"Serviciile": intangibile de-a pururi (I)

Mai e putin si Revolutia portocalie - victorioasa, nu-i asa – împlineste anul. Iar "reforma serviciilor de informatii", de care mai ales Traian Basescu a facut atâta caz, întârzie si ea - ca mai toate angajamentele Aliantei Dreptate si Adevar.

Revizuirea Constitutiei, de la care, iata, au trecut deja doi ani, facuse mai necesare ca oricând reformele în domeniul acesta. Un argument erau noile dispozitii privind numirea directorilor serviciilor de informatii de catre Parlament si exercitarea, tot de catre Parlament, a controlului asupra activitatii acestor servicii. Spre deosebire de Constitutia din 1991, care prevedea că numai directorul SRI este numit de Parlament (si ca numai activitatea SRI era supusa controlului parlamentar), forma revizuita a Constitutiei a stabilit aceleasi reguli pentru toate serviciile de informatii. Numai că textul nou al legii fundamentale a ramas literă moarta. Altfel spus, din acest punct de vedere serviciile noastre de informatii functioneaza în afara Constitutiei.

Cu titlu de exemplu, Legea de organizare a Serviciului de Telecomunicatii Speciale (92/1996) prevede că directorul STS este "numit de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, la propunerea presedintelui acestuia" (care, prin lege, este presedintele României). Exact la fel prevede si Legea Serviciului de Informatii Externe (1/1998) – directorul este numit de CSAT la propunerea presedintelui României. Pasîndu-i prea putin de ceea ce de-abia se decisese prin Constitutia revizuita, Guvernul Nastase a adoptat HG 637/2004 privind organizarea Directiei Generale de Protectie si Anticoruptie din subordinea Ministerului Justitiei (fostul SIPA - Serviciul de Informatii, Protectie si Anticoruptie). Smecheri foc, cum îi stim, Adrian Nastase si ministrii sai au evitat sa scrie în HG, în mod explicit, ceea ce îsi doreau de fapt, anume că directorul Serviciului sa fie numit de ministrul Justitiei. O asemenea formulare ar fi fost prea flagrant neconstitutionala. Asa că Guvernul s-a facut că ploua si că uita sa precizeze autoritatea competenta sa-l numeasca pe director – autoritate care nu putea sa fie alta decât cea stabilita prin Constitutie, adica Parlamentul. Însa faptul ăsta nu l-a împiedicat, dupa aceea, pe "ultra-progresistul" ministru PSD-ist al Justitiei, Cristian Diaconescu, sa-l mentina în functie pe directorul pe care îl numise predecesorul sau, Rodica Stanoiu - înainte de aparitia HG 637/2004, dar ulterior revizuirii Constitutiei.

Mostenitoare de gradul I ale Securitatii, serviciile secrete post-comuniste au fost cele care au contribuit în cea mai mare masura la perpetuarea în România a raului comunist. Sistemul care domina România de saisprezece ani - avîndu-i la vârf mai ales pe Iliescu, Nastase, Basescu, Vadim s.cl. - n-ar fi putut dura nici macar "din primavara pâna-n toamna" daca la baza lui nu s-ar fi aflat Securitatea. Serviciile de informatii, celelalte principale institutii, Armata, Justitia, Diplomatia s.a.m.d. au fost si sunt controlate strict de securisti si de oamenii adusi de ei în Sistem – adesea progenituri ale veteranilor securisti si comunisti.

Cu câtiva ani în urma, un diplomat occidental de la Bucuresti mă întreba mirat cum se explica faptul că în România serviciile secrete sunt în continuare militarizate. I-am raspuns, si cred cu tarie acest lucru, că, pentru propria-i siguranta, Sistemul simte nevoia unei discipline de fier, militare, mai ales la nivelul serviciilor secrete. Lumea a uitat cu destul de multa usurinta cazul, plin de învataminte, al capitanului SRI Constantin Bucur. În luna mai 1996, ofiterul a denuntat public, cu dovezi incontestabile, că în cadrul SRI se facea politie politica (unitatea specializata a SRI înregistra ilegal convorbirile telefonice ale unor politicieni si ziaristi). Avînd calitatea de ofiter, Bucur a fost trecut imediat în rezerva, deferit Justitiei militare (o alta anomalie a României "democrate", dar servind si ea "invulnerabilitatii" Sistemului) si a fost condamnat la închisoare. Calitatea de militar a personalului serviciilor secrete obligă la o subordonare si la reguli de disciplina specifice acestui domeniu. Actele normative de organizare a serviciilor secrete prevad imperativ că personalul se supune reglementarilor Statutului cadrelor militare, Regulamentelor militare etc etc. Or, daca SRI ar fi fost o institutie civila iar Constantin Bucur functionar public, lucrurile ar fi stat cu totul altfel – adica asa cum ar trebui sa stea într-o lume normala. Cu un asemenea statut, fostul ofiter nu numai ca n-ar mai fi ajuns în fata Tribunalului Militar, dar ar mai fi avut asigurat si dreptul legal de a dezvalui public ilegalitatile din institutia sa. Faptul că serviciile secrete sunt si astazi militarizate este cu atât mai anormal cu cât, ca membra a Consiliului Europei, România ar fi avut sa se conformeze Recomandarii 1402 (1999) a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, care prevede că serviciile de informatii nu trebuie sa fie organizate ca structuri militare.

Dar câte nu ar fi de "reformat" la serviciile de informatii? Ca institutie fundamentala a comunismului totalitar, Securitatea a facut propriului popor un rau atât de mare încât ofiterii ei ar fi trebuit sa fie, cu totii si pentru totdeauna, nedemni sa mai ocupe vreo functie publica. Însasi Legea "dosarelor" (187/1999) proclama că Securitatea "a exercitat o permanenta teroare împotriva cetatenilor tarii, a drepturilor si libertatilor lor fundamentale". Si totusi, niciodata în cei saisprezece ani trecuti de la "Revolutia anticomunista", nimeni nu si-a pus în mod serios problema incompatibilitatii ofiterilor de Securitate cu demnitatile si functiile publice, inclusiv cu cele din serviciile de informatii. Asa se face ca, în anul Domnului 2005, Legea de organizare a SRI (14/1992) interzice în continuare informatorilor Securitatii sa faca parte din SRI, dar permite exact acelasi lucru ofiterilor Securitatii. Iar atunci când ai curiozitatea sa te interesezi cam care mai e procentul – procentul doar, si nu numarul! - de fosti securisti în serviciile de azi, ti se raspunde că, "facuta publica, cifra pune în pericol siguranta nationala". Că raspund astfel generalii de Securitate, n-ar fi deloc de mirare, dar ca si judecatorii zic ca ei, asta chiar ca e mai greu de înteles. Sau poate ca, de fapt, nici asa ceva nu-i greu de înteles... (New York Magazin, 5 octombrie 2005)

"Serviciile": intangibile de-a pururi (I), articol publicat in anul 2005