferente si multe, multe altele. Numai vilele (care, la "protocol", sunt vile nu jucarie!) sunt în jur de 60 – si asezate parca de o mâna divina în locurile cele mai minunate din tara.

Potrivit reglementarilor proprii, Regia Protocolului de Stat "functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara". Definita în acest mod, prin hotarîre de Guvern, Regia se sustrage reglementarilor legale în materie de acces liber al publicului la informatiile de interes public. Cu alte cuvinte, contribuabilul de rând nu are acces la absolut nici o informatie care priveste gestiunea unui capital public de ordinul miliardelor de dolari. O asemenea anomalie este posibila mai ales din cauza celei mai grave defectiuni a Legii accesului la informatii, aceea care excepteaza de la accesul la informatii – de jure – societatile si companiile nationale. Care, vezi Doamne, n-ar "utiliza resurse financiare publice". În privinta regiilor autonome, Legea spune ca ele se supun reglementarilor amintite numai daca utilizeaza "resurse financiare publice". Or, atât în cazul societatilor si companiilor nationale, cât si cel al regiilor autonome, dreptul cetatenilor la informatie ar fi fost lucrul cel mai firesc cu putinta, de vreme ce capitalul unor asemenea unitati este de stat. În ce priveste strict regiile autonome, lipsa de transparenta este încurajata inclusiv de catre instantele judecatoresti. Un caz la care m-am mai referit: în urma unui refuz chiar al Regiei de Protocol de a-mi furniza o informatie pe care i-o solicitasem, m-am adresat Justitiei. Decizia domnilor judecatori a fost că Regia este îndreptatita sa refuze cererile de informatii publice întrucât nu utilizeaza resurse financiare publice. Si, ca si cum regulile instituite prin lege n-ar fi fost si asa suficient de aberante, judecatorii în cauza au interpretat că "resurse financiare publice" înseamna "fonduri alocate de la bugetul de stat". Ceea ce e o interpretare de care râd si curcile, nu numai economistii. Hazul (sau necazul?) a facut ca judecatorii s-o tina pe-a lor si dupa ce le facusem dovada că, exact în anul în care eu îi cerusem informatiile, Regia primise chiar si fonduri de la buget. Evident, decizia judecatorilor nu a fost întâmplator asta – cererea mea vizase un numar de nereguli pe care, aveam mai multe date, Guvernul de atunci, al d-lui Nastase, le facuse odata cu atribuirea unui imobil administrat de Regie unei asociatii condusa de nimeni altcineva decât de primul ministru.

Că "elita" noastra politica are nerusinarea sa se poarte înca si mai rau decât nomenclaturistii îmbuibati ai lui Ceausescu nu ma mira deloc. De fapt, mai mira pe cineva ce fac "alesii nostri" de vreun deceniu încoace? Singura nedumerire pe care o am e că practic nimeni nu mai vede în perpetuarea acestui sistem mizerabil de privilegii un lucru nefiresc. Se pare ca ne-am obisnuit atât de mult cu tot soiul de anomalii că am si uitat cum mai arata normalitatea si bunul simt. (New York Magazin, 28 septembrie 2005)

Privilegii nerusinate, articol publicat in anul 2005