De doi lei speranta

Guvernul liberalului Tariceanu a decis sa înfiinteze un "Institut de Investigare a Crimelor Comunismului în România". La ora la care trimit redactiei aceste rânduri, Hotarârea de Guvern înca n-a fost publicata în Monitorul Oficial. Si totusi, declaratia de presa a primului ministru si Comunicatul Guvernului, din ziua sedintei de Guvern, fac posibile câteva comentarii preliminare.

"Începutul perioadei comuniste", a spus primul ministru, "a fost extrem de dur si a marcat înfiintarea lagarelor de concentrare, în care elitele românesti au fost practic exterminate. Avem datoria morala fata de victimele pe care acest regim le-a produs, fata de familiile lor, sa scoatem adevarul la suprafata". Din Comunicatul Guvernului aflăm că Institutul se va ocupa, pe de o parte, de cercetarea istorica a raului produs de comunism, iar pe de alta parte de pedepsirea celor vinovati de raul comunist. Primul nivel al atributiilor IICCR cuprinde formulari precum "analizeaza din punct de vedere insitutional sistemul de putere în cadrul regimului comunist", "evidentiaza natura relatiilor dintre activul de partid si fosta Securitate, dintre aceasta si celelalte verigi ale sistemului represiv din România". Atributiile vizînd tragerea la raspundere a vinovatilor au în vedere, în principal, citez, "investigarea si identificarea crimelor, abuzurilor si încalcarii drepturilor omului pe întreaga durata a regimului comunist în România si sesizarea organelor îndreptatite sa ia masuri în acest caz".

Nu stiu ce cred altii, dar eu sunt prea putin optimist că decizia Guvernului va aduce ceea ce în mod normal ar fi de asteptat de la ea. Si nu sunt optimist mai ales din doua motive. Primul, că înfiintarea Institutului vine destul de târziu. Istoricul Marius Oprea, consilier al primului ministru Tariceanu, a raspuns deja cu "Mai bine mai târziu decât niciodata". Probabil că colegului de partid al d-lui Tariceanu îi da mâna sa fie optimist de vreme ce "surse apropiate Palatului Victoria", citate de mai toata presa de la Bucuresti, îl dau deja drept sef al viitoarei institutii. Sigur că atunci când spun că înfiintarea IICCR vine cam târziu nu spun ca mai bine n-ar mai fi venit. Nici vorba de asa ceva. Spun doar că, daca ar fi venit în primii ani de dupa decembrie 1989, si nu la 16 ani de atunci, situatia ar fi fost cu totul alta.

Daca în primii ani dupa prabusirea comunismului, românii ar fi aflat cât mai întreg adevarul despre ororile amintitului sistem, ar fi fost de asteptat ca despartirea de tot ceea ce el a reprezentat sa se fi produs cât mai curând. Amânarea la nesfârsit a reformelor, jefuirea generalizata a avutiei nationale, populismul si coruptia îngrozitoare din ultimii 16 ani au fost posibile înainte de orice din cauza că "elita politica" româneasca a fost reprezentata de oameni ca Ion Iliescu, Adrian Nastase, Vadim Tudor, Traian Basescu, Nicolae Vacaroiu ori Theodor Stolojan. Oameni pe care i-a legat si-i leaga acelasi trecut, aceeasi mentalitate, aceleasi interese, solidaritati si complicitati, decurgînd din apartenenta la Sistemul comunisto-securist. Pare destul de probabil ca astazi, dupa 16 ani în care s-a înstapânit atotputernic peste România, amintitul Sistem sa fie deja prea sigur că un adevarat "proces al comunismului" nu mai e nicicum posibil. Partidele istorice? Mai are cineva nevoie de explicatii privind capitularea lor?

Dar târziu e si din cauza că multe urme ale faradelegilor comuniste vor fi fost deja sterse demult. Sa lasi timp de 16 ani arhivele pe mâna celor care au comis toate aceste faradelegi, si sa mai spui oamenilor că vei afla adevarul si-i vei pedepsi pe vinovati, trebuie sa fii ori foarte naiv ori sa-i crezi pe altii foarte naivi. În urma cu ceva timp, sefii SRI au anuntat oficial – fara ca cineva sa miste vreun deget ori macar sa se mire de cele întâmplate – că din Arhivele Securitatii au disparut în jur de 100 de mii de dosare. Daca asa ceva a fost anuntat public, si înca în modul cel mai oficial posibil, stau si ma gândesc cam la ce alte grozavii asemanatoare, nemarturisite înca, am putea sa ne mai asteptam.

Prea multe motive de optimism nu gasesc nici când ma gândesc cam de ce au fost în stare liberalii d-lui Tariceanu, în toti anii din urma, atunci când s-a pus aceeasi problema care se pune si astazi, a "procesului comunismului". Uitîndu-ma atent în urma, încep sa cred ca Sistemul comunisto-securist de dupa 1989 a facut cu mâna liberalilor cam tot ce-a vrut, ca sa compromita ideea de "proces al comunismului". În toamna lui 1991, liberalii au intrat în Guvernul FSN-ist condus de Stolojan, Mircea Ionescu-Quints preluînd conducerea Ministerului Justitiei. Decizia de atunci a produs consternare în rândurile simpatizantilor partidului. Radu Câmpeanu, Quintus si ceilalti raspundeau că "din interior" vor reusi sa faca ceea ce n-ar reusi în opozitie, inclusiv să organizeze un "proces al comunismului". Cine ar fi putut atunci sa-si imagineze că fostul detinut politic Ionescu-Quintus – dovedit peste ani colaborator al Securitatii, asemeni tatalui d-lui Tariceanu - va zadarnici cu metodă toate încercarile care au fost facute pentru declansarea "procesului comunismului"? A urmat apoi esecul deconspirarii Securitatii comuniste si a ororilor ei. Un alt om al liberalilor, presedintele Colegiului CNSAS Gheorghe Onisoru, a avut si aici contributia cea mai mare. În vara anului 2003, guvernarea Iliescu-Nastase înfiinteaza Institutul National pentru Memoria Exilului Românesc si îl pune sub conducerea altui liberal, fost detinut politic si el – Dinu Zamfirescu. Mi se pare elementar că o asemenea institutie ar fi avut sa se ocupe mai ales de fenomenul exilului românesc ca o consecinta a nenorocirii comuniste care a durat pâna în decembrie 1989. Cât de departe de rosturile proprii a situat Dinu Zamfirescu INMER ne-o arata chiar si numai lectura putinelor teme de care s-a ocupat aceasta institutie: "Tragedia României 1939-1947", "Exilul elvetian al lui Grigore Gafencu", "Exilul militar Românesc 1938-1972", "Artisti români în Occident", "Cronologie comentata a relatiilor româno-americane", "Miscarea legionara în tara si exil". Asa zisele "Caiete ale INMER", patru la numar în doi ani si jumatate, vizeaza si ele numai foarte marginal tematica-definitie a Institutului (atunci când acestea nu se ocupa pur si simplu sa faca reclama unor "dizidenti anticomunisti", destul de contestabili unii dintre ei, facînd parte fie din INMER fie din partidul d-lui Zamfirescu). În rest, absolut nimic despre drama a sute de mii de români obligati sa-si paraseasca tara din cauza ororilor Sistemului comunisto-securist. Sistem dainuind, insist, pâna în decembrie 1989 si carora Ion Iliescu, Adrian Nastase si tovarasii lor au apartinut cu responsabilitati indenegabile.

În urma cu aproape trei luni, Paul Goma a propus public un proiect destinat studierii comunismului si ororilor sale. Oamenii politici si Guvernul nu au avut nici o reactie. Pentru ca astazi sa anunte înfiintarea IICCR. Faptul că Paul Goma nu a fost consultat în nici un fel în aceasta privinta mie unuia mi se pare, mai ales el, că nu prevesteste nimic bun. Mai clar, ma tem că Sistemul se va folosi înca o data de "urmasii Bratienilor" pentru a face cu mâna lor ceea ce ar prefera sa nu faca el însusi. Saptamânile care vin vor lamuri multe lucruri care la aceasta ora sunt neclare. Iar daca scepticismul meu se va dovedi justificat, nu mai astept sa aflu decât numele celui pe care liberalii îl vor alege sa compromita o data în plus ideea de adevar si de "proces al comunismului". (New York Magazin, 28 decembrie 2005)

De doi lei speranta, articol publicat in anul 2005